Salariul minim pe economie ce va fi aplicat din 2017 | Ziua Veche
Acasa BusinessEconomic Salariul minim pe economie ce va fi aplicat din 2017

Salariul minim pe economie ce va fi aplicat din 2017

scris de C.P.
9 afisari

Valoarea pe care o va avea salariul minim pe economie, din 2017, reprezintă singurul subiect ce va fi dezbătut în Consiliul Național Tripartit de luni, a declarat, pentru Agerpres, președintele Confederației Naționale Sindicale „Cartel Alfa”, Bogdan Hossu.

salariu mediu netÎn plus, sindicatele au mai propus discuții cu referire indirectă la salariul minim, precum o inventariere a problemelor de combatere a evaziunii fiscale pe piața muncii.

Sindicatele și patronatele au avut săptămână trecută două întrevederi la Direcția Dialog Social a Ministerului Muncii, pentru a discuta valoarea salariului minim pentru 2017.

Reprezentanții sindicatelor și cei ai patronatelor nu au ajuns la un consens după cele două runde de discuții și au decis să meargă la reuniunea de luni a Consiliul Național Tripartit de Dialog Social cu „sume diferite”, așteptând și o propunere din partea Guvernului.

Sindicatele au propus inițial un salariu minim de 1.450 de lei, de la 1 ianuarie, iar în a doua întrevedere valoarea de 1.400 de lei.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult