Acasa BusinessEconomic Mugur de premier: care sunt marile probleme ale României?

Mugur de premier: care sunt marile probleme ale României?

scris de A.P.
15 afisari

Mugur Isărescu a acordat un amplu interviu agenţiei Mediafax. Discursul său a fost mai puţin al unui guvernator cât al unui şef de guvern.

Băsescu şi l-ar dori pe Isărescu prim ministruIsărescu a abordat dezinvolt problema dezechilibrelor macroeconomice, a vorbit despre dezastrul infrastructurii, a explicat priorităţile pentru o dezvoltare sănătoasă, a acuzat risipa banului public pe o puzderie de proiecte inutile şi neterminate, ba a atins şi aspecte ale politicilor sociale.

Numele guvernatorului BNR a fost vehiculat în ultima vreme drept succesor al lui Emil Boc, în fruntea guvernului. Preşedintele Traian Băsescu nu şi-a ascuns dorinţa de a avea un premier tehnocrat pentru a gestiona ieşirea din criză şi a o feri de imixtiunile perioadei electorale care urmează.

În schimb, Emil Boc este considerat de Băsescu drept persoana ideală pentru preluarea conducerii PDL în viitoarea campanie electorală.

Dezechilibrul dintre numărul de contribuabili, pe de o parte, şi numărul de pensionari şi asistaţi social, pe de alta este una dintre cele mai mari probleme ale României, apreciază Mugur Isărescu. “Acest dezechilibru nu se poate corecta decât în câţiva ani buni şi până atunci trebuie să ne învăţăm să trăim cu el şi să ne vedem lungul nasului.”

A doua mare problemă, în viziunea lui Isărescu, este “rămânerea extrem de în urmă şi ineficienţa infrastructurilor publice de transport, energetice, umane, adică de sănătate, educaţie. Deci toată infrastuctura economiei este deteriorată”.

Pe deasupra, “există o risipire a investiţiilor publice în zeci, sute şi mii de proiecte neterminate”. “Şcoli neterminate, şi care probabil nu se vor termina niciodată pentru că sunt în cătune care nu au nici o perspectivă, poduri, podeţe”, a adăugat Isărescu.

Asistaţii sociali şi bugetarii vor fi ultimii beneficiari ai redresării

„Părerea mea este că maniera în care se redresează şi, sper, va creşte economia românească în perioada următoare, fiind bazată numai în subsidiar pe consum şi în principal pe export şi producţie, va imprima şi caracteristicile corespunzătoare legate de creşterea nivelului de trai şi de percepţia acestei creşteri. Se va face mult mai lent decât după redresarea din anul 2000”, a declarat Mugur Isărescu.

Îmbunătăţirea nivelului de trai se va observa, potrivit guvernatorului BNR, în primul rând în sectoarele bazate pe producţie şi export, încă din acest an, dar va fi mult întârziată în sectorul bugetar şi de asistenţă socială.

„În ceea ce priveşte aceasta din urmă, trec la pensionari, ea va depinde nu numai de rata creşterii economice, dar şi de îmbunătăţirea raportului între contribuabili şi beneficiari. Deci nu este nici o şansă până prin 2015. Toate acestea fac ca răspunsul la întrebarea dumneavoastră să nu poate să fie dat într-o manieră traşantă, pentru că atunci (în 2008 – n.r.) toată lumea trăia mai bine, că era stimularea consumului. Cred că în ceea ce priveşte sectoarele care sunt locomotiva actuală a creşterii economice, exporturile, producţia industria, se va simţi chiar din acest an”, a conchis guvernatorul băncii centrale.

BNR va lua măsuri de descurajare a creditelor în valută

Banca Naţională pregăteşte un pachet de măsuri de descurajare a creditelor în valută pentru persoanele cu venituri în lei, a mai anunţat guvernatorul Mugur Isărescu.

“În primul rând, creditul în valută ar trebui să fie destinat exportatorilor, cărora nu le dai credite în lei, celor care fac investiţii străine, aici nu avem nici o grijă pentru dezvoltarea acestui credit, cu atât mai mult cu cât schimburile comerciale ale României nu numai că au o evoluţie pozitivă, dar sunt principala locomotivă a ieşirii din criză”, a declarat Isărescu pentru Mediafax.

Apare însă problema debitorilor neprotejaţi, a populaţiei care câştigă în lei. Aşa cum apare în comunicat (transmis de BNR săptămâna trecută după şedinţa de politică monetară – n.r.), pentru acest sector de creditare în valută pregătim măsuri speciale de descurajare a creditării în valută. Nu pentru toată populaţia, întrucât dacă are câştiguri în valută, atunci de ce să descurajăm?! Ne înscriem în orientarea europeană. La nivel european, inclusiv pornind de la experienţa României, s-au degajat câteva linii de acţiune”, a afirmat Mugur Isărescu.

Aceste măsuri ar fi cerute chiar de băncile comerciale, şi vor fi, cel mai probabil, de natură prudenţială, a mai declarat guvernatorul Isărescu.

3 comentarii

Europeanuul 07-04-2011 - 15:03

Atit politica fiscala cat si politica monetara incoerenta au jucat un rol amplu in ultimii 2 ani. Rezultatele sunt vizibile in evolutia PIBului si in dezechilibrele macroeconomice. De exemplu, dobinzile de referinta aberante de la sfarsitul anului 2008 si prima jumatate a anului 2009 a pus investitiile si economia romaneasca pe butuci! Sint convins ca in urmatorii 2 ani se vor scrie multe lucrari de teza pe marginea acestui subiect.

http://www.bis.org/review/r080923b.pdf

Ciu Huhu 07-04-2011 - 18:03

Hmmm, afirmi dar nu dai explicatii si dovezi!

Ciu Huhu 07-04-2011 - 18:04

Ma adresez europeanului-evreu!

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult