Acasa BusinessFinante-Banci Acord al statelor UE asupra supervizării unice a băncilor

Acord al statelor UE asupra supervizării unice a băncilor

scris de Mihaela Popescu TAULET
5 afisari

Cele 27 de state ale Uniunii Europene au ajuns în noaptea de miercuri spre joi la un acord unanim asupra supervizării unice a băncilor din zona euro, au anunţat mai mulţi responsabili europeni pe contul lor de Twitter, informează AFP.

Acord istoric de supervizare!„, a anunţat printr-un tweet comisarul european pentru servicii financiare, Michel Barnier, după 14 ore de discuţii, în timp ce purtătorul de cuvânt al preşedinţiei cipriote a UE a declarat că discuţiile cu Parlamentul European ar putea acum începe.

Instituirea unei supervizări comune a băncilor din zona euro, încredinţată Băncii Centrale Europene /BCE/, este prima etapă a uniunii bancare dorite de liderii europeni pentru a încerca să împiedice noi crize.

Cei 27 au găsit un compromis asupra punctelor ce blocau acordul de câteva luni: sfera de aplicare a supervizării directe de către BCE, articulaţia dintre Autoritatea bancară europeană /pentru întreaga UE/ şi BCE /ce nu îi vizează decât pe cei 17 membri ai zonei euro/, iar în cele din urmă modul de a separa cele două funcţii ale BCE /politica monetară în zona euro şi supervizarea, care îi vor afecta pe non-membri/.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult