Acasa BusinessMediu-Energie Attila Korodi: Procedurile la Roşia Montană nu pot fi accelerate

Attila Korodi: Procedurile la Roşia Montană nu pot fi accelerate

scris de A.B.
12 afisari

Attila Korodi, ministrul Mediului, i-a transmis preşedintelui Băsescu că procedurile de avizare a proiectului aurifer pe bază de cianuri de la Roşia Montană nu pot fi accelerate, demnitarul spunând că trebuie precauţie în privinţa acestui proiect.

attila korodi

foto: antena3.ro

Preşedintele Traian Băsescu a cerut, marţi seară, accelerarea procedurilor de avizare a proiectului aurifer de la Roşia Montană. Attila Korodi este însă de altă părere.

“Din punctul meu de vedere, ca ministru al Mediului, trebuie să ofer clar o implementare a legislaţiei de mediu, a condiţiilor prin care o procedură poate să fie dusă la bun sfârşit, este clar. Ministerul Mediului trebuie să emită un punct de vedere, dacă toate condiţiile din punct de vedere procedural se întrunesc”, a declarat pentru RFI Attila Korodi.

El consideră că legislaţia de mediu nu poate să cuprindă un proiect de anvergură atât de mare din punctul de vedere al mărimii exploatării, să cuprindă fiecare element. Sunt şi elemente de politică şi dezvoltare pe care trebuie să şi le asume Guvernul României. Dar până atunci, ministerul are un rol foarte important: procedurile să se întrunească şi să aibă un punct de vedere final.

“Eu susţin ca să mergem până la acel moment, pentru că este nevoie”, a declarat, ministrul Mediului.

„Cred că următoarele săptămâni pentru mine vor însemna o analiză foarte minuţioasă a ceea ce s-a întâmplat în ultimii trei ani de zile pe procedura de evaluare, ca să mă pun la punct cu fiecare element tehnic”, a continuat Attila Korodi.

Întrebat dacă trebuie accelerate procedurile în privinţa Roşia Montană, Attila Korodi a precizat că acestea nu pot fi accelerate faţă de ce ritm au acum.

„Procedurile tehnice merg înainte, au un ritm, sunt teme care se discută de profesionişti, mai mult nu se poate. Dar pentru că ştiu că procedura poate să ajungă într-o finalitate, va veni şi momentul în care va trebui să se abordeze şi din punctul de vedere al politicilor guvernamentale”, a explicat demnitarul.

 Attila Korodi mai crede că aurul de la Roşia Montană, care este o resursă importantă într-un fel sau altul, trebuie exploatat.

„Întrebarea este dacă această soluţie, ceea ce se propune acum este bună pentru România, dar din perspectiva conformării cu legislaţia de mediu şi a dezvoltării durabile. La această întrebare căutăm răspunsuri”, a adăugat ministrul.

 Attila Korodi cere precauţie în privinţa proiectului de la Roşia Montană. „Eu am o abordare mult mai aproape şi într-un anumit mod şi principială pentru a proteja mediul. Tot ce decid intră în acest context. Dar pentru că vorbim de proceduri, procedurile trebuie să ne dea un rezultat final. Oricum, eu cred că văzând acest proiect atât de important, trebuie să fim foarte precauţi”, a conchis ministrul Mediului.

8 comentarii

kapa 11-04-2012 - 19:24

nu putem accelera pt. o minte inceata,taraganeza pana la locomanda si prindem europa in secolul viitor,asta cred ca vrei daca duteb si lasa pe cineva mai aspru,sau esti spion antiromanism.stiu ca politica e curva ,dar un parid sa se culce de la stanga la dreapta si invers nu am vazut ,urmeaza o schimbare de sex si opera e completa.

Florentin 12-04-2012 - 09:39

Cum zice si kapa, doar o minte inceata, impotriva Romaniei taraganeaza lucrurile timp de 15 ani! Procedurile nu trebuie accelerate, trebuie finalizate. Nu mai sunt multe de facut, deoarece Borbely era pe punctul de a acorda avizul de mediu.

Maria 12-04-2012 - 13:20

Si cand sa zicem ca se va sfarsi calvarul amanarilor si discutiilor , acuma vine un alt ministru care o ia de la capat.Cati ani mai asteptam , inca 15 ?

digital 12-04-2012 - 14:26

kapaleți,florentini și marijuane,voi aveți minte cât a turnat băsescu wisky,pe lângă pahar…
resursele nu se dau oricui și nici pe doi bani,în actuala criză de resurse minerale și de materii prime,la nivel global….asta una,iar apoi,la fel de importantă este problemele legate de mediul care va fi poluat,ireversibil iar impactul va fi dezastruos pentru cel puțin 20% din teritoriul României….

astea doar pentru circa 700 de locuri de muncă și un comision foarte consistent,care va intra doar în contul unor personaje,mai mult decât dubioase….
așa că,șoimeli ai ai patriei,ciripiți-vă aberațiile strategico-economice între voi,atunci când jucați șotron în parcare….

digital 12-04-2012 - 14:27

sunt problemele…scuze

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian 12-04-2012 - 15:11

…se admit ,scuzele ! Nu trebuia imediat sa te ka. ka ci pe tine! Al dreaq pennis cum aude cel mai mic zgomot , face pe el de viteaz! Nasparliule , pe lista de prioritati blana ta este subevaluata dupa ratanul dantescian turnatoru cu vechi state, sursa lu’ Sloviceanu C. I -istu de la UM… Pina atunci, insa te fragezim zilnic, si te asezonam ! Hai pa ca putzi, mars inapoi in haizla !

DXN 12-04-2012 - 20:54

Penisule,
Ma’ ba’ete!
Tie nu ti se spunea Dorel sau ceva apropiat?
Ai mai invatat „FORTRAN”?

Ciu Huhu 16-04-2012 - 14:01

Ungurii salveaza bogatiile subterane ale tarii, impiedica vinzarea lor pe nimic Mafiei evreiesti internationale care jefuieste tarile lumii!!!!!!!!

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult