Acasa BusinessEconomic Scandalul trenurilor modernizate. GFR ar putea plăti despăgubiri R Moldova VIDEO

Scandalul trenurilor modernizate. GFR ar putea plăti despăgubiri R Moldova VIDEO

scris de M. BÂTCĂ
570 Afisari

Scandal la Chişinău. GFR, prin Electroputere VFU Paşcani, ar putea plăti despăgubiri R Moldova, pentru că doar unul dintre cele patru trenuri modernizate în România este funcţional.

Scandal la Chişinău. GFR ar putea plăti despăgubiri R Moldova

Scandal la Chişinău. GFR ar putea plăti despăgubiri R Moldova

Declaraţia a fost făcută joi de ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Vasile Botnari, aflat într-o vizită de documentare la ÎS Calea Ferată din Moldova (CFM), informează agenţia oficială de presă Moldpres.

Potrivit afirmaţiilor ministrului Vasile Botnari, cele mai mari defecte ale noilor trenuri sunt la cutia de viteze, la motoare, consumul de combustibil şi chiar la vopseaua care se cojeşte. Acesta a menţionat că toate costurile pentru reparaţia trenurilor vor fi suportate de compania română respectivă. Conform contractului semnat cu aceasta, fiecare garnitură modernizată costă în jur de 2,5 milioane de euro.

Modernizarea trenurilor de la Căile Ferate ale Moldovei este făcută de Electroputere VFU Paşcani (fosta REMAR Paşcani). Potrivit site-ului oficial, structura actionariatului este: Grup Feroviar Roman (GFR) – 88,83 %, Alti actionari – 11,17 %. S.C. Electroputere VFU S.A. Pascani este furnizor feroviar pentru urmatoarele categorii de produse si / sau servicii feroviare critice: Proiectare, fabricarea, modernizarea si repararea vagoanelor de calatori, posta si marfa; Proiectarea, fabricarea si repararea de piese de schimb si subansambluri destinate materialului rulant de cale ferata; Proiectarea si fabricarea de standuri si dispozitive speciale destinate verificarii si incercarii produselor feroviare utilizate in activitatile de construire, modernizare, intretinere si reparare a materialului rulant de cale ferata; Servicii de mentenanta material rulant in perioada dintre reparatii.

Inaugurarea primul tren modernizat pentru CFM a avut loc la începutul lunii iunie 2012. Trenul cu patru vagoane, unul de clasa I şi celelalte de clasele II şi III a fost renovat în baza unui acord de modernizare dintre CFM şi S.C. REMAR S. A. din Paşcani (actual Electroputere VFU Paşcani), România. La eveniment au participat, conducerea Ministerului Transporturilor, ai IS Calea Ferată din Moldova, Ambasadorul României în Republica Moldova, Marius Lazurca, primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, miniştri, deputaţi şi reprezentanţi ai presei.

Coincidenţă sau nu, la momentul respectiv, directorul general al IS Calea Ferată din Moldova (CFM) era Vitalie Strună, care, potrivit unui CV postat pe site-ul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor din Republica Moldova, a fost direct implicat în activitatea Grampet/GFR: “2002 – 2011 – Grampet SA/GFR România – vicepreşedinte Grampet SA, manager vânzări, manager logistică

CFM va cere despăgubiri de la firma din România

Trenul nr. 1, care asigura legătura între Chişinău şi Ocniţa, este în staţionare deja de două luni. CFM va cere despăgubiri materiale companiei române pentru întreaga perioadă în care cele trei trenuri au staţionat”, a remarcat Sergiu Tomşa, director interimar al CFM, transmite Moldpres.

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Vasile Botnari, va solicita o expertiză independentă a trenurilor modernizate la uzina REMAR din Paşcani, România, pentru a vedea dacă lucrările făcute corespund standardelor şi cerinţelor de calitate. Anunţul a fost făcut astăzi, 25 iulie a.c., cu ocazia vizitei pe care ministrul Botnari a făcut-o la ÎS Calea Ferată din Moldova, unde a inspectat trenurile modernizate, se precizează într-un comunicat al MTID din Republica Moldova.

Potrivit directorului interimar al CFM, din cele patru trenuri aduse în Moldova după recondiţionare, doar unul circulă, iar restul staţionează din cauza defecţiunilor tehnice. Modernizarea unui tren a costat 2,2 milioane de euro. Ministrul s-a declarat îngrijorat că o investiţie importantă şi atât de necesară nu aduce beneficii. „Avem nevoie foarte mare de investiţii în modernizarea căilor ferate, inclusiv în infrastructură, în material rulant – locomotive, vagoane marfare şi de pasageri. Toate sunt uzate, datând din anii sovietici şi sunt la limita perioadei de exploatare. Dar sunt de părerea că modernizarea trebuie să aibă loc în baza unor priorităţi. Trebuie să ştim exact unde şi de câţi bani avem nevoie în primul rând. Suntem conştienţi că nu vom reuşi într-un an sau doi renovarea integrală a infrastructurii şi materialului rulant, pentru aceasta fiind necesare investiţii enorme, dar nu ne putem permite ca milioanele de euro deja investite să ardă la soare. Vom întreprinde acţiunile necesare ca oamenii să beneficieze, până la urmă, de condiţii mai bune de călătorie cu trenurile”, a spus Vasile Botnari.

Ministrul Transporturilor a precizat că pentru modernizarea parcului de vagoane şi locomotive de la CFM se examinează mai multe proiecte, iar pentru atragerea investiţiilor se va apela atât la donatori străini, cât şi la sursele proprii ale CFM. „Acum, încercăm să dezvoltăm un proiect investiţional important cu BERD şi BEI pentru modernizarea materialului rulant de la căile ferate. Pentru aceasta urmează să ne apreciem cu ce facem în primul rând – investim în locomotive, în vagoane marfare sau în trenuri de pasageri. Examinăm şi alte proiecte de înnoire a parcului de locomotive şi vagoane, inclusiv de lansare a producerii aici, în Chişinău. Este o opţiune care trebuie studiată – avem depouri, specialişti pe care îi putem instrui la uzine specializate”, a punctat ministrul Transporturilor.

Ministrul Vasile Botnari a luat legătura cu firma din Paşcani

Subiectul remedierii de urgenţă a situaţiei a fost abordat în cadrul întrevederii cu conducerea uzinei din Paşcani. La solicitarea ministrului Vasile Botnari, REMAR va delega o echipă de experţi la Chişinău pentru înlăturarea defectelor şi efectuarea unor verificări suplimentare, pentru a repune trenurile în circulaţie.

„Considerăm că suntem în drept să cerem majorarea perioadei de garanţie pentru aceste trenuri. Vom aştepta şi expertiza unei companii independente, în baza căreia să decidem paşii de mai departe, inclusiv privind solicitarea de către CFM a unor compensaţii”, a specificat ministrul Vasile Botnari.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS