Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, își propune să inaugureze 22 de km din autostrada Sibiu-Orăștie, pe data de 15 noiembrie. La fix pentru alegeri.
„În 15 noiembrie, pe această autostradă, din declaraţiile partenerilor şi colaboratorilor noştri, mergem la vot pe autostradă”, a declarat Ioan Rus.
Se lucrează și ziua, și noaptea, astfel încât singurul tronson de autostradă ce poate fi inaugurat anul acesta să fie gata la timp. Este vorba de o porţiune de 22 de kilometri din autostrada Sibiu – Orăştie, care are termen de finalizare pe 15 noiembrie, adică în ziua dinaintea celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţialelor.
Compania Naţională de Drumuri a alocat zilele trecute 43 de milioane de lei pentru terminarera lucrărilor, iar ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a mers personal pe şantier ca să se asigure că şoseaua va fi gata la timp.
Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a verificat stadiul lucrărilor din elicopter şi a primit asigurări de la constructor că şoseaua va fi gata la 15 noiembrie. Lucrările vor continua după aceea pentru consolidarea dealurilor afectate de alunecări de teren.
„Lucrările care se vor efectua acolo, nu vor afecta nici circulaţia, nici siguranţa circulaţiei. (Reporter: E vorba, totuşi, de zone cu alunecări de teren. Aţi primit asigurări că nu vor fi probleme?) La orice problemă există soluţie tehnică. Dânşii aplică soluţiile tehnice necesare şi suficiente ca să blocheze alunecări de teren”, a spus Ioan Rus.
Tronsonul de 22 de kilometri dintre Săliște, din județul Sibiu, și Cunța, din județul Alba, ar urma să fie prima porțiune de autostradă inaugurată în acest an. Iar evenimentul va avea loc cu o zi înaintea turului doi al alegerilor prezidenţiale.
Celelalte trei loturi ale autostrăzii care leagă Sibiul de Orăștie au fost deschise circulației în decembrie 2013.