Acasa BusinessFinante-Banci Opt bănci europene au picat la testul de stres din UE

Opt bănci europene au picat la testul de stres din UE

scris de Mihaela Popescu TAULET
3 afisari

Rezultatele testelor de stres derulate în rândul a 91 de bănci arată că cinci bănci din Spania, două din Grecia şi una din Austria nu au reuşit să treacă testele de stres. Numele băncilor care nu au trecut testele de stres vor fi publicate ulterior.
Spania, a cărei economie şi sistem bancar sunt afectate de colapsul pieţei imobiliare, este ţara cu cele mai multe bănci care au picat testele de stres – cinci bănci nu au înregistrat o rată de adecvare a capitalului de 5%. Alte şapte bănci spaniole au trecut cu greu testele, având o rată de adecvare a capitalului între 5 şi 6%.

bank_stress_testDouă bănci din Grecia şi una din Austria au picat de asemenea testele de stres, a anunţat Autoritatea Bancară Europeană. În plus faţă de cele şapte bănci din Spania care au trecut cu greu testele de stres se mai află în aceeaşi situaţie o bancă din Cipru, două din Germania, două din Grecia, una din Italia, două din Portugalia şi una din Slovenia.
În Irlanda, care a primit anul trecut asistenţă financiară, după implozia sistemului bancar, toate cele trei bănci participante la testele de stres le-au trecut cu uşurinţă.
Autoritatea Bancară Europeană a anunţat că băncile implicate în testele de stres şi-au majorat capitalul cu 60 miliarde de euro în primele patru luni din 2011. Dacă testele ar fi luat în calcul situaţia financiară a băncilor la 31 decembrie, 20 de bănci ar fi picat, având împreună nevoie de o majorar de capital de 26,8 miliarde de euro, susţine EBA.
Băncile testate provin din 21 de ţări şi reprezintă 65% din activele bancare din UE. Cea mai reprezentată ţară este de departe Spania, cu 25 de bănci, urmată de Germania, cu 13 bănci, şi Grecia, cu şase bănci.
Potrivit pronosticurilor mediilor financiare, între 10 şi 15 bănci nu vor trece aceste teste, în special din Spania şi Germania. În plus, analiştii vor urmări cu atenţie şi rezultatele băncilor din Grecia, Italia, Portugalia şi Irlanda, ţări considerate a fi cele mai fragile în contextul actual.
Pentru a putea trece testele de stres din acest an, care pleacă de la ipoteza unei contracţii economice de doi ani, băncile europene vor trebui să-şi menţină capitalul core Tier 1 la 5%.

Anul trecut, 91 de bănci europene au fost supuse unei prime runde de teste de stres şi doar şapte instituţii nu au reuşit să treacă aceste teste. Analiştii au criticat prima rundă de teste de stres pentru că a utilizat criterii mult prea relaxate.
Pe listă se regăsesc majoritatea băncilor străine care operează în România: Erste Bank Group, Raiffeisen Bank International, Marfin Popular, Bank of Cyprus, Societe Generale, EFG Eurobank, National Bank of Greece, Alpha Bank, Piraeus Bank, ATEbank, OTP Bank, UniCredit SpA, ING Bank, BCP şi Royal Bank of Scotland. Pentru prima dată va fi testată şi Oesterreichische Volksbank AG (Austria).

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult