Acasa BusinessEconomic Surplus comercial cronic. Germania, criticată de Trezoreria SUA

Surplus comercial cronic. Germania, criticată de Trezoreria SUA

scris de L.M.
357 Afisari

În raportul anual asupra abuzurilor în domeniul ratei de schimb valutar la nivel mondial, Trezoreria SUA a condamnat surplusul comercial cronic al Germaniei, fară însă a o califica drept manipulator valutar.

euro

Surplus comercial cronic. Germania, criticată de Trezoreria SUA

Oficialităţi ale Trezoreriei au spus Congresului că balanţele interne ale ţărilor din zona euro perturbă structura comerţului mondial, statele nord-europene nefăcând aproape nimic pentru a-şi stăvili enormele surplusuri care le revin. Raportul arată că surplusul de cont curent al Germaniei ajunge la 6,3% din PIB, iar al Olandei este şi mai mare, de 9,5%. Totuşi, aceste ţări susţin încă politici de austeritate fiscală care reduc cererea internă, scrie The Telegraph, preluat de Rador.

Noul instrument al UE pentru reprimarea dezechilibrelor interne Uniunii monetare europene (EMU) este „asimetric” şi nu acordă „atenţie suficientă ţărilor cu surplusuri mari şi susţinute, precum Germania„. Deşi zona euro ca întreg se înscrie la modul general în echilibrul comercial, regimul de austeritate EMU din sud, fără a depăşi stimulentele din nord, crează o predilecţie contracţionară, împiedicând redresarea globală.

Surplusul permanent al Germaniei contrastează drastic cu schimbarea care se petrece în Asia. China a „reuşit parţial să se îndepărteze de dependenţa de exporturi pentru creştere” şi şi-a ajustat surplusul la 2,6%, de la 10,1% în 2007.

Deşi yuanul rămâne „supraevaluat în mod semnificativ”, China a încetat să-şi facă rezerve pentru a menţine moneda sa la un nivel scăzut şi a înregistrat o apreciere de 40% faţă de dolar, din 2005, în termeni reali. Creşterile salariale cu două cifre anulează diferenţa valutară prin alte mijloace. Conform unei hărţi incluse în raport, Germania a depăşit China, devenind cea mai mare sursă singulară de dezechilibru comercial global, reprezentând singură o tranşă mare din deficitul SUA.

37 comentarii

Salut 30-11-2012 - 19:10

Hehehe, eu de doi ani tot sustin ca nemtii sunt cei mai favorizati in relatia cu „Europa lenesa din sud” …voila … au descoperit si americanii asta. Bravo!

Salut 30-11-2012 - 19:27

Presupunand ca acel „D” reprezinta „Deutschland”, pot spune ca nu am fost niciodata deosebit de interesat de cum miroase basina unui neamt. In schimb, data fiind pozitia ta si a celorlalti bolnavi mintali din gasca lui Basescu, sub fustele lui Mme Merkel, inteleg ca subiectul cu pricina devine esential pentru voi.

============

PS. Pentru oamenii normali la cap.

In articol se vorbeste totusi despre excedentul comercial al Germaniei, nu despre „basina unui neamt”. Eu la asta m-am referit.

ValVerde 30-11-2012 - 20:23

Copitatule,
tu te uiti la fapte si tragi concluzii judecind cu coarnele.

Surplusul comercial inseamna ca Germania exporta mai mult decit importa.

Uite aici principalii parteneri comerciali ai Germaniei si volumul schimbului in procente:

Export:

France 9.4%, US 6.8%, Netherlands 6.6%, UK 6.2%, Italy 6.2%, China 5.7%, Austria 5.5%, Belgium 4.7%, Switzerland 4.4% (2011)

Import:

China 9.7%, Netherlands 8.4%, France 7.6%, US 5.7%, Italy 5.2%, UK 4.7%, Belgium 4.2%, Austria 4.1%, Switzerland 4.1% (2009 est.)

Unde e „Europa lenesa din sud”???

Sursa: CIA World Factbook
Ahh…stiu, ti-a ramas sa discreditezi sursa…

digital 30-11-2012 - 20:33

concluzie de vitălău,normal!
băi redusu dreq,tu nu pricepi că surplusul comercial,este transformat legal și chiar oficial în TRAFIC DE INFLUENȚĂ-politic și economic.în special la nivel continental în mod oneros în relațiile cu țările recent primit în ue,dar nu numai?!
tu nu poți vedea mai departe de malul în care ai dat cu râtul,când ai trecut oceanul!

ValVerde 30-11-2012 - 20:44

Ba tu bei zeama de bocanci si le amesteci.

Poate v-au cintat ei cind v-a puneau in pat sa faceti nani-nani ca toti membrii UE sint egali.
Erati pe jumatate adormiti si n-ati inteles bine.

Puterea economica genereaza ierarhii.
Ai economie puternica ? Cuvintul tau atirna mai greu !
Esti mai saracut? Ciocu’ mic si bea laptic !

Nu va place in UE ???
IESITI AFARA LOAZELOR !!!
Va tine cineva cu forta ?

Salut 30-11-2012 - 21:02

„Poate v-au cintat ei cind v-a puneau in pat…”
===============

„…VA puneau…” (adica : .PE VOI…VA)

Scriem „VA PUNEAU” si „V-A PUS”, nu altfel; imperfectul si perfectul compus sunt chestii putin diferite.

ValVerde 30-11-2012 - 21:07

urbos
30-11-2012 at 15:58
Lasa bre…

digital 30-11-2012 - 21:15

tu vorbești din ghâtlejul mătii,acum,sau din ăla,implantat de amerloci după marea debarcare?!
dacă ar fi după logica ta cretineascătoți investitorii străini ar trebui spoliați la investiții,nu?!adică,dacă vrei să investești plătești gras de tot,dar unul ca tine,prin acest trafic de influență vine și zice:păi da eu sunt babanu pe piață!
ia-ți mă piața și suge-ți-o!
dacă ar face toate țările mici așa,ați vedea cum v-ați suge-o recipork,tu lu obama,obama limbi lu purceaua merkălița,și tot așa ar fi o orgie din asta,vestică!
mai du-te-n ghâtu mătii de vitălău împuțit!

Salut 30-11-2012 - 21:26

„ValVerde
30-11-2012 at 21:07

Lasa bre…”

=================

Fii linistita vitico, nu-ti trimit factura. Ai iarasi o zi norocoasa: inveti ceva.

Ca atunci cand eu iti spuneam cum se foloseste un cuvant in limba romana, tu ma contraziceai si puneai argumente … care imi dadeau dreptate.
Atunci te-ai uitat prin DEX, acum poate deschizi o carte de gramatica de clasa a treia.

Nu, nu stiu daca gramatica respectiva se gaseste prin GOOGLE.

SucceSURI !

ValVerde 30-11-2012 - 21:53

@ degetel & salut

Siteti marunti, mai lighioane cleioase… 🙂

digital 30-11-2012 - 21:59

!@ValVerde
30-11-2012 at 21:53
da,bine,mă,acum suge-ți-o!

ValVerde 30-11-2012 - 22:01

digital
@ValVerde
da,bine,mă,acum suge-ți-o!

====

As putea daca as vrea, dar nu vreau !!!

Zenovia-Zamfira 01-12-2012 - 00:32

Sa mai asteptam un pipic sa vededem cate loazeze in afara de Digital se prezintata pe aicisa.

digital 30-11-2012 - 20:24

tu crezi că toți care zboară pe d-asupraD caută scopul tău infect?!
te înșeli mă secătură!
doar tu puteai mirosi pe bășinescu!

Pribeagul 30-11-2012 - 22:52

Te cam inghesuit baietii si-au trecut la smotoceala 🙂 , si pe buna dreptate.

Ai specificat 6 tari, in general dezvoltate. Export = 49.3 %, import = 53.7 %.

Dar se stie ca:

“Picurii cu strop de strop
Fac al mărilor potop—

Zilnic câte-un spic adună
Și-n curând tu ai un snop.”

Pe masura ce se se merge spre 100% tot mai multi stropi sau spice se aduna; exporturile crescind, importurile scazind se ajunge la surplusul de 6.3% din PIB al Germaniei si minusul de 5.7 mld euro al Romaniei (2011).
Ca se intimpla asta si ca nu-i bine stie toata lumea, inclusiv Germania. De aceea s-au pus la punct si functioneaza mai mult sau mai putin bine mecanisme de convergenta a economiilor din piata comuna.

Asa ca indemnurile tale:

“Nu va place in UE ???
IESITI AFARA LOAZELOR !!!
Va tine cineva cu forta ?”

sunt cel putin hazlii, la nivel de Cameluta, nu convin nimanui, si mai ales Germaniei, pentru ca ea are nevoie de piata comuna care-i asigura, fara garduri pe care altfel ar trebui sa le incalece, surplusul de 6.3%.

Folosesti des aceste „argumente”, marea problema este ca nu-s valabile. 🙂

La multi ani romani, la multi ani Romania!
La multi ani UE! 🙂

ValVerde 30-11-2012 - 23:45

Pribege,

citeste bine datele problemei.
(Se pare ca ochelarii lui Bula devin din ce in ce mai cautati)

Discutia a inceput de la „Europa lenesa din sud” si cum Germania profita mai mult de prezenta lor in UE decit lasa sa se inteleaga. (Una din temele preferate ale boului Salut, care a intuit-o de acum doi ani si de care americanii, in sfirsit, s-au prins.

Niciuna dintre tarile lenese din sud nu insumeaza mai mult de 1-2% din exporturile Germaniei.
Daca se aduna toate si ies cu nasul pe sus din EU aduna de 10-12% din exporturile nemtesti.

Fara indoiala ca Germaniei ii convine o piata comuna unita, dar in nici un caz nu se pune problema ca ea (Germania) ar avea de profitat mai mult decit „lenesii din sud” de prezenta acestora in UE.

Cu alte cuvinte, daca „tarile sudice” ies din UE, Germania face o diaree, dar „lenesii din sud” fac dezinterie si or sa arate ca voinicii de la Auschwitz.

Voua va trebuie o baie buna de realitate. Traiti in propria voastra basica in care va inchipuiti ca sinteti importanti, si nu lasati realitatea din afara sa va zguduie convingerile…

ValVerde 30-11-2012 - 23:50

PS Nu mai vorbesc cu tine pina cind nu dai extemporal la „Economy for Dummies”, la care sa iei cel putin 6 (sase) ca am pretentii de la tine 🙂

Traiasca UE si prietenia de monolit dintre popoarele libere europene !!!! 🙂

digital 01-12-2012 - 00:05

ce kkatu mătii mai produce Germania azi,mă mutantule?!
Nivea,Persil,asigurări de kkt prin împuțitul de țiriac,aplicatii pentru managementul afacerilor(SAP) și ceva cometț en-gros cu Metro,după ce a distrus agriculturile și piețele din estul Europei !
asta vinde Germania mă rahatule în ziua de azi!
dacă asta este economie,iar Germania este motorul Europei cu creme și detergenți,înseamnă că ăia vor mai putea trăi vreo 10-15 ani din osânză….după aia,mu-mu!
în ghura mătii de botanist,cu skroafa ta de merkel care le suge pixul la amerloci,iar ăia se dau…virgini!

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 01-12-2012 - 00:22

…greu de inteles cum un de.generath ca digi.de.Menthu a utut sa fie confundat cu un general din la belle-epoque by ceasca ! Si asta chiar de amicul Tomi ! La nivelul de primitivism care exhala ca o melena din aceasta scursura legionara ,afirmatia ca DEUTSCHLAND este doar producator de cosmetice , este definitoriu ,pur si simplu! Capacitatea organizatorica, cultura GERMANA si seriozitatea si cinstea acestui popor ,intradevar NU pot fi intelese de acest …balkanishe seize ! Ptiu …gonoi !

digital 01-12-2012 - 00:33

da pe măta,o pricepi mă!
zi-i mă scursură țighănească,cum și-a permis mă în an 2012 să ceară teritorii,în schimbul achitării datoriei europene!
ai uitat anul 1914,sau 1939,mai vrei unul ,al treilea,tu-ți rasa mătii de maidanez coklit!
ești la un pas doar,dar nuți dai seama,tu și gonoreea aia de tomi
zi-i mă ceva,de substanță,țighaniado!

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 01-12-2012 - 01:05

…@Echte balkanische seize alias digi.de Menthu: SCU.r.SURA din Cli.SURA Duna.r II! Tu care din frotiul metty ai ajuns printr-o intamplare in colonul catzelei intre doua coitusuri captiva ,si dela cannis merga ai ajuns la a infuleka cafeniul, de UNDE 3,14147 …z.DA metti sa stii ce este GERMANIA !

BULA 01-12-2012 - 02:49

Nentii erau foarte organizati, mai ales cand va bagau la gazare si mureati facuti gramada, sub forma de piramida. Pupati-i in kur, ca respectul se impune prin teama. Va e frica de nemti si acum, oricat ati incerca sa ascundeti acest fapt.

tomi 01-12-2012 - 03:27

BULA, tu”ti pi7da matii bestie, daca te mai aud odata ca pomenesti de stramosii tai evrei am sa-ti tai limba.Blestemat sa fi tu idiotule cu toata familia ta de degenerati mintal. Auzi, vinzatorul de popkorn si seminte din chioscul universitatii, cu titluri universitare, zau ca Romania s-a urcat mult pe scara calitatii invatamintului.
Noua ne este teama de nemti, haha, buna gluma.
Acum doi ani ma plimbam in cea mai mare fortareata SS din Germania, situata in zona Eiffel, fosta scoala de partid al ss-ului transformata apoi in baza militara SS, cea mai ifricosatoare, cea mai mare din Germania. Eu cu inca citiva israelieni, noi cu steaua lui David in git desigur din aur 18 k plus lantul tot 18 k si nu cusute pe haine si steagurile israelului ne plimbam prin accea mare baza ,peste tot erau fantomele ss-sistilor ce-au crapat acolo si crede-ma scuipam pe ei. Noi vii si cu un stat si o armata puternica iar ei doar hoituri. Cine a iesit invingator Bula? Vezi cit esti de primitiv ,idiotule?

BULA 01-12-2012 - 03:36

Va e frica de nemti si cand sunt morti. Sa-i respectati pana la veneratie, ca nu se stie ce va fi cu America si tot la sula nemtilor o sa ajungeti.

tomi 01-12-2012 - 03:45

De asa mare frica de nemti l-au adus pe Eichman la noi de l-au spinzurat, si tocmai din America Latina cu zbor special. De atita frica a lichidad Mossadul zeci de criminali de razboi care au scapat sau au fost facuti scapati de legea europeana. Nu ne temem de nimeni tataie profesore de poolea calului, nu ne temem de acel miliard de islamisti iar pe voi legionarii ce dati cam mult din plisc ne vom ocupa serios, fii sigur.

BULA 01-12-2012 - 03:54

Mare gura mai faci pe forum. Vorba aia : „Laudatul, ca si scarpinatul, nu te costa nimic”

digital 01-12-2012 - 18:51

te-ai plimbat tu mă securistule prin castelul ss-iștilor,cum m-am plimbat io în slip,printre crocodili pe Nil!
bai amețitule de tomi-bou,dedublează-te,handycapatule,că o să mori căzând în vreun canal,în amiaza mare,la cât de retardat ești!

Zenovia-Zamfira 01-12-2012 - 00:50

ia sa-ti babag io mamaica raspusul la asta, da nu stiu daca intelegi tutu spaniola asta:

Of the world’s 500 largest stock-market-listed companies measured by revenue in 2010, the Fortune Global 500, 37 are headquartered in Germany. 30 Germany-based companies are included in the DAX, the German stock market index. Well-known global brands are Mercedes-Benz, BMW, SAP, Siemens, Volkswagen, Adidas, Audi, Allianz, Porsche, Bayer, Bosch, and Nivea.[109] Germany is recognised for its specialised small and medium enterprises. Around 1,000 of these companies are global market leaders in their segment and are labelled hidden champions.

digital 01-12-2012 - 18:42

băi țăcălie,tu crezi că dacă-mi dai citate de kkt în engleza ta de baltă,ai rezolvat și problema?!
mai bine citai din val verde,ceva cu…economies for dummies….că erai mai câștigată și te mai susținea și prostu ăla…
hahaha!
păi să o luăm sistematic…cine este Fortune Global 500-Fortune este o revista de afaceri la nivel mondial, publicat de Time Inc Fondata de Henry Luce, în 1930, în principal ocupându-se cu publicarea de afaceri, constând în timp, Life, Fortune, si Sports Illustrated, a crescut pentru a deveni Time Warner.

iar dacă ai privi în detaliu,chiar dacă nu dau doi bani pe topurile amerloce,ai vedea chiar din sursa ta că doar Wolks wagen se află în topul cu cei mai mulți angajați pe locul 8 în lume,iar la profitabilitate,Germănica,nici nu apare în topul primilor zece!
iar asta e actualizată pe 2012!!!!!!!!!!!!!!!!
așa că,măi puiuț de comunist-băsist,vomită-te în altă parte,și nu mai trăi din ce-ți povestesc,consilierii băsiști pe la colțuri de stradă!

ValVerde 01-12-2012 - 22:51

Oooofff mai degetel, mare gogoman mai esti !!!

Fortune Global 500 e o lista de companii publice din toata lumea, insirate in ordinea incasarilor brute.

Ceea ce-ti spunea Zamfira, e ca din cele 500 de companii, 37 sint din Germania. 30 din aceste compani fac parte din grupul de companii germane ale caror actiuni sint masurate in DAX (echivalentul german a lui Dow Jones)

Mai pe intelesul tau, esti un idiot daca crezi ca economia germana se bazeaza pe Nivea si Persil….

PS Esti hilar cind spui ca daca clasamentul e facut de americani, nu il crezi !!!
Mai dovlecel, tu stii ce e aia o companie publica?
Daca e publica, e obligata sa-si arate incasarile anuale. Public. Adica in ziare, la tv, pe internet….in brosuri, in dialoguri, peste tot!
Daca ai destul timp sa te uiti la companiile publice din toata lumea asta, acelasi clasament l-ai putea face si tu…nu mai astepta la amerloci.

Zenovia-Zamfira 01-12-2012 - 23:05

Degetel, precum ValVerde a demonstrat, esti zero la aceste cunostinte, dar cand te exciti bastonasul este ca un unu, si cand se linisteste iar dispare, deci iar zero.
Dar zero si unu d-astea dau Digital, sau cel putin esenta lui.
Deci, tot e bine!

Zenovia-Zamfira 01-12-2012 - 00:57

na, iti dau si asta, ca sa fifi lamumurit:

Germany’s achievements in the sciences have been significant, the work of Albert Einstein and Max Planck was crucial to the foundation of modern physics

Afla maica ca physics asta e ca un fel da stiinta cum merge atotomii si ce vrea muschii lor.

digital 01-12-2012 - 18:46

să mori tu!
că din cauza lu ăștia doi,se mai învârte încă,PĂMÂNTUL!
mai du-te-n morții mătii de rapandullă,îngustă la minte și dependentă de mesaje subliminale!
alo,cu cine vorbesc?!

ValVerde 01-12-2012 - 22:55

„alo,cu cine vorbesc?!”

===

Te-a lovit Alzheimer ? Se rupe filmul in mijlocul conversatiei ???

BULA 01-12-2012 - 02:54

Deficitul comercial dintre SUA si colonia ei ultra-tehnologizata, Germania, nu face altceva decat sa arate ca SUA sta rau cu productia de bunuri materiale si ca toata economia SUA si societatea in general au fost ovreizate (trecute la bisnitareala, cu dispret fata de munca cinstita).

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 01-12-2012 - 18:05

RE.tardat menthal te contrazici permanenent si dai si dovada idiosincraziei ereditare ,tu fecior de catzea sudeta ! Asemenea unui gramofon cu acul intepenit , aceleasi tampenii le debitezi permanent ! Demult ai intrecut masura si astea se taxeaza . SEVER !

Cercul 01-12-2012 - 21:33

Ce compozitori, ce filosofie faceau nemtii astia. Daca Romania mai continua cu Basescu care e un fel de Hitler pe undeva(si ala zicea ca nu-i trebuie o stiinta ce nu e arianizata(de parca exista domenii romanesti sau unguresti in stiinta)) ajunge ca Germania, o fabrica mare in care nu se mai vad oamenii si cultura.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS