Acasa BusinessEconomic România, invitat de onoare la „Tourism, Leisure, Hotels 2012”

România, invitat de onoare la „Tourism, Leisure, Hotels 2012”

scris de M.A.
7 afisari

Ministrul Dezvoltării regionale şi turismului a participat joi la inaugurarea Celei de-a XVII-a ediţii a Târgului Internaţional de Turism „Tourism, Leisure, Hotels 2012”, care se desfăşoară, în perioada 5 – 8 aprilie, la Chişinău.

Tourism, Leisure, Hotels 2012

Tourism, Leisure, Hotels 2012

În cadrul acestui eveniment, România participă ca invitat de onoare. „Tourism, Leisure, Hotels 2012” este cea mai importantă expoziţie internaţională de turism din Republica Moldova, destinată atât publicului larg, cât şi operatorilor profesionişti naţionali şi internaţionali. Standul naţional al României este organizat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) sub însemnul brandului turistic naţional, are o suprafaţă de 100 mp, cu patru laturi deschise, fiind cel mai mare spaţiu expoziţional, şi găzduieşte 13 expozanţi (turoperatori, agenţii de turism, reprezentanţi ai autorităţilor publice locale din localităţi turistice etc.).

România este una dintre destinaţiile de top pentru turiştii din Republica Moldova, participarea ţării noastre, în calitate de invitat de onoare, la actuala ediţie a târgului fiind un excelent prilej pentru promovarea destinaţiilor româneşti pe această piaţă. Pentru anul trecut, comparativ cu 2010, avem o creştere a sosirilor turiştilor moldoveni în România de 21% şi o creştere a înnoptărilor de 20%. Sunt cifre peste media de 13%, cât a reprezentat creşterea numărului de turişti străini care ne-au vizitat ţara anul trecut. Vorbim, iată, despre un interes tot mai mare al turiştilor moldoveni pentru ceea ce România are de oferit, iar acest lucru s-a văzut şi astăzi, încă din prima zi a târgului, standul ţării noastre fiind punctul central de atracţie în rândul vizitatorilor. Există, în acest moment, peste 100.000 de moldoveni care au şi cetăţenia română şi care pot călători astfel fără viză în ţara noastră. Sunt sigur că o promovare inspirată şi dorinţa moldovenilor de a vedea România vor duce la o şi mai mare creştere a numărului de turişti”, a declarat ministrul Cristian Petrescu.

La această ediţie a Târgului Internaţional de Turism Tourism, Leisure, Hotels 2012” participă 150 de expozanţi din 5 ţări. România a fost prezentă la 16 din cele 17 ediţii ale expoziţiei.

Întâlnire cu preşedintele Nicolae Timofti

Cristian Petrescu si Nicolae Timofti

Cristian Petrescu si Nicolae Timofti

De asemenea, tot joi, Cristian Petrescu s-a întâlnit, în cadrul vizitei pe care o efectuează în Republica Moldova în perioada 4 -6 aprilie, cu preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, la întâlnire participând şi ministrul dezvoltării regionale şi construcţiilor, Marcel Răducan. În cadrul întâlnirii, ministrul Cristian Petrescu a hotărât să ofere sprijin tehnic Ministerului Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor (MDRC) din Republica Moldova, care va consta în punerea la dispoziţia autorităţilor moldovene a reglementărilor şi normelor europene (eurocoduri) din domeniul construcţiilor, traduse în limba română, scutind astfel MDRC de costurile traducerii lor.

Totodată, în cadrul întâlnirii cu preşedintele Nicolae Timofti, ministrul Cristian Petrescu a anunţat că, la nivelul Ministerului dezvoltării regionale şi Turismului (MDRT), vor fi desemnaţi mai mulţi specialişti care se vor ocupa de piaţa-sursă pentru turism, reprezentata de Republica Moldova. Aceasta va deveni, astfel, singura ţară care va beneficia de un corp de specialişti dedicaţi atragerii de turişti de pe piaţa locală.

Sprijin pentru dezvoltare

Oficialul de la Bucureşti a reafirmat cã Romania acordă o importanţă deosebită cooperării cu Republica Moldova, interesele şi obiectivele noastre comune conducând către o intensificare a dialogului în multiple domenii, precum cele referitoare la dezvoltare regională, urbanism şi turism.

Faptul că, în urma discuţiilor cu domnul preşedinte, Nicolae Timofti, am găsit deja noi modalităţi concrete de ajutor pe care România să-l ofere Republicii Moldova arată, pe de o parte, disponibilitatea noastră pentru sprijinirea Moldovei şi, pe de altă parte, interesul autorităţilor de la Chişinău pentru a beneficia de acest ajutor. Toate aceste demersuri de astăzi sunt paşi de început care, sunt convins, vor fi urmaţi de noi colaborări în cât mai multe domenii”, a declarat ministrul Cristian Petrescu.

La rândul său, predeşedintele Nicolae Timofti şi-a arătat toată deschiderea pentru colaborarea cu România. „Republica Moldova este orientată acum spre Europa şi spre colaborarea cu toate statele, şi în special cu România. Îmi manifest tot sprijinul pentru dezvoltarea relaţiilor noastre bilaterale. Noi vrem să învăţăm de la dumneavoastră, să facem schimb de expertiză cu autorităţile române şi să luăm exemplul lucrurilor bine făcute de România. Este o dorinţă şi o încredere a noastră că vom reuşi să împlinim acest lucru”, a afirmat preşedintele Nicolae Timofti.

Infrastructura rutieră şi obiectivele turistice

Cristian Petrescu la Chisinau

Cristian Petrescu la Chisinau

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului Cristian Petrescu a propus joi la Chişinău ca autorităţile Republicii Moldova să elaboreze proiecte de infrastructură rutieră către obiective turistice în contul grantului de 100 de milioane de euro pe care România şi-a asumat să-l acorde Republicii Moldova.

Cred că ar fi salutară pentru dublarea investiţiei, pe de o parte pentru ajutorarea comunităţilor respective, pe de altă parte prin faptul că ajungând la un obiectiv turistic, ar crea un flux de turişti români către Republica Moldova şi automat nişte venituri”, a declarat Cristian Popescu în cadrul unei întrevederi cu omologul său de la Chişinău, Marcel Răducan.

Cei doi miniştri au discutat şi despre necesitatea elaborării metodologiei pentru proiectele comune. Ambasadorul României la Chişinău, Marius Lazurcă a comunicat că, în contextul elaborării metodologiei, o discuţie ulterioară asupra eventualelor proiecte ar putea avea loc în perioada 25-26 aprilie 2012 la Bucureşti, unde se va desfăşura Comisia Mixtă pentru Economie.

De asemenea, Cristian Petrescu şi primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, au discutat despre mai multe proiecte de reabilitare a infrastructurii rutiere şi de renovare a unor unităţi de învăţământ, proiecte pe care Primăria Municipiului Chişinău le-a propus pentru a fi realizate cu ajutor financiar din partea autorităţilor româneşti, în cadrul „Acordului de 100 de milioane de euro”

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult