Acasa BusinessEconomic Statul s-a ales cu 44,69 la sută din Rompetrol

Statul s-a ales cu 44,69 la sută din Rompetrol

scris de Ziua Veche
1 afisari

Statul reintră în acţionariatul Rompetrol Rafinare (RRC), cu o participaţie de 44,69% din capital, ca urmare a conversiei în acţiuni a unor obligaţiuni pe care compania, controlată de KazMunaiGaz, nu le-a răscumpărat până joi, termenul limită, potrivit unui comunicat transmis de companie şi citat de Mediafax.


KazMunaiGaz a decis, joi, în AGA, să convertească în acţiuni obligaţiunile emise de Rompetrol în 2003 şi pe care nu le-a răscumpărat de la stat, potrivit unui raport al Rompetrol Rafinare transmis, joi, Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Totodată, capitalul social al Rompetrol Rafinare va fi majorat cu 1,97 miliarde de lei, la 4,41 miliarde de lei, reprezentând conversia în acţiuni a 20,65 milioane de obligaţiuni emise de companie.

0 comentariu

georgescu 30-10-2010 - 04:14

Asa zisa reforma este de fapt inca o lovitura grea data sistemului de invatamant. Primele mari nenorociri din invatamant (ma refer la perioada de dupa ’89, nu iau in calcul si tampeniile facute de Leana Ceausescu) s-au produs cand la conducerea Ministerului Educatiei a fost nenorocitul de Andrei Marga. Asta a redus din numarul orelor de matematica, fizica si chimie, a desfiintat catedrele tehnice de la licee si a permis degradaea bazei materiale a laboratoarelor. In schimb, i-a incarcat pe elevi cu religia si cu alte materii de la care nu inveti sa produci ceva si care nu te ajuta sa-ti gasesti mai usor un loc de munca. Haosul din invatamantul superior lui i se datoreaza. In primul rand s-au scos examenele de admitere si au patruns in universitati absolventi de liceu care nu au nimic in comun cu ce se invata acolo. S-a permis si trecerea dintr-un an in altul cu examenele nepromovate, prin asa zisa glisare. S-a marit fara nicio baza numarul de locuri, cu scopul de a-i tine pe tineri cu o ocupatie si ca sa nu ceara locuri de munca. S-au infiintat „la misto” tot felul de facultati si specializari.

georgescu 30-10-2010 - 04:17

Acum urmeza lovitura finala, data invatamantului tot de cei de la Conventia Democrata – PDL-ul actual (spioni si agenti portocalii, aflati pe statele de plata ale Ungariei si puterilor straine).
Urmeaza sa se scoata din programa scolara doua treimi din orele de matematica, fizica si chimie, discipline fundamentale de a caror cunoastere depinde dezvoltarea ulterioara a tarii.
Mentionez ca inainte de ’90 erau, pe saptamana:
– 5 ore de matematica + inca una la clasele speciale
– 4 ore de fizica + inca una la clasele speciale

Dupa noua lege, urmeaza ca fizicii sa i se aloce doar o ora pe saptamana + inca o ora la alegere cu biologia sau chimia.
La matematia nu se va mai studia analiza (calculul diferential si integral), adica materia care se preda in ultimii doi ani de liceu.

Este o bataie de joc de nedescris, un atental la existenta statului si natiunii romane. Ar trebui sa fie impuscati fata mila toti cei care au contribuit la promovarea acestei legi.

Rasputin 30-10-2010 - 09:54

Această lege este facută de trădători de ţară!
Citiţi legea şi vă veţi convinge.
O mostră: Predarea se poate face şi după manuale concepute şi tipaărite în străinătate!
Stiţi ce vor învăţa ungurii în şcoli dupa manuale tipărite în Ungaria? că România nici nu există.
Cine a facut legea? PDL cu UDMR!

Spirache 30-10-2010 - 10:08

Chiar daca vor aplica aceasta lege cu caracter antinational, vor veni altii la putere si vor da alte legi. Asa ca, dragi unguri, bucuria voastra va fi de scurta durata.

Mihai D 30-10-2010 - 10:14

Ma intreb ce a facut Securitatea, pe vremuri, de nu i-a „cipcit” pe tradatorii de la Cluj.
De SRI nu ma leg, pentru ca este o anexa a unor servicii de spionaj straine.

Tudosie 30-10-2010 - 15:15

Jumatate dintre ei vor ramane pe drumuri si vor fi nevoiti sa lucreze ca necalificati la securistii privatizati. Macar pentru asta ar fi trebuit sa li se auda vocea, daca faptul ca noua generatie va fi analfabeta in domeniul stiintific nu-i intereseaza.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult