Acasa BusinessEconomic Ponta despre continuarea programului de listare pe bursǎ a firmelor de stat

Ponta despre continuarea programului de listare pe bursǎ a firmelor de stat

scris de Laurentiu Banches
1 afisari

Victor Ponta a anunțat cǎ programul de listare a unor pachete de acțiuni va continua pentru companii precum Hidroelectrica, Aeroporturi Bucureşti, Companiei Energetice Oltenia şi Portul Constanţa.

Ponta despre continuarea programului de listare pe bursǎ a firmelor de stat (foto:wall-street.ro)

Ponta despre continuarea programului de listare pe bursǎ a firmelor de stat (foto:wall-street.ro)

Ponta a declarat la deschiderea şedinţei de tranzacţionare de luni, 6 octombrie a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) cǎ speră ca 2015 să fie anul astfel de listări a companiilor de stat. „Dacă 2013 şi 2014 au fost ani de dezvoltare pentru Bursa de Valori Bucureşti, îmi doresc foarte mult ca 2015 şi 2016 să continue, iar implicarea Guvernului, fie pe partea legislativă, fie pe partea decizională de listare a companiilor care încă se află în portofoliul Guvernului, să sprijine această dezvoltare a pieţei de capital”, a menționat premierul.

Conform mediafax, Victor Ponta a arătat că ştie solicitarea care i-a fost adresată de finalizare a reformei structurale prin adoptarea unui act normativ care să faciliteze operaţiunile pe piaţa de capital, printr-o mai mare transparenţă şi deschidere pentru fluxurile de capital, şi a asiguirat că va fi elaborat un astfel de document

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult