Acasa BusinessEconomic Uniunea Româno-Bulgaro-Ucraineană

Uniunea Româno-Bulgaro-Ucraineană

scris de L.M.
547 afisari

O nouă Uniune. România şi Bulgaria, dar şi România şi Ucraina, ar putea oferi pachete turistice comune.

Uniunea Româno-Bulgaro-Ucraineană

Uniunea Româno-Bulgaro-Ucraineană

În privinţa pachetelor turistice comune RomâniaBulgaria, acestea vor fi oferite turiştilor din ţări terţe, a declarat ambasadorul României la Sofia, Anton Păcureţu. Diplomatul a vizitat miercuri portul bulgar Varna, unde s-a întâlnit cu primarul Ivan Portnih. Păcureţu a spus că românii sunt cel mai numeros grup de turişti străini pe litoralul bulgăresc şi că această tendinţă se va menţine. Anul trecut Bulgaria a fost vizitată de circa un milion de români, iar România de aproximativ 400.000 de bulgari, transmite AGERPRES.

Volumul schimburilor comerciale se ridică la 3,5 miliarde de euro, iar în urmă cu numai 5-6 ani acesta era de 10 ori mai mic, a spus diplomatul. În opinia sa, în mediul de afaceri există un interes mare pentru schimburile bilaterale şi cel puţin 10.000 de locuri de muncă pe ambele maluri ale Dunării există datorită acestor schimburi.

Păcureţu şi Portnih intenţionează să organizeze cât mai curând un forum de afaceri bilateral la Varna. Ei au convenit şi mai multe contacte la nivel de experţi pentru pregătirea unor proiecte care să fie realizate în următoarea perioadă de programare europeană. Urmează ca în curând Varna, capitala maritimă a Bulgariei, să se înfrăţească cu Constanţa, au anunţat cei doi oficiali.

De asemenea, consulul General al României la Cernăuţi (n.red. – oraş românesc ocupat vremelnic de Ucraina), Eleonora Moldovan, a organizat recent o întâlnire de lucru a operatorilor de turism şi a reprezentanţilor organizaţiilor turistice din Nordul Bucovinei, în cadrul căreia s-a stabilit că România şi Ucraina vor elabora trasee turistice comune – informează Departamentul de Mediu şi Turism din cadrul Administraţiei Regionale de Stat Cernăuţi, citat de RADOR.

În timpul discuţiilor desfăşurate la sediul Consulatului României, au fost abordate chestiuni legate de îmbunătăţirea cooperării bilaterale româno-ucrainene şi promovarea oportunităţilor turistice din nordul şi sudul Bucovinei, creşterea fluxului de turişti, inclusiv în afara sezonului şi în timpul iernii, precum şi simplificarea regimului de vize pentru turiştii din regiunea Cernăuţi. S-a mai discutat, de asemenea, despre stabilirea unei relaţii de cooperare în domeniul dezvoltării turismului sportiv şi crearea unui nou produs turistic pentru pensionari şi tineri cu vârsta sub 18 ani.

Potrivit Departamentului de Mediu şi Turism din Cernăuţi, părţile au convenit asupra lansării unor trasee turistice comune româno-ucrainene, precum şi cu privire la organizarea de evenimente turistice care să implice entităţi din zona de frontieră a României şi Ucrainei. În viitorul apropiat, Consulatul General al României şi Administraţia Regională de Stat din Cernăuţi vor organiza o reuniune a reprezentanţilor asociaţiilor de turism şi ai întreprinderilor din regiunile partenere, pentru semnarea unor acorduri privind cooperarea în domeniul turismului.

3 comentarii

Tache 19-09-2013 - 05:20

Ciudat… patratul deviat spre dreapta, de culoare galbena, care cuprinde Bucurestiul. De remarcat ca nu are niciun nume scris pe el.

Olga Khan 19-09-2013 - 09:12

Pentru ca e harta futuristica fara Bulgaria si nu vor sa dea nume inca teritoriului galben precum RoBulUcrania … :-))) e cam mult de administrat de Ministerul Turismului.

pathfinder 19-09-2013 - 10:57

Cam asa ar trebui sa arate Romania Mare. 🙂

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult