Banca Națională a României (BNR) prognozează o inflație de 2,1% pentru finalul acestui an și de 2,4% pentru finalul lui 2016, a declarat miercuri guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
Prognoza de inflație anunțată în noiembrie de BNR pentru finalul acestui an era de 3%. Ținta de inflație rămâne de 2,5% plus/minus un punct procentual atât pentru 2015 cât și pentru anii următori.
Rata anuală a inflaţiei s-a situat în decembrie la 0,83%, înregistrând un minim record.
Creşterea medie a preţurilor a fost anul trecut de 1,1% faţă de 2013, determinată pe baza indicelui preţurilor de consum (IPC), şi de 1,4% după indicele armonizat al preţurilor de consum (IAPC).
La prognoza din noiembrie, BNR a redus estimarea privind inflaţia de la 2,2% la 1,5% pentru 2014 şi de la 3% la 2,2% în 2015, niveluri situate cu 0,7 puncte procentuale, respectiv cu 0,8 puncte sub cele anticipate în august.
Astfel, banca centrală estima că rata anuală a inflaţiei va coborî în primul trimestru al acestui an sub 1,5%, limita inferioară a intervalului din jurul ţintei de 2,5%, pentru ca apoi să revină la acest nivel în trimestrul al doilea şi să urce până la finele anului la 2,2% şi mai departe în 2016, la 2,6% în T3.
Isărescu a reiterat în ianuarie, după prima şedinţă din acest an a Consiliului de Administraţie pe probleme de politică monetară, că rata inflaţiei va rămâne pentru mai multe luni sub intervalul ţintit de BNR (2,5% plus/minus un punct procentual), adică sub 1,5%, prognoza fiind diferită faţă de estimările anterioare în principal din cauza scăderii sub anticipaţii a preţului petrolului.
CA al BNR a analizat şi aprobat miercuri raportul trimestrial asupra inflaţiei, document care va fi prezentat într-o conferinţă de presă organizată luni, 9 februarie.
De asemenea, CA al BNR a decis miercuri reducerea ratei dobânzii de politică monetară cu 0,25 puncte procentuale, de la 2,5% la 2,25%, un nou minim istoric, precum şi îngustarea coridorului simetric format din ratele dobânzilor facilităţilor permanente la 2 puncte procentuale.
Astfel, banca centrală va reduce dobânda de politică monetară la 2,25% începând de joi, 5 februarie, aceasta reprezentând a cincea tăiere de dobândă după reluarea ciclului de scădere, în luna august a anului trecut, când a aplicat o scădere cu 0,25 puncte procentuale, de la 3,5% la 3,25%. Din august 2014, au fost operate patru reduceri, din care ultima la începutul acestui an.
Prin îngustarea coridorului simetric de la 2,25 puncte procentuale la 2 puncte procentuale faţă de rata de politică monetară, începând cu data de 5 februarie, rata dobânzii aferente facilităţilor de creditare (Lombard) se va reduce la 4,25% pe an de la 4,75%, în timp ce rata dobânzii pentru facilitatea de depozit se va menţine la 0,25% pe an, a anunţat BNR într-un comunicat de presă.
De asemenea, banca centrală a decis menţinerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit, la 10%, respectiv 14%.
BNR a menţionat, totodată, gestionarea adecvată a lichidităţii din sistemul bancar.
Decizia băncii centrale era aşteptată de analişti, care estimau o tăiere a dobânzii-cheie de 0,25 puncte procentuale, concomitent cu păstrarea ratelor RMO aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.