De ce se întâlneşte Clubul de la Roma la Bucureşti | Ziua Veche
Acasa BusinessFinante-Banci De ce se întâlneşte Clubul de la Roma la Bucureşti

De ce se întâlneşte Clubul de la Roma la Bucureşti

scris de D.S.S.
20 afisari

Banca Naţională a României găzduieşte, în perioada 30 septembrie – 2 octombrie, reuniunea Adunării Generale a Clubului de la Roma, prezidată de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, care este preşedintele Asociaţiei Române pentru Clubul de la Roma (ARCoR), a anunţat BNR, luni, într-un comunicat de presă.

O conferinţă de presă a guvernatorului Mugur Isărescu va precede, pe 1 octombrie, lucrările conferinţei internaţionale cu tema ‘The Power of the Mind‘, programată pentru 2 octombrie, în care va fi marcată cea de-a 40-a aniversare a primului raport al Clubului de la Roma, intitulat ‘Limits to Growth’, care a iniţiat o dezbatere despre umanitate şi natură ce este continuată şi în prezent.

În cadrul conferinţei vor fi prezentate rapoartele ‘Limits to Growth’, de Dennis Meadows, ‘2052 – a Global Forecast for the Next Forty Years’, de Jorgen Randers, ‘Bankrupting Nature’, de Anders Wijkman, ‘Factor Five’, de Ernst Ulrich von Weizsäcker şi ‘No Limits to Learning’, de Mircea Maliţa.

Guvernatorul Mugur Isărescu va vorbi despre perspectivele sistemului bancar internaţional. Preşedintele Academiei Române, Ionel Haiduc, academicianul Mircea Maliţa şi Richard Ernst, laureat al premiului Nobel, vor discuta despre rolul învăţării şi educaţiei pentru viitorul omenirii, domenii pe care, în mod tradiţional, Asociaţia Română a Clubului de la Roma a pus un accent deosebit.

Clubul de la Roma este o denumire simbolică pentru o organizaţie al cărei scop este să supună atenţiei întregii lumi diverse aspecte referitoare la viitorul Planetei. Clubul de la Roma este compus din oameni de ştiinţă, economişti, oameni de afaceri, înalţi funcţionari publici, şefi de stat şi foşti şefi de stat de pe toate cele cinci continente. Aici este lista cu  membrii romani ai Clubului de la Roma

VEZI AICI programul public al  reuniunii Adunării Generale a Clubului de la Roma

8 comentarii

ValVerde 24-09-2012 - 21:22

„De ce se întâlneşte Clubul de la Roma la Bucureşti”

===

Se string la drum de seara sa puna de o conspiratie sa-i mai fure fo fabrica lui Bula…

ana are pere 24-09-2012 - 23:01

Imi bare ca-l ironizezi be domnu Bula, asa sa fie?

ana are pere 24-09-2012 - 23:00

CUM ADICA DE CE? E SIMPLUUUU !!!!

Dupa filmul cu Muyamed, urmeaza serialul „Aisha, hai sa ne jucam de-a doctoru’ ” cu primul episod „Na suzeta! ”
Filmul a fost jumatatea indulcita din adevarul istoric.

BULA 25-09-2012 - 07:31

Asa obisnuiesc masonii, sa se intalneasca „pe insule”, adica in colonii.

Tache 25-09-2012 - 10:44

Henry KISSINGER. Former secretary of state. Current savant of the state of the world. Do not argue with Mr. Kissinger’s know-how. He already knows how.

Middle East horror. Democratic party dissing Jerusalem. DC’s anti-Israel mentality. Obama, busy raising re-election funds, no time for beleaguered Netanyahu. The Oval Office attitude versus the Red Line. Iran’s oath to destroy our only friend in that part of the world.

Reported to me, Henry Kissinger has stated — and I quote the statement word for word: “In 10 years, there will be no more Israel.”

I repeat: “In 10 years, there will be no more Israel.”

http://www.nypost.com/p/pagesix/cindy_adams/no_more_israel_h4kjPIab5EtBjAxsWoFYoO?utm_campaign=OutbrainA&utm_source=OutbrainArticlepages&obref=obinsite

Huhu Ciu 25-09-2012 - 16:03

Cinstit, doresc ca evreii sa aiba pentru totdeauna statul lor Israel, desi pe majoritatea lor ii dispretuiesc pentru ca-s cei mai mari hoti din Univers, faptele lor de mari hoti o dovedesc!!!

Viorica Ianc 25-09-2012 - 19:41

Pai domnul Isarescu ar trebui sa mai aiba CLUBURI prin madrid, istambul, ATENA si cipru. Tot pe acolo pe unde ” foarfeca ” dintre bogati si saraci este foarte mare!
Ca si in Romania !

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult