Acasa BusinessEconomic The Economist denunţă procesul politic „disfuncţional” şi legile redactate în grabă din România

The Economist denunţă procesul politic „disfuncţional” şi legile redactate în grabă din România

scris de Ziua Veche
0 afisari

.Votul „eronat” al parlamentarilor PDL este un exemplu al politicii „disfuncţionale din România, unde legile par adeseori concepute cu câteva minute înaintea votului parlamentar şi unde se ţine prea puţin cont de strategia pe termen lung sau de impactul financiar, comentează The Economist, citat de Mediafax.


Pare o glumă de 1 Aprilie , afirmă săptămânalul britanic într-un comentariu publicat pe blog şi intitulat „Cum nu se conduce o ţară”, adăugând că parlamentarii din cadrul partidului de guvernământ (PDL), inclusiv miniştrii, au votat pentru scăderea TVA la alimente şi neimpozitarea pensiilor mai mici de 500 de euro (2.000 de lei), după ce Guvernul a mărit TVA cu doar câteva luni înainte, în cadrul unui acord cu FMI.

Dar această ultimă gafă se încadrează în tradiţia obositoare de proces politic disfuncţional în România, unde legile par adeseori schiţate cu câteva minute înaintea votului parlamentar, ţinându-se prea puţin cont de strategia pe termen lung sau de impactul financiar „, comentează The Economist.

O evaluare a structurii guvernamentale din România, realizată de Banca Mondială vorbeşte despre o „prevalenţă a luării de decizii ad-hoc” şi critică „folosirea frecventă” a ordonanţelor de urgenţă care ignoră legile aprobate de Parlament. În pofida planurilor anunţate, în urmă cu cinci ani, de a măsura rezultatele în loc de planuri, nu s-a făcut nimic, arată documentul. De asemenea, acesta denunţă absenţa ierarhizării politicilor şi faptul că „legile sunt aprobate de obicei fără finanţare adecvată”.

Cu o economie încă recesiune şi un al doilea împrumut de la FMI negociat la Bucureşti, această ultimă gafă alimentează apelurile la demisia Guvernului, pe fondul moţiunii de cenzură ce urmează să fie supusă votului Parlamentului miercuri, conchide publicaţia.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult