Acasa BusinessFinante-Banci BNR pune condiţii. Noul regulamentul privind creditul în valută

BNR pune condiţii. Noul regulamentul privind creditul în valută

scris de Mihaela Popescu TAULET
3 afisari

Consiliul de Administraţie al BNR a aprobat vineri un regulament privind împrumuturile destinate persoanelor fizice prin care limitează accesul la creditul de consum în valută, fără să modifice însă condiţiile pentru creditele imobiliare în monedă străină cu ipotecă, aşa cum era prevăzut iniţial.

BNR pune condiţii. Noul regulamentul privind creditul în valută

În esenţă, regulamentul impune creditorilor definirea unor criterii mai exigente pentru acordarea creditului de consum în valută, însă nu afectează – comparativ cu condiţiile actuale – accesul la creditele în valută pentru care atât destinaţia, cât şi garanţiile aferente sunt de natură imobiliară„, se arată într-un comunicat transmis de BNR.

Banca centrală precizează că regulamentul urmăreşte echilibrarea acordării de credite noi în monedă naţională faţă de cele în valută, ceea ce va contribui la consolidarea stabilităţii financiare şi la asigurarea proactivă a capacităţii debitorilor neacoperiţi la riscul valutar de a-şi onora obligaţiile de restituire a împrumuturilor contractate.

 „Se are în vedere reflectarea cu acurateţe în preţurile serviciilor financiare a riscurilor pe care acordarea de credite în valută către debitorii neprotejaţi faţă de riscul valutar le incumbă atât pentru aceştia, cât şi pentru băncile comerciale creditoare„, se spune în comunicatul BNR.

Regulamentul a fost supus dezbaterii publice şi a luat în considerare şi propuneri ale sistemului financiar-bancar transmise prin intermediul asociaţiilor profesionale, precizează BNR. În proiectul de regulament prezentat în luna septembrie pe site-ul BNR se spunea că împrumuturile de consum vor avea o scadenţă de cel mult cinci ani, iar clienţii trebuie să aducă garanţii de 133% din valoarea împrumutată, în timp ce la finanţările imobiliare în euro avansul va fi de cel puţin 30%.

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat vineri că banca centrală nu va impune restricţii la creditele în valută pentru locuinţe prin regulamentul privind creditele pentru populaţie, precizând că prevederile iniţiale au fost doar „şlefuite”, fără să fie operate multe schimbări.

Potrivit proiectului prezentat în septembrie, banca centrală are în vedere limitarea maturităţilor la creditele de consum la cel mult cinci ani, faţă de 20 de ani perioada maximă practicată în prezent pe piaţa bancară pentru creditele de nevoi personale cu ipotecă.

BNR viza delimitarea clară a ariei de definire a crediteolor imobiliare, care urma să cuprindă finanţările pentru care se constituie garanţie imobiliară şi sunt destinate exclusiv cumpărării unui imobil (casă/teren), construirii unui imobil, sau amenajării/extinderii unei locuinţe. Acelaşi regim s-ar aplica şi creditelor de refinanţare a împrumuturilor imobiliare.

Creditele de consum cu ipotecă vor fi tratate la fel ca orice alt credit de consum. În cazul creditelor de consum pentru cumpărarea de bunuri, clientul trebuie să dispună de o garanţie reală (în general ipotecară) sau personală (de exemplu poliţă de asigurare) de 133% din suma împrumutată. De asemenea, în cazul creditelor de consum cu alte destinaţii, debitorul persoană fizică va prezenta o garanţie reală sau personală de 133% din valoarea împrumutului.

Fac excepţie de la aceste prevederi creditele pentru tratamente medicale, pentru deces şi pentru studii. Pentru creditele imobiliare, proiectul prevedea ca debitorul să deţină un avans de cel puţin 15% din valoarea imobilului la finanţările în lei, de 30% pentru creditele în euro şi de 40% în cazul finanţărilor în alte devize străine.

Băncile vor fi obligate, ca şi până în prezent, să elaboreze scenarii de risc astfel încât gradul de îndatorare să nu depăşească pe întreaga perioadă până la scadenţă nivelul maxim stabilit de normele proprii de finanţare. Pentru fundamentarea nivelului îndatorării la creditele de consum, băncile vor face simulări pornind pe baza unor indici valorici stabiliţi de către regulament.

Astfel, nivelurile maxime admise pentru gradul total de îndatorare sunt stabilite inclusiv prin luarea în considerare a riscului valutar, riscului de rată a dobânzii, şi a riscului de diminuare a veniturilor disponibile pe perioada de derulare a creditului.

1 comentariu

vic 28-10-2011 - 23:48

regulie” sint speritoarea prostilor ,acces la credite au acceasi abonati’ ;avocati ,medici ,jurnalisti ,profesori ,judecatori ,politisti, politicieni ,actori,asa zisi colaboratori,etc..,.bancile sint adevarate spalatorii de bani ,muncitori ,tineri debutanti ,absolventi ,..pas

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult