Acasa BusinessEconomic RA-APPS vinde vila din care a fost dat afară Geoană

RA-APPS vinde vila din care a fost dat afară Geoană

scris de C.F.V.
11 afisari

RA-APPS vinde vila din care a fost dat afară, recent, Mircea Geoană. Aceasta va fi subiectul unei licitaţii deschise cu strigare, preţul de pornire fiind stabilit la 588.000 euro, la care va fi adăugată TVA.

RA-APPS vinde vila lui Geoană.

RA-APPS vinde vila lui Geoană.

Casa cu etaj şi mansardă, are 8 camere şi o suprafaţă de 271 metri pătraţi, dispunând de un teren de 550 metri pătraţi.

Imobilul este amplasat în centrul Bucureştiului, pe strada Cucu Starostescu, lângă Bulevardul Aviatorilor şi Calea Dorobanţilor.

Vila este scoasă la vânzare după ce, în urmă cu trei săptămâni, Comitetul Executiv Naţional al PSD a votat excluderea din partid a lui Mircea Geoană, Marian Vanghelie şi Dan Şova, iar Geoană a renunţat la funcţia de Înalt reprezentant al prim-ministrului, care îi dădea dreptul la o locuinţă RA-APPS.

La începutul lunii decembrie, Mircea Geoană a anunţat că va notifica Regia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) despre faptul că este în curs de mutare şi că va renunţa la contractul cu regia, el menţionând că le transmite celor care au pus presiune, inclusiv prin mijloace mediatice, referitor la tema casei în care stă, că sunt „penibili”.

„RA-APPS are 700 de locuinţe pe care le închiriază la preţul pieţei. Eu sunt unul din cei 700 de chiriaşi al RA-APPS care plătesc preţul pieţei, un preţ foarte mare. Nu există în acest moment un interes al meu pentru a continua să stau aici. Voi notifica în aceste zile RA-APPS cu privire la faptul că sunt în curs de mutare şi voi renunţa la acest contract”, a spus Geoană.

El a arătat că plăteşte o chirie lunară de peste 3.000 euro pentru casa de la RA-APPS.

În luna ianuarie a anului trecut, Guvernul a prezentat lista chiriaşilor RA-APPS, pe care figura, printre alţii, şi Mircea Geoană, cu o chirie de 3.195 euro pentru 8 camere de 246 metri pătraţi, la acel moment Geoană precizând că singurul motiv pentru care a continuat să locuiască în casa RA-APPS a fost legat de pregătirea unei soluţii definitive de achiziţionare sau construire a unei locuinţe proprietate personală.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult