Acasa BusinessEconomic Tabără vrea să modifice Legea arendării

Tabără vrea să modifice Legea arendării

scris de Ziua Veche
1 afisari

Valeriu TabaraBanca Mondială (BM) va analiza posibilitatea acordării unor împrumuturi sectorului agricol din România, potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii remis după întâlnirea de luni dintre ministrul de resort şi directorul regional al BM la Bucureşti, Francois Rantrua.

Valeriu Tabără a arătat că între priorităţile mandatului său se află: actualizarea cadastrului agricol şi reglementarea pieţii funciare prin reintroducerea dreptului de preemţiune, modificarea Legii arendării, extinderea şi îmbunătăţirea sistemului de irigaţii şi găsirea unor soluţii viabile pentru reducerea evaziunii fiscale în domeniul agricol. Referindu-se la programul aflat în derulare, prin care reprezentanţii Băncii Mondiale realizează o analiză funcţională a sectorului agricol, Valeriu Tabără a subliniat că există două elemente esenţiale pe care experţii Băncii Mondiale ar trebui să le trateze cu prioritate în raportul final, informează Mediafax. Primul vizează infrastructura, managementul şi resursele umane din cadrul MADR, iar al doilea este reprezentat de realizarea unei prioritizări a măsurilor de sprijin pentru fermieri în perioada 2015-2020.

0 comentariu

Victor Radulescu 30-10-2010 - 11:55

Doi nemti viziteaza un showroom si se opresc langa o Dacia Duster…
-Fii atent aici! zice unul dintre ei, citind dotarile… garda mare la sol, ampatament marit, roti de 19 toli…
Al doilea: -Ai dracu romanii astia! Ar face orice numai sa nu-si repare drumurile…

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult