Acasa BusinessEconomic România, în grafic pentru a adera la zona Euro în 2019

România, în grafic pentru a adera la zona Euro în 2019

scris de C.S.
9 afisari

România îndeplineşte în acest an toate criteriile de aderare la Zona Euro, precum inflaţia, rata dobânzii la obligaţiuni, stabilitatea cursului de schimb, deficit bugetar sub 3% din PIB şi datorie publică sub 60% din PIB, fiind în grafic pentru aderarea la zona Euro în 2019.

România respectă graficul de aderare la zona Euro.

„România îndeplineşte în 2014 toate criteriile de aderare la Zona Euro: rata inflaţiei, rata dobânzii la obligaţiuni, stabilitate curs de schimb, deficit bugetar sub 3% din PIB şi datorie publică sub 60% din PIB. Suntem în grafic în ceea ce priveşte creşterea convergenţei reale. Ţinta EURO – 2019„, se arată în prezentarea Guvernului privind „Rezultatele economice în anul 2013 – Ţintele pentru 2014-2015”.

La sfârşitul anului trecut, premierul Victor Ponta a declarat că obiectivele simbolice ale României trebuie corelate cu date simbolice, astfel că anul 2018, când se împlineşte centenarul Marii Uniri de la 1918, ar fi potrivit pentru aderarea României la moneda euro.

La finele anului 2012, când România încă păstra ţinta de adoptare a monedei euro în 2015, Ponta a declarat că România trebuie să meargă pe drumul Poloniei, şi anume să spună foarte clar că este în favoarea unei Europe cât mai bine închegate, că doreşte să intre în Euro, însă anul 2015 nu este un reper bătut în cuie.

O lună mai târziu, preşedintele Traian Băsescu a declarat că anul 2017 ar trebui să fie termenul optim pentru adoptarea de către România a monedei euro, în condiţiile în care 2015 nu mai este viabil.

Intrarea în ERM-II, mecanismul european al ratelor de schimb, este etapa premergătoare aderării la zona euro. Înainte de a intra în zona euro, o ţară trebuie să respecte criteriile economice incluse în Tratatul de la Maastricht, respectiv să se afle timp de doi ani în ERM-II, timp în care moneda naţională să fluctueze într-un intervalul de plus-minus 15% faţă de euro.

Polonia a renunţat de asemenea, în programul de convergenţă actualizat transmis CE în luna aprilie, la asumarea unei ţinte indicative privind aderarea la zona euro, invocând ca motive incertitudini legate de orizontul de timp necesar pentru respectarea precondiţiilor, dar şi „situaţia din zona euro”.

Premierul polonez Donald Tusk a afirmat, în luna iulie, că adoptarea euro va întârzia probabil pentru o perioadă de încă 10 ani, deoarece este necesară modificarea constituţiei, care nu poate fi realizată fără o majoritate calificată de cel puţin două treimi în Parlament.

28 comentarii

pathfinder 14-02-2014 - 21:36

Poate peste 10-15 ani.
Sa nu ne grabim.

UnUL 14-02-2014 - 21:42

Cu USL la guvernare, nici atunci; poate trecem la rublă!

digital 14-02-2014 - 21:54

o să treci tu, în cartea recordurilor, de prost ce ești !

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 14-02-2014 - 22:01

Este greu de suportat sa vezi , ca la 1,5 ani de la ..rasturnarea la cosul de gunoi a incompetentului tandem basecu&boc, chiar si asa , cu sabotajul vadit , pe fata R O MA N I A , revine !
…Santeti dusmani declarati , pe fata a destinului POPORULUI
ROMAN !

jan dinu 14-02-2014 - 22:11

Ti-e foame shi ti-e frig
Ia de-aicia un covrig
Cind Vanaul e plecat
N-o sa mai maninci – kakat-!
JD-USA-CALIFornia

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 14-02-2014 - 22:22

Dear my exx
Lord off PartzLand (CALIFOMIA)

Ai pariat pe CALL -Morth .
Ai contribuit cu bani la Campania de alegeri !
Si acum ;NEXAM

Janne san Dilo , dear Benga in zgarciul alla , la care tu-i zici
Bwulla ,
Sa-ti ramana captiv li orif . bukkale la mexicana aia grasa de la
saormeria ,
Sa-ti o Extraga cu clestele si forcepsul ,
Dar , sa nu ajungi sa ai nevoie de
Aportul meu , ca toot TZAGAN de FERENTARI ai ramas
Degeaba USA -P usa !

digital 14-02-2014 - 22:32

ce…NEXAM, e MUYE în toată regula !
hahaha!

jan dinu 15-02-2014 - 02:56

Aici in Orange County ,CA nu eGzizta
supraponderale …sunt numai gagici
– bijuterii – cu multe parale …!
Te invita la DANZ shi apoi iL vrea pe HANS ..-:))
JD-USA

UnUL 14-02-2014 - 22:14

Bun banc!

digital 14-02-2014 - 22:33

normal, ca hoașca de mătta !

UnUL 14-02-2014 - 22:55

Un banc ca o mamă? Ești extrem de metaforic și ermetic în seara asta, Degețel!

UnUL 14-02-2014 - 22:58

Oricum, este evident că atunci când te-a fătat maică-ta a făcut un banc extrem de prost.

digital 14-02-2014 - 23:01

digital
14-02-2014 at 22:33
mă gândeam că o flatez pă mătta , da tu, nu și nu !

UnUL 14-02-2014 - 23:09

Te gândeai? Ce banc bun! Păi tu nu posezi „instrumentul” pentru așa ceva.

urbos 14-02-2014 - 22:39

Ehei, si peste 150 de ani, bucovina poolii mele, va fi la rusi. Sa se pise rusii pe mormantu tau. Hai fii vesel.

UnUL 14-02-2014 - 22:57

Cur Bubos, eu sper invers : că și nordul Bucovinei, cu Cernăuțiul, va face atunci parte din România.

digital 14-02-2014 - 23:00

tu, sper(m)i cu băsexu, bă jighodie păroasă !

UnUL 14-02-2014 - 23:07

Da, degețel, tu știu că speri ca Maramureșul (eventual toată România) să intre în CSI, dar degeaba!

urbos 14-02-2014 - 23:17

Daca tu esti in mizeria aia de Cluj sluji dane, pe voi trebuie sa va ia bozgorii. Slugi v-ati nascut, slugi sa crapati.

UnUL 14-02-2014 - 23:22

Mizerie o fi Bucureștiul; Clujul nu e în niciun caz așa ceva, Scârboșel.

digital 14-02-2014 - 23:37

UnUL
14-02-2014 at 23:07
sugy ..llla bă, cotarla dreq, ai vrea tu să te refugiezi în Maramu, când te vor încoțopeni bozgorașii, dar vei lua muye, că doar gaura aia-ți va mai fi liberă, tâmpitule !
acu, behăi cu kioru da să vezi tu ce-o să ragi când vor pune bozgorașii mătărângile pe nevestele și fiicele voastre, retardații dreq ce sunteți !

digital 14-02-2014 - 23:43

măcar la maramureșeni și la oșeni, le știu de frică, da vouă v-o trag zilnic în botul ăla de tâmpiți ce sunteți, iar voi ca niște sclavi ce sunteți, mai cereți, lua-v-ar dreq de animale băsiste !

UnUL 15-02-2014 - 00:08

Ești idiot, moroșene, eu n-am nicio treabă cu ungurii, an o grămadă de prieteni unguri și niciunul nu mi-a cerut să-i dau cadou Ardealul.

Antibasistul 15-02-2014 - 00:27

Mori dracului porc batrin infect basist!

Titircă Inimăbună 15-02-2014 - 00:44

nu mor caii cand vor paduchii, mai bine ingrijeste-te de blenoragia australiana ce ti-a dat-o un cangur, nu vezi ca ai buba la buze?
La ce-ti trebuia sa sugi mataranga la canguri?

UnUL 15-02-2014 - 07:22

@B[;inel
Speri mata. Vei crăpa mult înaintea mea de septicemie: ai prea mult venin în sânge.

Antibasistul 15-02-2014 - 08:36

Crăpați dracului bestiilor băsiste extrem de otravitoare!

UnUL 15-02-2014 - 08:49

@Bășinel
Te treziși, vomător de insanități? oricum, rămâne așa cum am stabilit : „J’irai cracher sur ta tombe.”

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult