Banca Națională a României s-a înființat în 17/29 aprilie 1880, prin publicarea, în ‘Monitorul Oficial’ nr. 90, a Legii pentru înființarea unei bănci de scont și circulațiune, luând astfel naștere Banca Națională a României, o instituție de credit, care deținea privilegiul exclusiv de a emite bancnote. Capitalul băncii era în întregime românesc și aparținea în proporție de o treime statului și două treimi particularilor, conform https://www.bnro.ro/.
Astfel, la 1 decembrie 1880, au început operațiunile propriu-zise ale Băncii Naționale. Conform Regulamentului interior, BNR era organizată în 7 servicii: Secretariat general; Scont; Acțiuni, fonduri publice, depozite și împrumuturi; Fabricarea și contabilitatea biletelor; Contabilitate generală; Casierie; Control general.
La 5 decembrie 1880, Consiliul general a fost informat despre numirea lui Eugeniu Carada, ca director, în locul lui G. C. Cantacuzino, care demisionase.
Instituția a traversat și câteva momente de provocări majore, precum: trecerea de la bimetalism la monometalism (1890), retragerea statului dintre acționari (1900) sau izbucnirea Primului Război Mondial (1914).
Banca Națională a României s-a implicat, în perioada 1880-1914, în susținerea dezvoltării economiei naționale, prin volumul creditelor acordate și nivelul redus al taxei scontului. În anii 1890-1892, BNR a contribuit, de asemenea, alături de guvernul român, la elaborarea legilor care au consacrat schimbarea etalonului monetar, prin renunțarea la bimetalism în favoarea monometalismului aur.
Intervalul 1880-1900 a fost unul al crizelor, iar racordarea din ce în ce mai amplă a lumii românești la fluxurile economice internaționale a generat și resimțirea mai gravă a episoadelor de criză, acutizate de caracterul agrar al economiei noastre. Chiar dacă acest caracter s-a conservat, expansiunea creditului a continuat.
Între 1900 și 1925, statul s-a retras dintre acționarii băncii, fapt pentru care BNR a devenit o instituție particulară privilegiată, dar care avea aceleași responsabilități naționale, se mai arată pe site-ul https://www.bnro.ro.
În timpul Primului Război Mondial, BNR a susținut financiar efortul de război al guvernului român. Administrația centrală a BNR a fost nevoită să se refugieze la Iași și să accepte transferul tezaurului său la Moscova, fără ca acesta să mai poată fi recuperat, mai scrie site-ul https://www.bnro.ro.
Din anul 1922 s-a trecut la ceea ce s-a numit consolidarea monetară, care s-a concretizat în: bugete echilibrate, încasarea impozitelor, scăderea procentului reprezentat de raportarea datoriei publice a statului la volumul circulației biletelor, de la 97% în 1921 la 57,6% în 1924, creșterea aurului efectiv în rezerva de acoperire a BNR, includerea în legea minelor a monopolului statului asupra aurului, care apoi era vândut Băncii Naționale.
La 19 iunie 1925, a fost promulgată legea care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1926 și prin care erau ratificate convențiile cu privire la: lichidarea emisiunii de stat și întărirea acoperirii circulației fiduciare; revenirea statului între acționarii băncii de emisiune; prelungirea privilegiului băncii până în 1960; instituirea în termen de 15 ani a unui fond special, numit Fondul de lichidare a emisiunii făcute pentru stat.
De asemenea, după război, BNR a trebuit să răspundă unor provocări precum criza economică postbelică, restabilirea convertibilității leului, unificarea monetară și extinderea rețelei sale de sucursale și agenții la nivelul întregii țări. După revenirea statului între acționarii săi (1925), BNR a fost implicată în proiectul stabilizării monetare din 1929, în controlul comerțului cu aur și devize, precum și în acțiunile de conversiune a datoriilor agricole și în organizarea și reglementarea comerțului de bancă începând din 1934.
Deficiențele stabilizării leului și Marea Criză Economică au obligat BNR să-și asume, ca agent al statului român, atribuții sporite în asigurarea stabilității monedei și a sistemului de credit. Pe lângă monopolul comerțului cu valute, BNR și-a asumat, ca o consecință a crizei economice, noi atribuții legate de controlul activității celorlalte bănci. Consiliul Superior Bancar, înființat în 1934, funcționa pe lângă Banca Națională, având ca atribuții supravegherea și controlul comerțului de bancă. Concomitent, BNR a sprijinit efortul statului pentru organizarea și finanțarea institutelor de credit specializat. Au luat astfel ființă: Institutul Național de Credit Agricol, Institutul Național de Credit Meșteșugăresc, Institutul Național de Credit Aurifer.
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, BNR a susținut guvernul în cheltuielile provocate de acțiunile militare, luând, în același timp, măsuri pentru a opri inflația și a-și salva tezaurul propriu. Condițiile generate de evenimentele militare și schimbările de frontiere au obligat BNR să înlocuiască cu propriile bancnote însemnele monetare străine (ruble, pengo, lei sovietici), puse în circulație de autoritățile sovietice și maghiare, precum și de Armata sovietică în Basarabia și Bucovina de Nord (1941), în România (1944) și în Transilvania de Nord-Vest (1945).
În 1946, în timpul regimului comunist, BNR a fost etatizată și reorganizată. În 1948, BNR devenea Banca RPR – Bancă de Stat, subordonată inițial Ministerului de Finanțe, iar din 1957, Consiliului de Miniștri. În 1965, denumirea unității bancare era de Banca Națională a Republicii Socialiste România.
Din 1990, BNR și-a reluat titulatura inițială, implicându-se în tranziția de la economia centralizată la economia de piață și asumându-și atribuțiile obișnuite.
Din 2007, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, BNR a devenit membră a Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC), iar guvernatorul BNR, membru al Consiliului General al Băncii Centrale Europene (BCE).
În 2020 s-au marcat 140 de ani de activitate a BNR (1880-2020). Dintre evenimentele incluse în marcarea celor 140 de ani de activitate, se numără emisiunea de mărci poștale 140 de ani de la înființarea BNR; Campania jubiliară ‘Banca Națională a României – 140 de ani’, în cadrul căreia au fost prezentate 140 de momente și personalități semnificative din viața instituției, precum și elemente de arhitectură și de patrimoniu sau colecții ale Muzeului, Bibliotecii și Arhivei BNR; publicarea articolului aniversar, pe blogul OpiniiBNR.ro: ‘Banca Națională a României își apără averea seculară având de partea sa Dreptul și Istoria’. (sursa: https://www.bnro.ro)
În prezent, pe lângă BNR funcționează Muzeul Băncii Naționale a României, Biblioteca BNR, Muzeul Tezaurului BNR de la Mănăstirea Tismana.
Guvernatorii BNR: I. I. Câmpineanu (iulie 1880-decembrie 1888); Anton Carp (1849-1914); Theodor Rosetti (1837-1923); Theodor Ștefănescu (1842-1909); Mihail C. Șutzu (1841-1933); Ioan G. Bibicescu (1848-1924); Mihail Oromolu (1875-1945); Dimitrie Burillianu (1878-1954); Constantin Angelescu (1883-1973); Mihail Manoilescu (1891-1950); Grigore Dimitrescu (1882-1955); Dumitru (Mitița) Constantinescu (1890-1946); Alexandru Ottulescu (1881-1944); Constantin Tătăranu (1893-1953); Tiberiu Moșoiu (1897-1952); Aurel Vijoli (1902-1981); Anton Moisescu (1952-1953); Petre Bălăceanu (1953-1956); Marin Lupu (1956-1957; 1957-1959); Coloman Maioreanu (1959-1963); Vasile Malinschi (1963-1977); Vasile Răuță (1977-1984); Florea Dumitrescu (1984-1989); Decebal Urdea (1989-1990); Mugur Isărescu (1990-prezent).
