Acasa BusinessFinante-Banci Ce profit a anunţat Raiffeisen

Ce profit a anunţat Raiffeisen

scris de Z.V.
13 afisari

Grupul bancar austriac Raiffeisen Bank International, prezent și pe piața din România, a raportat luni seară un profit net suprinzător pentru anul 2015, dar a subliniat că pentru al doilea an la rând nu va plăti dividende, transmite APA.

RaiffeisenPotrivit rezultatelor preliminare, Raiffeisen a realizat anul trecut un profit net consolidat de 383 milioane de euro, peste estimările comunicate anterior, în principal ca urmare a reducerii provizioanelor pentru pierderi cu 28% comparativ cu 2014 până la 1,266 miliarde de euro.

Grupul bancar austriac a mai precizat că rezultatele consolidate pentru anul financiar 2014 au fost revizuite prin realocarea unor pierderi de 124,1 milioane de euro astfel că în urma revizuirii pierderile consolidate pentru anul financiar 2014 au fost de 616,8 milioane de euro.

De asemenea, RBI a informat că echipa managerială va recomanda AGA să nu fie distribuite dividende pentru anul financiar 2015, la fel cum s-a întâmplat și în anul financiar 2014.

Raiffeisen Bank International a fondat filiala din România în anul 1998. Raiffeisen Bank România este o bancă universală de top, care oferă o gamă completă de produse și servicii financiare clienților persoane fizice, IMM-uri sau corporații cu o bază de aproximativ două milioane de clienți persoane fizice, 100.000 IMM-uri și 7.700 de companii.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult