Acasa BusinessEconomic Nouă ţări importante ale lumii se află în pragul recesiunii

Nouă ţări importante ale lumii se află în pragul recesiunii

scris de A.P.
313 Afisari

Nouă state importante ale lumii sunt în recesiune sau în pragul unei recesiuni, iar temerile cu privire la faptul că încetinirea creşterii economice la nivel mondial ar putea aduce şi Statele Unite în aceeaşi situaţie sunt din ce în ce mai mari, informează The Washington Post.

Săptămâna trecută, indicele Dow Jones Industrial Average a scăzut cu 3%, după ce China a raportat cele mai proaste rezultate privind producţia industrială din ultimii 17 ani, iar Germania a anunţat că a înregistrat o scădere economică în cel de-al doilea semestru al acestui an. Dow Jones Industrial Average a scăzut cu 7% în ultimele trei săptămâni, producând temeri privind o eventuală recesiune în Statele Unite.

The Washington Post notează că multe dintre statele care se află aproape de recesiune sau sunt deja în această situaţie au în comun dependenţa faţă de exporturi. Spre exemplu, China întâmpină probleme din cauza disensiunilor cu Administraţia Donald Trump în legătură cu comerţul cu Statele Unite. Între timp, alte state, precum Rusia şi Argentina, se confruntă cu diverse probleme interne, ceea ce descurajează investitorii străini.

Este foarte probabil ca Beijingul să ia măsuri pentru stimularea economiei, mai ales în contextul în care China aniversează în octombrie 70 de ani de la fondarea Republicii Populare Chineze. Totodată, mai multe bănci centrale, printre care şi Rezerva Federală din Statele Unite, au anunţat reducerea dobânzilor de referinţă, pentru a stimula creditarea şi, implicit, consumul, însă specialiştii susţin că aceste măsuri vor avea un efect limitat.

Deşi, spre deosebire de China, Statele Unite nu depind atât de mult de exporturi, neînţelegerile dintre Administraţia Trump şi Beijing ar putea pune presiune asupra economiei americane.

Cu toate că Statele Unite şi China continuă, cel puţin momentan, să înregistreze creştere economică, unele economii importante ale lumii sunt în pragul recesiunii.

Astfel, economia Germaniei a scăzut cu 0,1% în al doilea trimestru al anului, după o creştere sensibilă, de doar 0,4% în primul trimestru. În funcţie de rezultatele din al treilea trimestru, Germania ar putea intra în recesiune tehnică şi există temeri că ţara ar putea intra oficial în recesiune până la finalul anului, pe fondul scăderii producţiei industriale.

Marea Britanie a înregistrat o creştere economică de doar 0,2% în trimestrul al doilea, după o creştere de 0,5% la începutul anului. Pe lângă problemele cu producţia industrială, economia Marii Britanii este afectată şi de nesiguranţa cauzată de Brexit, specialiştii aşteptându-se ca ţara să intre în recesiune în cazul în care ieşirea din Uniunea Europeană se va produce fără un Acord cu Blocul comunitar.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS