Grecia nu se mai află în incapacitate de plată | Ziua Veche
Acasa BusinessFinante-Banci Grecia nu se mai află în incapacitate de plată

Grecia nu se mai află în incapacitate de plată

scris de B.C.R
7 afisari

Grecia a achitat luni Fondului Monetar Internațional o serie de arierate în valoare totală de aproximativ două miliarde de euro (2,2 miliarde de dolari) și nu se mai află în incapacitate de plată, a anunțat luni purtătorul de cuvânt al FMI, Gerry Rice, transmit Deutsche Welle și Reuters.

fmi grecia‘Prin urmare, Grecia nu mai are datorii restante către FMI‘, a explicat Gerry Rice. Acesta a adăugat: ‘Așa cum s-a anunțat, FMI este gata să continue să asiste Grecia în eforturile de redresare a economie și de revenire a stabilității financiare’.

Luni, Grecia a plătit luni 4,2 miliarde de euro, reprezentând principalul și dobânzile dintr-un împrumut acordat anterior de BCE, și a rambursat un credit de 500 milioane de euro către Banca Centrală a Greciei.

Reprezentanții creditorilor internaționali (UE, BCE și FMI) și ai fondului de salvare al zonei euro (ESM) se vor afla în curând la Atena, a anunțat luni purtătorul de cuvânt al executivului european, Margaritis Schinas.

Săptămâna trecută, Grecia a obținut un credit punte de 7,16 miliarde de euro de la Mecanismului European de Stabilitate Financiară (EFSM), bani suficienți pentru a asigura finanțarea Greciei până la finalizarea negocierilor cu creditorii internaționali pentru un nou program de ajutor, al treilea program de acest fel după 2010. Negocierile, a cărui valoare este estimată la 86 de miliarde de euro, ar urma să dureze mai multe săptămâni.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult