Rectificarea bugetarǎ va aduce bani ȋn plus la Sǎnǎtate, Educație, Transporturi, Culturǎ, Afaceri Interne, Apǎrare și Muncǎ, dar și tǎieri de la Finanțe și Mediu.

Rectificarea bugetarǎ. Vezi cine va primi bani ȋn plus!
Așadar, ȋn urma rectificǎrii bugetare, Sănătatea va primi 489 milioane lei, Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate – 166 milioane lei, Apărarea – 400 milioane lei, Economia – 300 milioane lei, Educaţia – 150 milioane lei, Transporturile – 356 milioane lei, Afacerile Interne şi Autoritatea Electorală Permanentă – 192 milioane lei, Munca – 42 milioane lei, Cultura – 10 milioane lei. Alte 600 milioane lei vor fi alocate pentru arieratele autorităţilor locale.
De la Ministerul Finanţelor vor fi tăiate 750 milioane lei de la capitolul privind acţiuni generale, iar de la Ministerul Mediului vor fi tăiate 25 milioane lei, ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, precizînd că acestea sunt „principalele” instituţii de la care vor fi diminuate fonduri şi că asupra bugetului Preşedinţiei „nu se intervine”.
Veniturile estimate vor creşte cu 1,07 miliarde lei, iar cheltuielile vor fi revizuite în creştere cu 1,34 miliarde lei, ţinta de deficit bugetar urmând însă să fie menţinută la 2,2% din PIB. Conform mediafax, prima rectificare bugetară va fi aprobată de Guvern într-o şedinţă specială programată pentru vineri, iar a doua rectificare va fi efectuată spre sfârşitul lunii septembrie.
1 comentariu
Avem mare noroc cu domnul Ponta, care este un optimist. Un mare optimist! Optimismul lui ne face si pe noi sa avem incredere ca poate, poate va face ceea ce se angajeaza sa faca. Avem incredere ca va reusi sa adune la bugetul statului cele 2016.4 mld lei prevazute in bugetul initial, si in plus 1.07 mld lei. Deci, veste buna anul are!
Optimismul ni se ofileste putin cind ne uitam la ce a resuit sa faca domnul Ponta in primele sase luni ale anului. A reusit sa adune 100.4 mld lei fata de cca 108.4 mld lei prevazute in buget. Deci, la ora actual domnul Ponta are o restanta de cca 8.4 mld lei. Cam nasol!
Despre cheltuieli nu prea are rost sa vorbim. Ele se fac… usor.
Comments are closed.