Acasa BusinessEconomic RCS&RDS la un pas de a achiziţiona UPC România

RCS&RDS la un pas de a achiziţiona UPC România

scris de D.P.
28 afisari

Operatorul de telecomunicaţii RCS&RDS, controlat de omul de afaceri din Oradea Zoltan Teszari, 41 ani, este la un pas de a cumpăra rivalul UPC, fostul Astral, cu care se bate de peste 15 ani pe piaţa de cablu într-o tranzacţie care s-ar ridica în jurul a 300 milioane de dolari, scrie ZF în ediţia de vineri.

rcs-rdsConform unor surse de pe piaţă, Teszari – care deţine 43% din RCS&RDS – este în proces de selecţie a băncii de investiţie care trebuie să-i asigure finanţarea pentru această tranzacţie care dacă s-ar realiza, ar schimba fundamental toată piaţa telecom românească, extrem de fragmentată şi cu o concurenţă acerbă.

Ceilalţi acţionari ai RCS&RDS sunt fondurile de investiţii Epic şi Quadrant şi câţiva oameni de afaceri români şi manageri ai firmei.

Teszari a avut discuţii începând cu finalul anului trecut cu marile bănci de investiţii printre care Goldman Sachs, Credit Suisse şi Morgan Stanley pentru structurarea unei asemenea tranzacţii. El este acum în proces de a selecta banca cu care va merge înainte. Discuţiile se poartă la Viena.

Bancherii ar trebui să-i ofere RCS&RDS, o companie cu venituri care depăşesc 700 de milioane de dolari, finanţare atât pentru achiziţie, cât şi pentru reeşalonarea datoriilor care trebuie plătite
de RCS&RDS în perioada următoare.

Anul acesta compania are de rambursat 175 de milioane de dolari, iar conform unor surse de pe piaţă, citate de ZF, “problema este parţial rezolvată”.

Liberty Global, acţionarul UPC, a angajat anul trecut banca de investiţii Rothschild pentru găsirea unei soluţii pentru UPC România, care a cumpărat în anul 2004 operatorul local de cablu Astral cu 400 de milioane de dolari.

Dacă în 2005 UPC devenea numărul unu pe piaţa de cablu, în “lupta de stradă” care a urmat în următorii ani RCS&RDS a învins printr-o politică extrem de agresivă de preţuri şi atragerea de clienţi cu orice preţ. După cinci ani de luptă, RCS&RDS are de aproape trei ori mai mulţi clienţi pe TV decât UPC.

În aceste condiţii, Liberty trebuie să găsească o soluţie şi, conform surselor citate, ar fi de acord să vândă operaţiunile din România.

Dacă la primul tur făcut de Rothschild la cei care ar putea fi interesaţi niciun grup mare de telecom nu a marşat la preţul cerut de 700 de millioane de dolari, acum, la 300 de milioane de dolari, pare mult mai rezonabil, iar RCS&RDS este gata să facă o mişcare care ar lăsa mască toată piaţa de telecom.

Dacă cei doi rivali s-ar uni, s-ar naşte un “monstru” pe piaţa românească cu aproape patru milioane de clienţi numai pe segmentul de televiziune, 1,7 milioane de clienţi pe telefonie fixă, 1,4 pe telefonie mobilă şi 1,4 pe internet fix. Cifrele de afaceri adunate ar duce la constituirea unui grup cu venituri anuale de aproape un miliard de dolari, ceea ce ar fi ca un ghimpe în coasta Orange, Vodafone şi Romtelecom-Cosmote, grupul controlat indirect de Deutsche Telekom.

Tranzacţia nu ar avea probleme la Consiliul Concurenţei având în vedere că ar domina piaţa urbană de cablu? “La prima discuţie, şi la prima vedere a structurii de clienţi şi afaceri, nu este niciun obstacol care să nu poată să fie trecut”, a menţionat un avocat. De partea cealaltă, unul dintre rivali a replicat: “Această tranzacţie nu ar trebui să primească OK-ul Concurenţei. Piaţa TV s-ar închide pur şi simplu”.

Tranzacţia RCS&RDSUPC trebuie privită cu rezerve având în vedere că niciunul dintre rivali nu va sta cu mâinile în sân, privind detaşat de pe margine cum se naşte un grup care este extrem de agresiv şi bine conectat al cărui trecut lasă să se vadă că se bate de la egal la egal cu cele mai mari grupuri de telecom din lume. Bătălia pentru tranzacţie se va da inclusiv la nivel politic, având în vedere că toţi operatorii de pe piaţă sunt extrem de influenţi la vârf şi au interese diferite, mai scrie ZF.

În aceste condiţii toţi ochii vor fi spre Consiliul Concurenţei, care ar trebui să analizeze cel mai fierbinte dosar de achiziţie din ultimul deceniu. În joc se vor pune de la sute de mii până la milioane de euro pentru avocaţi şi consultanţi – pe de o parte pentru a se face tranzacţia, iar pe de altă parte, pentru a se împiedica crearea unui colos imprevizibil, care a dovedit că poate pune pe piaţă o idee într-un timp foarte scurt spre deosebire de multinaţionale, care au nevoie de dosare de aprobări.

Nici RCS&RDS, nici UPC nu au comentat informaţiile.

4 comentarii

Bumerang 25-02-2011 - 16:24

Daca nu ma insel, s-ar naste nu un monstru ci un monopolist. Cum adica ar trece de comisia de concurenta?

cifrele vorbesc! 27-02-2011 - 05:11

Cifrele daca sunt ok puse in ecuatie se poate orice, atat timp cat necunoscuta se stie din start. Asta traim, asta avem si se manifesta mondial nu numai nantional.

digital 27-02-2011 - 13:32

ce tare va fute grija pe voi cand unu e mai tare decat altu.pe langa ca sunteti promotorii in versunati ai concurentei,ec de piata ,bla,bla…tampenii acum veniti si spuneti ca ce-i cu monopolul pe piata asta.ipocritii dreaq!!
cand acum 10 -15 ani erau una sau doua comp d mbile si faceau ce vroiau cu piata nu sarea nimeni de cur in sus ca preturile sunt care sunt.
acuma bineinteles ca e pericol de monopolizare,atunci nu era!!
dativa dreq de ipocriti,ca numai cum va cade voua bine ,e bine!!!

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult