Acasa BusinessEconomic Soros despre destrămarea Uniunii Europene

Soros despre destrămarea Uniunii Europene

scris de B.C.R
4 afisari

Planul de austeritate al Greciei, care include reduceri ale cheltuielilor, salariilor şi pensiilor „nu va funcţiona, în mod obligatoriu, pe termen lung, dar va cumpăra cu certitudine încă 6 luni de linişte”, a spus miliardarul George Soros.

George Soros despre destrămarea Uniunii Europene

În opinia sa, Grecia se află într-o situaţie periculoasă care a fost tratată prost de autorităţile europene şi va continua să fie o problemă iritantă pentru Europa. El a avertizat că acest fapt va provoca tensiuni în Uniunea Europeană care ar putea să o distrugă, acesta fiind „un pericol real”. Soros a făcut afirmaţiile într-un interviu pentru CNN care urmează să fie difuzat duminică.

Parlamentul din Grecia votează duminică un nou plan de austeritate necesar pentru obţinerea unui al doilea program de susţinere financiară, de 130 de miliarde de euro, necesar evitării intrării într-un default dezordonat. Miliardarul George Soros se aşteaptă la o creştere economică slabă şi la tensiuni politice care pot duce la destrămarea Uniunii Europene, chiar dacă Grecia va accepta măsurile de austeritate, transmite Bloomberg.

„În prezent, Uniunea Europeană, în special ţările puternic îndatorate, au în faţă un deceniu pierdut. De fapt ar putea fi vorba de mai mult de un deceniu. Asta având în vedere că Japonia s-a confruntat cu o situaţie similară, respectiv un boom imobiliar urmat de o criză bancară şi a ajuns la 25 de ani fără creştere”, a spus Soros.

1 comentariu

Pribeagul 12-02-2012 - 20:47

UE n-are nici o problema. Are nevoie doar de solidaritate.

Banii in discutie, mai ales ca sunt scriptici, nu-s aur 🙂 , nu-s decit… un nimic, nu-s o problema. Trebuie strinsi intr-un cos si aruncati la… cos. Daca creditorii tipa dupa ei, UE sa le dea alti bani scriptici 🙂 .

Despre cresterea economica, despre ce crestere vorbim, despre cresterile din dobinzi exagerate, despre diverse… bule care cresc si tot cresc.

Ce se intimpla daca avem o crestere sanatoasa zero, adica nici o crestere, in locul unei cresteri nesanatoase, nesustenabile, ca aceea care am avut-o pina acum? Se intimpla… nimic. 🙂

In acest caz se intimpla un lucru care diversilor speculanti nu le place: dispar sursele de jaf barbar. 🙂

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult