Acasa BusinessEconomic Venit minim la nivelul UE pentru combaterea sărăciei

Venit minim la nivelul UE pentru combaterea sărăciei

scris de Ziua Veche
1 afisari

.Deputaţii europeni au propus, într-un raport adoptat miercuri, adoptarea unui sistem de calculare a venitului minim în toate statele membre, ca măsură pentru combaterea sărăciei. Ziua Naţiunilor Unite pentru combaterea sărăciei a fost celebrată pe 17 octombrie şi 2010 este Anul european împotriva sărăciei.


La sfârşitul anului 2008, aproape 85 de milioane de persoane, adică 17% din populaţia Uniunii trăiau sub pragul sărăciei. Riscul de sărăcie este mai mare în rândul copiilor şi al tinerilor cu vârsta de până la 17 ani în raport cu populaţia totală, persoanele în vârstă fiind de asemenea expuse la un risc de sărăcie mai ridicat, se subliniază în rezoluţia elaborată de Ilda Figueiredo (GUE/NGL, PT) şi adoptată cu 612 voturi pentru, 12 împotrivă şi 21 de abţineri

Venitul minim

Introducerea unui sistem de venit minim în toate statele membre – constând în măsuri specifice de sprijinire a persoanelor cu venituri insuficiente printr-o contribuţie financiară şi prin facilitarea accesului la servicii – ar putea fi unul din cele mai eficiente moduri de combatere a sărăciei, pentru garantarea unui nivel de viaţă adecvat şi pentru favorizarea integrării sociale, se arată în această rezoluţie. Sistemele de venit minim trebuie să stabilească venituri minime la un nivel echivalent cu cel puţin 60% din venitul median din statul membru în cauză, se arată în rezoluţia PE, prin care se solicită Comisiei să prezinte o iniţiativă care să conducă la elaborarea unui plan de acţiune la nivel european în acest domeniu. Rezoluţiile alternative depuse de grupurile politice S&D, Grupul Verzilor/ALE şi GUE/NGL, prin care se solicită o legislaţie cadru europeană privind un venit minim, nu au obţinut susţinerea majorităţii deputaţilor.

Lucrătorii săraci

În textul rezoluţiei adoptate, deputaţii europeni atrag atenţia asupra numărului tot mai mare de lucrători săraci, solicitând ca salariul de subzistenţă să fie în toate cazurile mai mare decât pragul sărăciei şi ca lucrătorii aflaţi, din diverse motive, sub pragul sărăciei să beneficieze de prestaţii suplimentare. Eforturi suplimentare trebuie făcute în ceea ce priveşte remuneraţiile şi nivelul salariilor minime, având în vedere că sărăcia ce afectează persoanele care au un loc de muncă reflectă condiţiile inechitabile de muncă.

0 comentariu

Mr007 02-11-2010 - 11:24

Ar trebui imediat sa treaca la filme porno avind ca vedete pe lady gaga, aguilera, si toata floarea hollywoodului, care se vor calca in picioare ca sa participe la filmari. Cine nu ar da 1000 de parai pe un bilet la cinema s-o vada pe jenifer lopeleaza badarnita de trei ciori? Pun pariu ca in trei luni mgm-ul nu numai ca scapa de faliment dar vor avea profit ce n-au avut ei nici pe vremea lui dinica! Lumea s-a saturat de filme cu omor si horor si dorestenumai filme cu fetite rele care sa-i incalece pe barbati.

Neardental 03-11-2010 - 05:17

La ce filme fac nici nu ma mir.
Traiasca www . anti – acta . com.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult