Premierul Marcel Ciolacu a declarat, la începutul ședinței de guvern de ieri, că România va depune vineri la Comisia Europeană cererea de plată numărul 3 din Planul Național de Redresare și Reziliență.
„Mâine depunem cererea de plată numărul 3 din PNRR. Trimitem şi ultimele deconturi pentru banii europeni din exerciţiul care se încheie la final de an”, a afirmat premierul Ciolacu.
În context, el a punctat că Guvernul, în plan intern, respectă promisiunile făcute administraţiilor locale.
„Azi alocăm banii pentru cheltuielile descentralizate la nivel de comune, oraşe şi municipii”, a mai menţionat şeful Guvernului.