Acasa BusinessFinante-Banci Programul ”Prima maşină”: Care sunt condițiile și normele de aplicare

Programul ”Prima maşină”: Care sunt condițiile și normele de aplicare

scris de D.P.
12 afisari

Normele de aplicare şi condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească participanții la Programul ”Prima maşină” au fost aprobate, în şedinţa de marţi a Guvernului.

Programul ”Prima maşină”: Condițiile și normele de aplicare.

Programul ”Prima maşină”: Condițiile și normele de aplicare.

„Cinci ani perioada de creditare, limita 50.000 (lei – n.r.) plus TVA, se subvenţionează cu 50% dobânda”, a anunțat referitor la Programul Prima Maşină purtătorul de cuvânt al Guvernului, Corneliu Calotă, citat de Mediafax.

Proiectul de norme prevede că persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani care vor să cumpere cu credit un autoturism prin programul „Prima Maşină” trebuie să depună un avans de cel puţin 5% din preţul de achiziţie, iar în cazul celor de peste 36 de ani, inclusiv, procentajul creşte la minimum 10%.

Potrivit proiectului, persoanele fizice vor beneficia de o finanţare – exclusiv dobânzile şi comisioanele bancare şi alte sume datorate de beneficiar în baza contractului de credit – care va acoperi maximum 95% din preţul de achiziţie prevăzut în factura proforma. Statul va garanta 50% din finanţarea acordată.

Persoanele cu vârsta de peste 36 ani, inclusiv, la data aprobarii creditului vor beneficia de finanţare – exclusiv dobânzile şi comisioanele bancare şi alte sume datorate de beneficiar în baza contractului de credit – care va acoperi maximum 90% din preţul de achiziţie prevăzut în factura proforma. În acest caz, statul va garanta 40% din finanţare, conform proiectului.

Pentru a beneficia de garanţia acordată de stat, persoanele fizice trebuie să îndeplinească o serie de condiţii, între care: să facă dovada că autoturismul care va fi cumpărat este nou, este produs în spaţiul intracomunitar sau provenit din import, îndeplineşte cel puţin cerinţele minime ale standardului Euro 5, este cumpărat de la o firmă care are ca obiect de activitate vânzarea autovehiculelor şi are un preţ de achiziţie care nu depăşeşte suma de 50.000 lei, la care se adaugă TVA.

De asemenea, cumpărătorul se obligă să asigure autoturismul printr-o poliţă Full Casco fără franşiză, care va acoperi cel puţin riscurile totale şi parţiale de furt şi daună, şi să nu înstrăineze maşina pe toată durata de valabilitate a garanţiei.

Programul „Prima Maşină” va beneficia în acest an de un plafon total al garanţiilor de 50 de milioane de lei.

Programul „Prima Maşină” a fost aprobat la mijlocul lunii octombrie de Guvern prin ordonanţă de urgenţă, actul normativ indicând doar că preţul maxim al maşinii care poate fi astfel cumpărată este de 50.000 lei plus TVA.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult