Acasa BusinessEconomic UE va sprijini financiar doar membrii care au credit FMI

UE va sprijini financiar doar membrii care au credit FMI

scris de Ziua Veche
3 afisari

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat vineri că liderii UE au definitivat, în cadrul şedinţei Consiliului European de la Bruxelles, decizia de instituire a unui mecanism european de stabilitate,  menit să prevină crizele economice din statele membre.

Băsescu a explicat faptul că mecanismul va pleca de la premisa că problemele financiare ale unui stat pot genera destabilizarea întregii zone euro şi că asistenţa financiară va putea fi acordată prin acest mecanism european de stabilitate numai ca o a doua opţiune după ce se angajează în credit cu FMI.

A fost un Consiliu care s-a desfăşurat în parametrii normali estimaţi şi el a avut doar rolul să definitiveze decizia cu privire la instituirea mecanismului european de stabilitate prin modificarea Tratatului de la Lisabona. Practic, din acest moment se declanşează un proces care trebuie finalizat până la sfârşitul anului 2012, prin care statele membre să ratifice modificarea Tratatului de la Lisabona cu privire la crearea mecanismului european de stabilitate. El este destinat să garanteze stabilitatea financiară a zonei euro. Acordarea asistenţei financiare în cadrul mecanismului european de stabilitate se va face în conformitate cu reguli extrem de stricte, iar misiunea mecanismului european de stabilitate va fi accea de a preveni crize financiare”, a declarat şeful statului, citat de Mediafax. El a adăugat că în perioada următoare se trece la pregătirea mecanismului european de stabilitate, care va fi misiunea, în principal, a miniştrilor de finanţe şi a Băncii Centrale Europene.

Standardele care vor fi utilizate în accesul la resursele financiare ale mecanismului, chiar şi în situaţii de insolvenţă a statelor, rămân de asemenea cele ale FMI. Mecanismul European de Stabilitate va fi supus aprobării probabil la Consilul din iunie 2011. Acest mecanism este destinat să consolideze zona euro, s-o ferească de riscuri. La pregătirea mecanismului pot participa şi statele non euro în momentul de faţă, iar odată cu intrarea în vigoare a mecanismului statele din zona non euro pot fi parte a mecanismului dacă doresc să contribuie. Mecansimul nu lasă în afară statele care nu sunt în zona euro şi nu le lipseşte de acest mijloc de asistenţă pentru situaţie de criză”, a menţionat şeful statului.

Cred eu că este un semnal foarte important pentru pieţe şi arată că Uniunea Europeană nu are nicio altă opţiune şi niciun fel de ezitare în a susţine moneda europeană unică şi în a susţine identitatea sa dată şi de moneda unică europeană”, a subliniat Băsescu.

El a susţinut că, pentru a fi competitive, cea mai mare parte a statelor europene trebuie să ia măsuri de restructurare.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult