Acasa BusinessEconomic Spagarii de la Garda Financiara vor fi dati afara

Spagarii de la Garda Financiara vor fi dati afara

scris de Ziua Veche
83 Afisari

Seful Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, Sorin Blejnar, s-a declarat nemultumit de faptul ca multi dintre angajatii Garzii Financiare iau spaga, precizand ca acesta va fi criteriul de baza pentru disponibilizarile masive ce vor urma.


 

“Personal, nu sunt multumit de calitatea morala a multora dintre angajatii Garzii Financiare si, cu ocazia acestor restructurari, vreau sa trag un semnal foarte serios tuturor ca vor urma disponibilizări semnificative in Garda Financiara”, a spus Blejnar miercuri, dupa o intalnire cu o echipa de asistenta tehnica din partea FMI.

Reprezentantii ANAF si cei ai FMI au discutat modalitatile de imbunatatire a colectarii banilor la Buget. Intrebat la ce se refera cand spune ca nu este multumit de calitatea morala a angajatilor Garzii Financiare, Blejnar a raspuns simplu ca acestia “iau spaga”, adaugand ca identificarea acestora revine Parchetului. Blejnar a anuntat, citat de Mediafax, ca Garda Financiara va fi comasata, pana la sfarsitul anului, cu Autoritatea Nationala a Vamilor, pentru simplificarea actiunilor de control si reducerea costurilor, iar numarul administratiilor financiare din judete va fi redus, masuri care vor determina disponibilizari si relocari de personal.

“Am constatat ca in multe administratii fiscale costul colectarii este foarte mare, adica foarte multi lei cheltuiti la milionul de venituri aduse”, a explicat seful Fiscului. El a exemplificat: “Avem inclusiv situatii hilare cand pe aceeasi strada, in aceeasi localitate, avem doua administratii financiare care deservesc doua regiuni diferite”. Blejnar a mentionat si ca: ”In ultimele luni am avut niste incidente foarte neplacute pentru orice conducator de institutie, cand sunt retinuti doi sau trei sau cinci sau sase lucratori nu este un lucru pozitiv si, pornind de la aceasta logica, cred ca exista oameni atat in Garda Financiara, cat si in alte institutii din subordinea ANAF si din alte institutii ale statului, care nu isi fac treaba”.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult