Acasa BusinessEconomic România va deschide un nou zăcământ de uraniu

România va deschide un nou zăcământ de uraniu

scris de P.C.R.
16 afisari

România va deschide un nou zăcământ de uraniu, aflat în comuna Grinţieş, judeţul Neamţ, în condiţiile în care singurul zăcământ aflat în prezent în exploatare, cel de la Crucea, este în curs de epuizare, potrivit unui proiect de hotărâre de Guvern iniţiat de Ministerul Economiei.

Valoarea totală a investiţiei este de 407,331 milioane de lei, cu TVA, din care 322 milioane de lei reprezintă lucrările de construcţii-montaj.
Capacitate de exploatare medie anuală de minereu uranifer este de 124.000 de tone, iar durata de realizare a investiţiei este de 108 luni.

Finanţarea va fi asigurată din surse proprii ale Companiei Naţionale a Uraniului S.A. Bucureşti, de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Economiei – Departamentul pentru Energie.

În nota de fundamentare, iniţiatorii proiectului precizează că dezvoltarea accentuată de noi centrale nucleare în lume plasează în centrul atenţiei problema combustibilului, respectiv piaţa uraniului.
‘Sursa de combustibil este intrinsec fundamentală pentru sustenabilitatea oricărui sistem energetic. Astfel, până în anul 2020 şi ulterior, sursele de uraniu disponibile nu vor acoperi integral cererea iar preţurile vor creşte constant. Argumentele specialiştilor se bazează pe planurile de dezvoltare a noi unităţi nucleare (558 în diverse faze în întreaga lume, respectiv în construcţie, planificate sau propuse). Previziunile referitoare la construcţia de centrale nucleare arată că cererea de uraniu va creşte de 4 ori în următorii 10 ani, până la circa 112.000 tone octoxid de uraniu în 2020. Actualele surse de uraniu nu pot satisface un astfel de consum, motiv pentru care este nevoie de surse noi’, se arată în nota de fundamentare.

România foloseşte uraniu drept combustibil pentru centrala nucleară de la Cernavodă, unde sunt în funcţiune două reactoare şi există în plan realizarea altor două.

‘În vederea asigurării materiei prime pentru fabricarea combustibilului nuclear necesar funcţionării celor două unităţi nuclearoelectrice, precum şi a funcţionării în perspectivă a unităţilor 3 şi 4, este obligatorie şi urgentă parcurgerea concomitentă a următoarelor două direcţii: asumarea deschiderii unei noi capacităţi naţionale de producţie şi, respectiv, asigurarea cadrului
legislativ necesar şi participarea pe plan mondial la concesionări de zăcăminte uranifere în vederea exploatării acestora sau la importul de minereu uranifer sau de concentrate tehnice’, au mai spus iniţiatorii.

La nivel mondial există o piaţă dezvoltată a uraniului, cu un grad ridicat de stabilitate. La această stabilitate contribuie şi existenţa unor rezerve semnificative de uraniu în zone geografice lipsite de conflicte.

‘Consultanţele internaţionale indică implementarea unor măsuri cum ar fi de exemplu sprijinul guvernamental pentru toate proiectele ce vizează ciclul combustibilului nuclear, caracterizate prin costuri mari şi durate de realizare îndelungate. Această măsură este justificată prin prisma necesităţii abordării echilibrate a celor trei piloni ai strategiei europene (schimbările climaterice, eficienţa economică şi siguranţa energetică). Crearea unei noi capacităţi de producţie în România în acest context,
asigură premisele certe ale realizării unui echilibru, care trebuie să ofere o siguranţă energetică a ţării în condiţii de eficienţă economică atunci când cadrul general al energeticii nucleare româneşti nu poate capăta contur decât prin importuri de minereu de uraniu şi concentrate tehnice sau concesionări de zăcăminte în alte zone ale lumii’, se mai arată în nota explicativă.

Compania Naţională a Uraniului are în prezent un singur zăcământ în exploatare, cel de la Crucea-Botuşana, judeţul Suceava, a cărui licenţă de concesiune îşi încetează valabilitatea în aprilie 2015. Acest zăcământ este în curs de epuizare, se mai precizează în proiect.

6 comentarii

neacsum 16-09-2013 - 19:52

Ei si? Statele unite ale Europei si Americii au nevoie de uraniu pe care nu il pot exploata fie pentru ca nu il au fie pentru ca nu ii lasa cetatenii, fie pentru ca vor sa isi pastreze resursele proprii. Si atunci apare Romania, colonia tuturor teparilor si borfasilor, care este gata sa contamineze tot pamantul care oricum nu ii mai apartine si isi sapa ea singura groapa pentru a mentine in palatele Victoria si Cotroceni doua marionete. Hai la circ.

Antibasistul 16-09-2013 - 20:12

CORECT!

שׂפֿבּשׂפֿהּשׁ 16-09-2013 - 20:31

Gresit, foarte gresit. Romania apartine romanilor, insa, nu a romanilor in sensul ca e aromanilor normali si de rind, ci a romanilor haimanale, ordinari, gata sa-si vinda si mama ca sa se imbogateasca. Intotdeauna in tari ca Romania dusmanii nu sunt cei dinafara ei, ci cei dinauntrul, adica bastinasii, acei bastinasi care dau din coate si ajung in functii superioare de stat, unde isi fac mendrele vinzind tara, distrugind-o la propriu, iar pentru aceasta „abnegatie” se imbogatesc din parandaraturi, din spagi primite de la cei care au interes in tara noastra. Nu avem legi, nu avem justitie, nu mai avem SRI, nu mai avem armata, nu mai avem NIMIC, ca sa ne mai aparam impotriva acestor hirciogi, as aca, Romania PARE o tara parasita si a nimanui, insa, de fapt nu este deloc adevarat. In Romania a pus mina pe putere o sleatca de borfasi care isi fac de cap sub ochii prostimii care este strivita de saracie si de nevoi. Acesti borfasi au adus tara pe fundul prapastiei exact pentru acest motiv, ca NIMENI sa nu mai zica nimic impotriva lor, ci sa zaca precum drogatii, intr-un hau fara speranta si fara viitor. In atari conditii, borfasii aflati in fruntea tarii vind totul pe nimic. Din aceasta chestie nu vom putea iesi decit printr-o rascoala, nu printr-o revolutie, ci printr-o rascoala, in care rasculatii sa rada tot, absolut tot in calea lor, iar viitoarea conducere a tarii sa conduca cu frica iepurelui care stie ca e lupul la un pas de el.

ValVerde 16-09-2013 - 21:12

Si Stefan cel Mare ???
Unde e Stefan, sa le zica:

Uraniul nu a fost al strămoşilor mei, nu a fost al meu şi nu e al voastru ci al urmaşilor voştri, şi al urmaşilor urmaşilor voştri în veacul vecilor!”

Anamaria 21-09-2013 - 12:00

Stefan cel Mare avea dreptate.Dar Tepes,Tepes unde e acum?El e emblema Romaniei.Si nu degeaba.Pana si Eminescu il chema sa vina.Sa faca ce?Asta a mai ramas din noi:smintiti si misei.Nu stiu care ar trebui trasi in teapa primii…

ValVerde 21-09-2013 - 15:20

.Nu stiu care ar trebui trasi in teapa primii…

===

Imbecilii…sa incepem cu imbecilii.
Ne inhamam la munca grea si zile lungi, vom decima Romania, dar merita !

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult