Acasa BusinessEconomic TAROM nu se mai privatizează. Vezi ce conţine scrisoarea de intenţie către FMI

TAROM nu se mai privatizează. Vezi ce conţine scrisoarea de intenţie către FMI

scris de M.I.
3 afisari

Guvernul a menţinut în scrisoarea de intenţie la noul acord cu FMI obiectivul de a privatiza Oltchim, complexele energetice Turceni, Rovinari şi Craiova, însă la Tarom, iniţial propusă spre privatizare, va vinde doar un pachet minoritar, au declarat pentru Mediafax surse oficiale.

TAROM nu se mai privatizează

În scrisoarea de intenţie către FMI de la evaluarea precedentă, Guvernul îşi asumase că, până la finele lunii aprilie, va finaliza analiza în vederea identificării unui investitor strategic la Tarom.
Potrivit surselor, autorităţile române şi reprezentanţii FMI au decis că operatorul de transport aerian nu va fi vândut, însă nu au ajuns la un acord în ceea ce priveşte dimensiunea pachetului minoritar care va fi cedat.
De asemenea, Guvernul va continua programele de vânzare a pachetelor minoritare la Petrom (10%), Transelectrica (15%), Transgaz (15%) şi Romgaz (15%).
La Compania Naţională a Huilei, cel mai mare datornic la buget, şi Termoelectrica, autorităţile trebuie să separe activităţile viabile de cele neviabile, anterior oricărei decizii de privatizare sau închidere.
La celelalte companii va continua procesul de eficientizare, iar mecanismele de reducerea a arieratelor, fie prin compensare, fie prin ştergere directă, vor necesita consultări prealabile cu Comisia Europeană pentru a se stabili dacă reprezintă o formă de ajutor de stat.
Procesul de restructurare la companiile de stat va trebui să conducă, în final, atât la scăderea arieratelor, cât şi a pierderilor.
Potrivit scrisorii de intenţie de la evaluarea precedentă arieratele companiilor trebuie să scadă la 18 miliarde de lei până la finele acestui an.
Reprezentanţii FMI vor prezenta luni concluziile după prima evaluare a noului acord cu România.

3 comentarii

Ereticul 08-05-2011 - 18:49

Mai benefic in loc de vanzarea Tarom ar fi initierea unor curse catre Asia, asa cum o face Finnair. Intotdeauna m-am intrebat cum dracu` de un oras cu 600.000 de locuitori (Helsinki) poate sa aiba un aeroport si niste curse mult mai importante decat are Bucurestiul, cu cei 2 mil de locuitori ai sai. Mai ales ca pilotii romani sunt net superiori finlandezilor …

pkly 08-05-2011 - 21:11

CE-S FRAIERI ?! ,,Sugiucuri”,in fiecare an de multe sute de milioane de euro de la buget(sau de dolari,imediat dupa ’90…este antologica excursia lui dom Pedro la Paris si batutu’ palmei-cu banu jos din visteria Romaniei-pentru 3 sicrie zburatoare care stateau in hangarele lor si asteptau un fraier)…Si daca TAROM ar zbura mai ieftin decat concurenta de pe aceleasi rute ! Ce tzara…

Qui Bono 09-05-2011 - 08:59

Guvernul asta cameleon-liberal-reformist de sanchi tine si cu dintii la intreprinderile si puterea lor de stat. Sa tem astia de investitori „straini” ca dracul de tamie 😉 de fapt ei se tem ca nu vor mai avea de unde fura!

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult