Acasa BusinessEconomic Sampania franţuzească bate criza

Sampania franţuzească bate criza

scris de M.I.
4 afisari

Franţa a exportat anul trecut un număr de 323 milioane de sticle de şampanie.

Exportul este în creştere cu 1,09% comparativ cu 2010, rezultând o cifră de afaceri de 4,4 miliarde de euro, mai mare cu

Sampania franţuzească bate criza

7% comparativ cu 2010, a anunţat marţi Comitetul interprofesional pentru vinuri şi şampanie, citat de Agerpres. Graţie acestor cifre, 2011 devine al treilea an în istoria vânzărilor de şampanie. Recordul absolut datează din 2007, când au fost vândute 338,7 milioane sticle de şampanie.
‘Este an an foarte satisfăcător pentru că valoarea mai degrabă decât volumul stimulează creşterea vânzărilor de şampanie’, a declarat purtătorul de cuvânt al CIVC, Thibaut Le Mailloux.
Singura evoluţie negativă din 2011 a fost faptul că pe piaţa franceză vânzările de şampanie au înregistrat o scădere de 1,9% comparativ cu 2010. Potrivit CIVC, pieţele din afara Uniunii Europene au înregistrat cele mai bune rezultate cu o creştere de 14,4% în cazul SUA (19,4 milioane de sticle), o creştere de 6,7% în Japonia (7,9 milioane de sticle) şi o creştere spectaculoasă de 32% în Australia (4,9 milioane sticle). De asemenea, pieţele emergente şi-au confirmat statutul cu o creştere de 24% în Rusia şi o creştere de 19% în China (1,3 milioane sticle).
Marea Britanie a rămas cea mai mare piaţă de export pentru şampania franţuzească (34,5 milioane sticle).

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult