Ne-a scăzut deficitul comercial | Ziua Veche
Acasa BusinessEconomic Ne-a scăzut deficitul comercial

Ne-a scăzut deficitul comercial

scris de Z.V.
0 afisari

Deficitul comercial al României a fost anul trecut de  39,805 miliarde lei, adică 9,46 miliarde euro, ceea ce înseamnă o scădere cu 2,02 miliarde lei, adică 408,8 milioane euro decât cel înregistrat în anul 2009, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Institutul National de Statistica

foto: Agerpres

Exporturile realizate în anul 2010 au fost de 156,977 miliarde lei (37,25 miliarde euro), iar importurile au totalizat 196,783 miliarde lei (46,71 miliarde euro). Comparativ cu anul 2009, exporturile au crescut cu 27,3% la valori exprimate în lei (28,1% la valori exprimate în euro), iar importurile au înregistrat o creştere cu 19,1% la valori exprimate în lei (19,9% la valori exprimate în euro), informează Agerpres.

Valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri în anul 2010 s-a cifrat la 113,282 miliarde lei (26,871 miliarde euro) la expedieri şi de 142,621 miliarde lei (33,833 miliarde euro) la introduceri, reprezentând 72,2% din total exporturi şi 72,5% din total importuri.

În anul 2010, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (42,4% la export şi 35,3% la import) şi alte produse manufacturate (33,3% la export şi respectiv 30,9% la import).

În luna decembrie 2010, conform estimărilor preliminare ale INS, exporturile au însumat 14,041 miliarde lei (3,270 miliarde euro), iar importurile au totalizat 17,379 miliarde lei (4,048 miliarde euro).

Comparativ cu luna decembrie 2009, exporturile au crescut cu 40,9% la valori exprimate în lei (39,3% la valori exprimate în euro), iar importurile au crescut cu 25,7% la valori exprimate în lei (24,2% la valori exprimate în euro).

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult