Acasa BusinessEconomic Se reduce numarul declaratiilor fiscale ale firmelor

Se reduce numarul declaratiilor fiscale ale firmelor

scris de Ziua Veche
6 afisari

.Premierul Emil Boc a anuntat că Guvernul intenţionează să reducă şi numărul declaraţiilor fiscale pe care firmele sunt obligate în prezent să le completeze pentru plata diverselor contribuţii bugetare. Firmele trebuie să completeze în prezent peste 24 astfel de declaraţii lunare.

Executivul analizează şi posibilitatea introducerii unui mecanism de compensare a TVA-ului care trebuie achitat de către o firmă cu restanţele pe care aceasta le are de încasat de la stat din rambursarea TVA. „Vom permite plata principalului, nu a accesorului atunci când achitaţi o datorie la fisc . Practica actuală este că ai o datorie şi prima dată plăteşti din penalităţi, iar principalul datoriei merge în continuare şi produce penalităţi, ajunându-se la insolvenţă. Dăm acum posibilitatea ca atunci când mergi să plăteşti o datorie, să nu existe obligaţia de a tăia doar datoria din penalităţi, ci din datoria principală, pentru că aceea este producătoare în continuare de penalităţi”, a spus şeful Guvernului, potrivit Mediafax, reprezentanţilor firmelor prezente la sediul Ministerului Economiei pentru ceremonia de semnare a contractelor de proiecte pe anul 2010 destinat investiţiilor în întreprinderi mari. Premierul a precizat că toate aceste măsuri fac parte dintr-un set de proiecte pregătite de Guvern pentru sprijinirea mediului de afaceri. Surse oficiale au declarat, luni, agenţiei Mediafax că Guvernul va prezenta Parlamentului un nou program cu măsuri anticriză.

0 comentariu

microphone 12-10-2010 - 05:57

A redescoperit mersul pe jos si apa calda.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult