Acasa BusinessMediu-Energie Cum va fi vremea? Meteo sâmbătă şi duminică

Cum va fi vremea? Meteo sâmbătă şi duminică

scris de L.M.
6 afisari

Sâmbătă, vremea va fi în general închisă. Izolat, în regiunile vestice vor fi ploi slabe sau burniţe. În restul teritoriului, mai ales în zonele joase, local se va forma ceaţă asociată izolat cu burninţă sau ploaie slabă. Vântul va sufla în general slab.

Cum va fi vremea? Meteo sambata si duminica

Cum va fi vremea? Meteo sambata si duminica

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 3 şi 12 grade, cu cele mai ridicate valori în sud-vest, iar cele minime se vor situa între -4 şi 5 grade.

La Bucureşti, cerul va fi temporar noros, iar, trecător, vremea aduce condiţii de burniţă. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 8 grade, iar cea minimă va fi de 2…3 grade.

Vremea va aduce, la munte, un cer variabil, cu înnorări în zona Carpaţilor Occientali şi Meridionali, unde izolat vor fi posibile precipitaţii slabe. Dimineaţa şi noaptea, pe văi şi în depresiuni local va fi ceaţă. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura aerului nu va avea variaţii semnificative faţă de intervalul anterior.

Duminică, în ţară, vremea va fi temporar noroasă. Local în sudul şi estul ţării şi izolat în vest şi centru, va fi ceaţă, posibil asociată cu burniţă şi ploaie slabă. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 3 şi 12 grade, iar cele minime între -6 şi 4 grade, uşor mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei.

La munte, cerul va prezenta înnorări temporare. Dimineaţa şi noaptea, pe văi şi în depresiuni local va fi ceaţă, posibil asociată izolat cu burniţă sau ploi slabe. Vântul va sufla slab până la moderat. Valorile termice vor marca o scădere uşoară faţă de intervalul anterior.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult