Acasa BusinessFinante-Banci Cine se împrumută mai mult: patronii, pensionarii sau angajaţii ?

Cine se împrumută mai mult: patronii, pensionarii sau angajaţii ?

scris de Doru Dragomir
2 afisari

Romanii se imprumuta tot mai putin, atat de la banci, cat si de la persoane fizice, prieteni sau rude. Aceasta concluzie reiese dintr-o analiza pe care v-o prezentam in cele ce urmeaza. In plus, defalcat pe categorii sociale, persoanele care apeleaza cel mai rar la imprumuturi sunt agricultorii.

Econtext va prezinta evolutia imprumuturilor la nivelul populatiei. Cati la suta dintre romani iau bani cu imprumut, de la banci sau de la persoane fizice si indiferent de perioada. Mai mult, va prezentam si categoriile sociale care apeleaza cel mai putin/mult la „finantari externe”. Cu alte cuvinte, cine se imprumuta cel mai mult in Romania: salariatii, patronii, pensionarii, lucratorii pe cont propriu (PFA-urile), somerii, agricultorii? De asemenea, va prezentam evolutia acestor tendinte intr-o perioada mai larga de timp, de trei ani. Pe scurt, va vom arata care este rata salariatilor, patronilor, pensionarilor, lucratorilor pe cont propriu, somerilor, agricultorilor care au recurs la imprumuturi in anii 2007, 2008, 2009. Din acesti ani sunt cele mai recente date.

Prima concluzie este ca a scazut rata romanilor care iau bani cu imprumut. In 2007, 20% din romani luasera imprumuturi, pentru ca acest procent sa scada la 16,8% in 2008 si la 14,1% in 2009. In esenta, romanii s-au indatorat din ce in ce mai putin. Apare o intrebare fundamentala. Aparent, faptul ca ne imprumutam tot mai putin este un lucru bun. Dar analistii economici consultati de Econtext au o opinie diferita. Potrivit analistilor financiari, ne imprumutam tot mai putin pentru ca nu mai avem de la cine lua bani. Din cauza crizei, bancile nu prea mai dau credite, dar nici persoanele fizice nu mai sunt atat de darnice, nu mai dau asa usor imprumuturi. Practic, nu prea mai avem de la cine sa luam bani, ne mai imprumuta prea multa lume.

Aproape toate categoriile sociale iau mai putini bani din alte surse. Cu cateva exceptii! Rata celor care se indatoreaza aproape a stagnat in cazul lucratorilor pe cont propriu. Dar exceptia mai importanta apare in cazul patronilor: acestia se imprumuta tot mai mult. Explicatia? Scaderea afacerilor, randamentul scazut, profituri tot mai reduse i-a determinat sa apeleze in ce in ce mai mult la resurse financiare externe. In plus, ei gasesc mai usor finantatori. In 2007, 29,5% din patroni luasera bani cu imprumut, oar acest procent a crescut anual, astfel incat, in 2009, 36,4% din patroni erau indatorati. „Antreprenorii au nevoie de bani pentru a-si tine afacerile pe linia de plutire, pentru a supravietui. Dupa cum stim, profiturile nu mai sunt deloc cum erau inainte de criza, asa ca antreprenorii au nevoie de infuzii externe de capital pentru a-si sustine activitatile”, au declarat analistii financiari pentru Econtext. 

Dar iata cati salariati, patroni, pensionari, lucratori pe cont propriu, someri, agricultori au recurs la imprumuturi (procent):

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult