Niels Schnecker, mare şmecher la CFR | Ziua Veche
Acasa BusinessEconomic UPDATE Niels Schnecker, propus mare şmecher la CFR. A refuzat

UPDATE Niels Schnecker, propus mare şmecher la CFR. A refuzat

scris de M.A.
19 afisari

UPDATE 18.20: Realizatorul TV Niels Schnecker a decis să refuze funcţia de la CFR, dorind să rămână în zona independentă a presei, transmite Antena 3. Schnecker a declarat în direct că este o mare onoare propunerea, că i-ar face mare plăcere, dar trebuie să refuze oferta.

Niels Schnecker, cunoscut mai ales pentru emisiunea realizată la Antena 3, a ajuns mare şmecher la CFR. A ajuns preşedinte al Consiliului de Administratie (CA) de la CNCF CFR SA.

Niels Schnecker, mare şmecher la CFR

Niels Schnecker, mare şmecher la CFR. Presedinte al Consiliului de Administratie (foto: a1.ro)

Potrivit unui comunicat dat publicităţii de Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA, Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) a ales (conform Ordonanţei de Urgenţă 109/2011) noul Consiliu de Administraţie al companiei, structură care va fi condusă de Niels Schnecker, în calitate de preşedinte.

Printre noii membri ai Consiliului de Administratie (CA) de la CNCF CFR SA, care vor avea un mandat de patru ani, se mai numără domnii Cristian Ghibu, Niels Schnecker, Isar Lucian, Sandu Dănuţ şi Jiru Enache. În prima şedinţă desfăşurată miercuri, 12 decembrie 2012, la sediul instituţiei, Consiliul de Administraţie l-a numit pe Cristian Ghibu director general al companiei.

“Principala prioritate a conducerii manageriale va fi continuarea strategiei de redresare economică a companiei, proces destul de dificil, în contextul în care compania se număra printre principalele instituţiile de stat care înregistrau anual pierderi foarte mari”, a declarat Cristian Ghibu, noul director general al CFR SA, potrivit comunicatului menţionat..

Contactat de Mediafax, ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, a confirmat că numirea realizatorului TV Niels Schnecker face parte din procesul de selecţie a managerilor privaţi la companii de stat.

Niels Schnecker este managing senior partner la firma de consultanţă Schnecker van Wyk&Pearson. El are pregătire în management financiar.

1 comentariu

tanta 13-12-2012 - 12:27

asta este smecher dar altii sunt corupti si au fost numiti directori la cfr infrastructura, verificati !

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult