Programul Prima Mașină a fost aprobat de Guvern prin Ordonanță de Urgență. Din actul normativ lipsesc detalii importante precum valoarea totală a creditului sau cea a avansului, scrie Autoindustry.ro.
Ordonanța de Urgență stabilește doar plafonul maxim al prețului la care vor fi propuse mașinile incluse în program: 50.000 de lei plus TVA.
Normele metodologice și detaliile exacte privind condițiile de creditare vor fi anunțate în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a ordonanţei, respectiv data publicării sale în Monitorul Oficial.
Programul este dedicat în principal tinerilor cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, care vor avea prioritate, dar şi altor categorii de vârstă. Garanţia statului va acoperi maximum 50% din valoarea creditului acordat în cadrul programului, diferenţa fiind reprezentantă de autoturismul achiziţionat.
VEZI CÂND ÎNCEPE PROGRAMUL PRIMA MAȘINĂ, pe Autoindustry.ro.