Acasa BusinessEconomic Pensiile nu mai pot fi cumulate cu salariile, nici pentru cei din companiile în care statul este acționar

Pensiile nu mai pot fi cumulate cu salariile, nici pentru cei din companiile în care statul este acționar

scris de Misu Andrei
88 Afisari

Proiectul de ordonanță pentru reducerea cheltuielilor bugetare prevede că pensiile nu vor mai putea fi cumulate cu salariul, nici pentru angajații companiilor în care statul are acțiuni.

 

Proiectul, publicat inițial de G4Media, prevede că interdicția cumulării salariului cu pensia se aplică atât pensionarilor din sistemul public, cât și celor care provin din alte case de pensii, neintegrate sistemului public de pensii.

Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență beneficiarii dreptului la pensie aparținând atât sistemului public de pensii, cât și sistemelor neintegrate sistemului public care realizează venituri salariale sau, după caz, asimilate salariilor, potrivit legii, realizate din exercitarea unei activități pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire, potrivit legii, în cadrul autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare, operatorilor economici, prevăzuți la art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale sunt acționari unici ori majoritari sau dețin direct ori indirect o participație majoritară, cu modificările și completările ulterioare, nu pot cumula pensia cu veniturile astfel realizate”, se arată la alin (1) din art V al proiectul de act normativ.

Prevederile sus-amintite sunt aplicabile persoanelor care:

a) la data intrării în vigoare a prezentului articol sunt pensionari cumularzi;

b) după data intrării în vigoare a prezentului articol devin pensionari cumularzi.

Proiectul prevede că pensionarii care la data intrării în vigoare a prezentului articol sunt pensionari cumularzi și desfășoară activități profesionale pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire în funcție au obligația ca, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, să își exprime în scris opțiunea între suspendarea plății pensiei pe durata exercitării activității și încetarea raporturilor de muncă, de serviciu sau a actului de numire în funcție.

Persoanele care devin pensionari cumularzi după data intrării în vigoare a prezentului articol au obligația ca, în termen de 15 zile de la data survenirii situației de cumul, să își exprime în scris opțiunea între suspendarea plății pensiei pe durata exercitării activității și încetarea raporturilor de muncă, de serviciu sau a actului de numire în funcție.

Sunt vizate și pensiile militare și pensiile speciale

Persoanelor care în termen de 15 zile nu își exprimă opțiunea între pensie și salariu le încetează de drept raporturile de muncă în baza contractului individual de muncă sau a actului de numire în funcție, precum și a raporturilor de serviciu.

În cazul în care opțiunea este exprimată în termen, plata pensiei se suspendă începând cu luna următoare celei în care a fost exprimată opțiunea pentru continuarea activității. Sumele încasate necuvenit cu titlu de pensie se recuperează de la pensionari, cu respectarea termenului general de prescripție.

Prevederile prezentului articol nu se aplică persoanelor care ocupă funcții didactice de predare din unitățile de învățământ și funcții de specialitate medico-sanitară din unitățile sanitare. Prevederile prezentului articol se aplică în mod corespunzător și beneficiarilor de pensii de serviciu (pensii speciale plătite de Casa Națională de Pensii Publice CNPP – n, red.)și pensii militare stabilite prin legi speciale”, se mai arată în proiect.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS