Certificatele privind datoriile la stat se vor obține online | Ziua Veche
Acasa BusinessFinante-Banci Certificatele privind datoriile la stat se vor obține online

Certificatele privind datoriile la stat se vor obține online

scris de P.C.R.
1 afisari

Firmele mici și mijlocii din România vor putea obține online certificatele privind datoriile la stat, atât la bugetul general, cât și la bugetele locale, măsură care va fi implementată, probabil, peste trei luni, a declarat ministrul delegat pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Mediu de Afaceri și Turism, Florin Jianu.

Certificatele privind datoriile la stat se vor obține online

Certificatele privind datoriile la stat se vor obține online

Într-un interviu acordat Agerpres, Florin Jianu a vorbit despre beneficiile acestei măsuri, pe care a solicitat-o încă de la începutul mandatului său.

De asemenea, ministrul pentru IMM-uri a explicat și care este stadiul implementării programului de subvenționare, din fonduri europene, a firmelor care angajează absolvenți ai anului 2014, dar și despre posibilitatea prelungirii programului SRL-D.

Florin Jianu: Ordonanța de Guvern (nr. aprobată în data de 19 iunie) a creat cadrul pentru implementarea acestor tipuri de măsuri, adică a relației pe care ANAF (Agenția Națională de Administrare Fiscală n.r) o are cu contribuabilii, fie ei privați, fie publici. În plus, s-au introdus o serie de noi reglementări printre care și această relație online, care se va desfășura pe baza semnăturii electronice și pe baza unui ordin emis de ministrul de Finanțe, împreună cu ministrul Dezvoltării, care vor realiza, de fapt, normele metodologice de aplicare a acestei Ordonanțe. Am avut o discuție cu ministrul de Finanțe și mi-a spus că în următoarele trei luni, probabil, această măsură se va putea aplica. Însă este foarte important pentru mine, care reprezint IMM-urile, că acest prim pas a fost creat, că s-a înțeles necesitatea, pentru că un întreprinzător pierdea foarte mult timp în relația cu ANAF sau cu autoritățile publice locale pentru emiterea acestor tipuri de certificate. De asemenea, un pas foarte important a fost făcut deja de Registrul Comerțului. Acolo, certificatele constatatoare se pot emite online, pe baza semnăturii digitale. Ministerul pentru IMM a reacționat foarte rapid și, pe programele naționale pe care le avem în desfășurare, acceptăm aceste tipuri de înscrisuri, pentru că exista reticență din partea funcționarilor publici care, dacă nu mai văd semnături și ștampile pe un certificat, au tendința să îl respingă sau să ceară lămuriri suplimentare. Am dat un comunicat rapid pe site-ul nostru prin care anunțăm că acceptăm aceste documente pe toate programele naționale. Mă bucur că s-a aprobat această măsură, pentru că am cerut de la începutul mandatului acest lucru.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult