Acasa BusinessMediu-Energie Avertizare ANM: Cod portocaliu și galben de ninsori și viscol ȋn mai multe județe

Avertizare ANM: Cod portocaliu și galben de ninsori și viscol ȋn mai multe județe

scris de Ziua Veche
1 afisari

Bucureşti şi alte 10 judeţe din sudul ţării vor fi, de vineri, ora 18:00, până duminică, la ora 18:00, sub avertizare cod portocaliu de ninsori şi viscol, alte 16 judeţe fiind avertizate cu cod galben.

Avertizare ANM: Cod Portocaliu și galben de ninsori și viscol ȋn mai multe județe

În intervalul menţionat, vremea se va înrăutăţi. În sudul şi estul ţării va ninge, iar vântul va avea intensificări, viscolind ninsoarea. Vitezele vor depăşi la rafală 60…70 km/h în sudul Banatului, Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei, precum şi în zona Munţilor Banatului, a Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, zone în care şi stratul de zăpadă va fi consistent. Vor fi precipitaţii mixte şi se va depune polei local în Dobrogea, iar în prima parte a intervalului şi în Banat, sudul Olteniei şi al Munteniei. Cantităţile de precipitaţii vor depăşi pe arii restrânse 20 l/mp în 24 de ore. În restul teritoriului ninsorile vor fi în general slabe.

În prima parte a intervalului ninsorile vor fi abundente în cea mai mare parte a Olteniei (judeţele Mehedinţi, Gorj, Dolj şi Vâlcea), unde stratul de zăpadă va depăşi local 30…40 cm, iar vântul va sufla cu peste 70 km/h, viscolind şi troienind zăpada. În cursul zilei de sâmbătă şi în noaptea de sâmbătă spre duminică, viscolul se va intensifica în Muntenia, iar în judeţele Giurgiu, Călaraşi, Ialomiţa, Buzău, Brăila şi Ilfov, inclusiv municipiul Bucureşti, temporar vor fi rafale ale vântului de peste 75…80 km/h, va ninge abundent, iar ninsoarea va fi puternic viscolită.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult