Acasa BusinessFinante-Banci Jale mare pentru datornicii în franci elveţieni

Jale mare pentru datornicii în franci elveţieni

scris de B.C.R
2 afisari

Francul elveţian şi-a continuat şi marţi aprecierea pe piaţa valutară, depăşind pentru prima dată pragul de patru lei.

Francul elvetian a sarit de patru lei

Luni, BNR a afişat un curs de referinţă de 3,9173 lei pentru franc.Euro a fost cotat marţi la 4,2670 lei, în creştere cu 2,2 bani faţă de rata de schimb afişată luni, de 4,2442 lei/euro.

Leul s-a depreciat şi în raport cu dolarul, care a urcat de la 2,9768 lei la 2,9892 lei/unitate, referinţe BNR.

Cei mai afectaţi de scumpirea francului sunt cei care s-au împrumutat în 2007-2008 în franci elveţieni profitând de dobânzile mult mai mici comparativ cu cele la euro sau lei. Între timp, băncile au scos din ofertă creditele în franci, având în vedere riscurile pe care le presupun împrumuturile în această valută.

Pentru o rată de 1.000 de franci, datornicul trebuia să scoată din buzunar în urmă cu patru ani aproximativ 2.100 de lei. Acum, suma este cu aproximativ 2.000 de lei mai mare.

Românii aveau de rambursat la finele lunii mai, potrivit Adevărul, credite în franci elveţieni, cu preponderenţă împrumuturi imobiliare cu scadenţa pe termen lung, în valoare de echivalentul a aproape 3,2 miliarde de lei. Suma reprezintă 13,5% din întregul portofoliu de credite acordate de băncile comerciale populaţiei.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult