Acasa BusinessMediu-Energie Despre fracturarea hidraulică, fără panică

Despre fracturarea hidraulică, fără panică

scris de Doru Dragomir
11 afisari

Subiectul gazelor de șist este contaminat de prea multă dezinformare și isterie. În realitate, tehnologia fracturării hidraulice este una matură, cu un pedigri impresionant în ce privește siguranța mediului și cu beneficii economice deosebite.

Emil Borcean

Exploatarea zăcămintelor de gaze naturale prin metoda fracturării hidraulice nu contaminează acviferele subterane. Aceasta e concluzia la care a ajuns un studiu de specialitate întreprins la cererea guvernului federal american. Studiul a fost dat publicității pe 19 iulie 2013:

„Un studiu federal de referință care a examinat fracturarea hidraulică, sau fracking, la un punct de extracție din vestul statului Pennsylvania, nu a descoperit nicio dovadă că substanțele chimice folosite în procesul de foraj ar contamina apa potabilă din acvifer, a anunțat Departamentul de Energie pentru agenția de presă Associated Press.

După un an de monitorizare experții au ajuns la concluzia că lichidul tratat cu substanțe chimice și folosit pentru a degaja gazul captiv la mare adâncime rămâne mii de metri sub zona de suprafață care înmagazinează rezervele de apă potabilă și nu se deplasează vertical pentru a le contamina, a declarat geologul Richard Hammack.

Cu toate că rezultatele sunt preliminarii – studiul încă nu s-a încheiat – ele constituie o primă apreciere independentă referitoare la pericolul pe care substanțe chimice potențial toxice l-ar putea avea asupra oamenilor în timpul operațiunilor normale de foraj. Cercetătorii guvernamentali nu consideră studiul drept un verdict final asupra riscurilor, ci o etapă din cadrul eforturilor care se desfășoară în prezent, pentru a examina impactul pe care îl are avântul recent al explorării de petrol și gaze naturale.

DOE study: Fracking chemicals didn’t taint water

Și ce dacă, spun firile nevricoase, un studiu într-un punct de extracție din Pennsylvania nu înseamnă nimic! Dar restul de exploatări criminale, despre acelea nu ai nimic de zis?!

Eu sunt mic și nu zic nimic. Tot guvernul federal american are întâietate. În iunie 2013 Agenția de Protecție a Mediului a aruncat prosopul în ring și s-a dat bătută. A renunțat să continue un studiu mai vechi demarat în localitatea Pavillion din Wyoming, studiu urmărit cu interes deoarece ar fi urmat să demonstreze fără echivoc legătura dintre extracția gazului natural prin metoda fracturării hidraulice și poluarea apei potabile din localitate.

Detaliile sunt instructive. Studiul a fost inițiat în urma unor plângeri ale localnicilor referitoare la gustul și mirosul apei din zonă. În 2011 a fost dată publicității o versiune preliminară a rezultatelor, în care APM susținea că există o posibilitate ridicată ca fracturarea hidraulică să fi contaminat bazinele de apă subterane, dar pe de altă parte, prin intermediul doamnei director Lisa Jackson, admitea și faptul că “nu există un caz dovedit de contaminare a apei datorită procesului de fracking propriu-zis”. Concluzia raportului preliminar se baza, în bună măsură, pe rezultatele provenite de la două sonde de monitorizare executate de APM. Cele două sonde sunt de mare adâncime și nu au testat acviferul de suprafață care furnizează apa potabilă a localității; au testat un rezervor de apă aflat la mare adâncime. Poluarea găsită la aceste sonde reflectă o proporție ridicată de sodă calcinată, însă tehnicienii APM s-au folosit de sodă calcinată compactă la executarea forajului, ceea ce explică caracterul bazic ridicat al apei de adâncime analizată la aceste sonde. Soda calcinată compactă are un pH de 11.5, foarte similar cu valorile măsurate.

Poluarea în acest loc indica și prezența de gaz natural în apă. Pe de altă parte, poziția  și adâncimea sondelor plasa zona testată în imediata vecinătate a unui rezervor de gaze naturale. “Nu noi am pus gazul natural de la fundul sondelor forate de APM. Natura a făcut asta.” – reacția Encana la rezultatele difuzate de APM (Encana operează circa 100 sonde de exploatare situate în împrejurimile orașului Pavillion).

În ce privește rezultatele de ansamblu, provenite de la toate sondele de monitorizare săpate de AMP, raportul preliminar admite posibilitatea ca prezența detectată a chimicalelor de foraj să fie datorată sondelor vechi de exploatare din zonă, executate cu mult înainte de adoptarea fracturării hidraulice și la standarde de siguranță inferioare celor din prezent. Proiectarea și execuția problematică a vechilor sonde ar putea cauza scurgeri de chimicale în acviferul de suprafață.

În ce privește măsurătorile efectuate asupra calității apei potabile din localitate, APM admite faptul că “detectările [de chimicale] din rezervoarele de apă potabilă sunt în general sub limitele stabilite de standardele de siguranță a sănătății”. Substanța nocivă descoperită de APM se numește fosfat 2-butoxietilic. Asociația Petroliferă din Wyoming a adăugat că această substanță nu este un produs asociat cu exploatarea de petrol și gaze naturale, ci un produs de ignifugare comun pentru componentele din plastic folosite în construcția puțurilor de acces la apa potabilă. Iar APM a uitat să menționeze în raport faptul că asociația națională a geologilor americani (U.S. Geological Survey) a detectat chimicale organice în apa din Pavillion cu ocazia a diferite examinări din trecut, cea mai veche fiind în urmă cu 50 de ani, cu mult timp înainte de intrarea în uz a procedeului de fracturare hidraulică în această zonă.

Agenția pentru Protecția Mediului a întârziat timp de un an și jumătate predarea raportului preliminar pentru evaluare independentă din partea specialiștilor, iar în iunie 2013 l-a retras complet. Nu va mai fi nicio evaluare independentă. De ce să poluezi fixația anti-fracturare cu metode de evaluare științifică? E prea riscant pentru echilibrul mental fragil al celor dedicați ideii că fracturarea hidraulică trebuie să fie interzisă.

Aceasta nu a fost singura investigație întreprinsă de APM. Au mai fost investigate exploatările din Parker County (Texas) și Dimock (Pennsylvania). Nici în aceste cazuri nu au fost găsite dovezi care să lege contaminarea apei de extracția gazului natural prin fracturare hidraulică. În ce privește afirmațiile că locuitorii din Parker County primesc la robinet apă cu un conținut ridicat de gaz metan – numai și numai datorită fracturării hidraulice din zonă – acestea s-au arătat a fi nefondate.

Revista Science Now publica în februarie 2012:

„În anii recenți s-a extins o metodă controversată de foraj pentru extracția gazului natural, numită fracking, ceea ce a dus la o creștere a neliniștilor legate de potențialul acestei metode de a cauza contaminări de mediu și de a afecta starea de sănătate a oamenilor. Însă un studiu important de examinare a acestui procedeu, dat publicității astăzi, nu a confirmat temerile. ‘Nu am găsit nicio dovadă directă care să arate că procedeul de fracking contaminează apa subterană.’, a afirmat Charles Groat de la Universitatea din Texas, conducătorul acestui studiu…

La studiu au participat 16 cercetători de la Universitatea din Texas, Austin, cu specializări ce includ calitatea aerului și hidrologie, care au analizat literatura științifică și reglementările în vigoare pentru trei zone majore de fracking din Texas, Louisiana, Pennsylvania și New York. Ei nu au reușit să descopere dovezi care să indice că fluidul de foraj se scurge în subteran, iar metanul găsit în unele puțuri de apă a fost mai degrabă atribuit unor surse naturale. Echipa de cercetători nu găsit necesar să recomande reglementări noi pentru fracking, ci doar să insiste asupra respectării întocmai a reglemenărilor existente, cum ar fi cele referitoare la căptușirea sondelor și a deversării apei reziduale care rezultă în urma activității de foraj.

Studiul… sugerează că problemele existente nu sunt direct cauzate de fracking, un procedeu prin care apă, nisip și chimicale sunt pompate în puțurile de foraj, pentru a fractura straturile adânci de rocă și a debloca astfel gazul natural conținut de acestea. Studiul concluzionează că acolo unde au loc contaminări acestea se petrec aproape de suprafață, acolo unde gazul și fluidul de foraj se scurg din puțuri sau bazine de acumulare slab etanșate.

Mixed Verdict on Fracking

Toate acestea nu pot stăvili apetitul Jurnalului Național pentru editoriale pompieristice. Din Gaze de şist la robinet, publicat pe 30 iunie 2013:

„Studiul care rescrie istoria

Un studiu realizat de cercetătorul Robert Jackson de la Duke University pentru Academia Naţională de Ştiinte din SUA vorbeşte tranşant, pentru prima dată, despre prezenţa gazului metan în apa potabilă la distanţe de până la un kilometru de sondele care extrag gaze de şist.

În anul 2011, Robert Jackson a realizat acelaşi studiu pentru Academie, pe mostre de apă care proveneau din statele New York şi Pennsylvania. Deşi nu au fost indentificate urme de contaminare de la fluidele de fracturare, echipa de cercetători a descoperit semne suficient de puternice de contaminare cu gaze naturale. Probele de apă prelavate de la distanţe de un km de sondele de exploatare au arătat concentraţii crescute de metan, etan şi propan. Deoarece numărul eşantioanelor prelevate a fost considerat insuficient (60 de mostre), Jackson a continuat studiile şi în martie 2013 a revenit cu o actualizare, de data aceasta realizată pe 141 probe de apă potabilă colectată de la fântânile sau robinetele localnicilor din ţinuturile Bradford, Lackawanna, Sullivan, Susquehanna, Wayne şi Wyoming. Rezultatele analizelor au rămas neschimbate: în apele subterane din zona de exploatare a gazelor de şist există cantităţi mari de gaze, iar sursa lor pare să fie exploatările industriale. Cercetătorii au descoperit concetraţii de până la 23 de ori mai mari în apă de etan (C2H6) şi propan (C3H8), două componente ale gazului natural care nu aveau cum să provină decât de la exploataţiile din apropiere. La fel ca în studiul din 2011, echipa lui Jackson nu a descoperit nici o urmă de contaminare a apei cu fluide de fracturare.”

Studiul respectiv încearcă să rescrie istoria și cam atît. În schimb, Jurnalul Național rescrie contextul studiului astfel încît cititorii să fie feriți de unele amănunte inconveniente pentru agenda ecologistă. Cifra de 141 probe de apă potabilă este extrem de mică raportată la numărul de puțuri de apă din Pennsylvania și New York, unde se dau în folosință peste 20.000 de puțuri de apă anual. Autorii studiului nu au avut la dispoziție un nivel de referință în ce privește conținutul de metan al puțurilor de apă înainte de începerea forajelor de extracție a gazului natural. Altfel spus, nu se știe unde există infiltrări de gaz anterioare exploatării industriale. Locațiile de unde au fost colectate probele de apă nu au fost stabilite în mod aleatoriu. Ele au fost alese de cîteva asociații de proprietari și contacte locale care au colaborat cu cercetătorii. Autorul articolului din Jurnalul Național ignoră complet faptul că același grup de cercetători de la Duke University a publicat pe 15 mai rezultatele altei cercetări, întreprinse în Arkansas, unde nu s-a descoperit nicio contaminare a apei potabile în zonele de extracție a gazului natural. Se pare că acela nu a fost un studiu “istoric”.

Exaltările antifracturare și realitatea

Fluidul de fracturare este deosebit de toxic! Bineînțeles că în compoziție se găsesc substanțe toxice, dar în general aplicarea chimiei în scopuri industriale rezultă în folosirea de substanțe mai mult sau mai puțin toxice. Iată compoziția fluidului de fracturare: apă și nisip în proporție de 99.5%, iar restul de 0.5% este format din diverse substanțe, unele benigne cum ar fi acidul citric (folosit și la prepararea sucurilor cu arome de fructe), pînă la benzen, acid clorhidric (folosit și la dezinfectarea apei), clorură de amoniac, clorură de sodiu, peroxid de magneziu, etanol, borat de sodiu (folosit și la fabricarea săpunului), etc.

Fracturarea cauzează cancer! Această teorie pornește de la existența benzenului în fluidul de fracturare (benzenul este cancerigen). În anul 2011 primarul localității Dish, din Texas, a anunțat că demisionează și se mută în altă parte, cît mai departe de cele 60 de sonde din împrejurimi. Reprezentanți ai departamentului de sănătate din Texas au investigat afirmațiile primarului și au ajuns la concluzia că nivelul de toxine al locuitorilor din Dish nu este diferit de cel al populației SUA pe ansamblu. Fumătorii au fost diagnosticați cu mai mult benzen în sînge, datorită faptului că fumul de țigară conține benzen.

Fracturarea provoacă cutremure! Studiul întreprins de un colectiv de cercetători de la Universitatea Durham a luat în considerare activitatea seismică indusă de sute de mii de sonde pe parcursul a opt decenii. Concluzia:

„În aproape toate cazurile activitatea seismică indusă de fracturarea hidraulică nu este detectabilă decît cu aparatele de măsură ale geofizicienilor. Ea este redusă și în comparație cu alte activități umane…

Majoritatea activităților seismice legate de fracking eliberează o cantitate de energie neglijabilă, aproximativ echivalentă cu cea degajată de săritura unei persoane cocoțate pe o scară. Din cele trei cutremure care au putut fi simțite chiar și cel mai mare, cel din zona bazinului Horn River din Canada în 2011, a avut o magnitudine de numai 3.8. Această magnitudine se află la limita inferioară a ceea ce pot simți oamenii…

Am ajuns la concluzia că fracturarea hidraulică nu reprezintă un mecanism semnificativ de inducere a cutremurelor care pot fi simțite. Este foarte improbabil că vom simți vreodată un cutremur provocat de fracking. Însa, din punct de vedere teoretic, această posibilitate nu poate fi complet desconsiderată. Există totuși modalități de atenuare; industria petrolieră și a gazelor naturale poate evita faliile tensionate la nivel critic și aproape de punctul de rupere.

New fracking research led by Durham University finds it is not significant in causing earthquakes

Fracturarea poluează apa potabilă! Există două surse potențiale de poluare: fluidul de fracturare, sau scurgerile de gaz natural. În SUA au fost săpate peste două milioane de sonde, în mai mult de 50.000 de locații. Numărul total de acvifere care au fost poluate cu lichid de fracturare sau gaz metan este zero.

Toate acestea nu înseamnă că extracția gazului natural prin acest procedeu nu prezintă riscuri. Natura riscurilor trebuie însă bine înțeleasă. Procedeul în sine de fracturare hidraulică este folosit la adîncimi mari și studii geologice riguroase arată că migrarea verticală și pe distanțe mari a lichidului de fracturare este neverosimilă, datorită geologiei șisturilor argiloase care găzduiesc depozitele de gaz natural și a factorilor fizici ce operează la mare adîncime (vezi Constraints on Upward Migration of Hydraulic Fracturing Fluid and Brine și Hydraulic fracture height limits and fault interactions in tight oil and gas formations). Factorul de risc cel mai realist e legat de proiectarea și execuția sondelor de extracție. O realizare deficitară poate cauza contaminarea pînzei freatice cu gaz metan, însă tehnologiile avansate din prezent arată că această activitate se poate desfășura în condiții de risc minim. În plus, reglementările impuse de diverse state americane (cum ar fi Texas și Pennsylvania) sporesc standardul de siguranță pentru industria extractivă.

Impactul economic

Producția de gaz obținut prin fracturare hidraulică reprezenta 1% din producția totală de gaz a SUA în anul 2000. În prezent s-a ridicat la 30%. Prețul gazului natural în 2012 era cu 80% mai mic decît în 2008. În Pennsylvania au fost create 72.000 locuri de muncă în perioada 2009-2011, ca urmare a extinderii industriei extractive. Statul Dakota de Nord are cea mai scăzută rată de șomaj din SUA, de 3.2%, datorită locurilor de muncă create pentru extragerea gazului natural din formațiunea geologică numită Bakken.

Revista The Economist a publicat în luna mai 2013 un grafic ce ilustrează fluctuația din ultimii ani a prețului gazului natural în SUA, Europa și Japonia. În prezent costul gazului natural în SUA este de trei ori mai mic decât în Europa.

“Jos sonda!”

Se presupune că formațiunile geologice din subsolul Romaniei facilitează existența unor depozite de gaz natural ce ar putea fi exploatate prin metoda fracturării hidraulice. Nu se știe exact mărimea acestor zăcăminte, dar ar putea fi substanțiale. Firma Chevron a obținut în luna mai 2013 permisul de a efectua lucrări de prospecțiune în estul țării.

Prospecțiune, nu exploatare. Pînă la exploatarea pe scară largă va mai curge apă pe Dunăre. Chevron afirmă ca prospecțiunea ar putea dura pînă la cinci ani. Cu toate acestea protestele împotrivă au început deja, la Bîrlad (în mai 2013) și în București.

“Am trei copii și vreau ca ei să crească într-un mediu sigur, cu apă curată. Explorarea pentru gaz de șist amenință să contamineze apa”, susține Alina Secrieru, soră medicală din Bîrlad, pentru agenția France Presse. “Această zonă trăiește din agricultură. Dacă apa este contaminată prin extracția gazului de șist, agricultura va muri și implicit și zona”, spune Constantin, care se declară specialist în ape și nu își dă numele complet, de frica politicienilor locali.

În toamna lui 2013 demonstranții din București și Pungești au desfășurat un spectacol prelung și grotesc de înfierare proletară a gazelor de șist. Oameni care nu irosesc nicio ocazie pentru a se declara sofisticați, adepți ai abordărilor nuanțate, călăuziți de știință și rațiune, s-au transformat instantaneu în megafoane ale celor mai nesofisticate, monocrome, neștiințifice și iraționale lozinci fabricate de propaganda ecologistă. Cultivarea atavismului și spaimelor de om primitiv a extirpat curiozitatea  de a afla cel puțin care este situația reală cu aceste presupuse zăcăminte de gaz natural. Un nu hotărît cunoașterii!

Avem însă un interes național de a ști pe ce ne bazăm și apoi de a lua decizia de a slăbi (sau, de ce nu, de a elimina) dependența noastră energetică față de Rusia. Avem un interes personal de a ieftini prețul gazului pentru consum casnic. Avem un interes comun de a sprijini dezvoltarea industrială și agricolă în țara noastră, prin ieftinirea energiei. Și avem nevoie de locuri de muncă. Toate acestea sunt posibile fără compromiterea siguranței de mediu.

Să urmăm exemplul american.

92 comentarii

ValVerde 14-08-2014 - 08:40

Mda…abordare logica, bazata pe studii si date concrete.
Cam asta spun si eu de vreo doi ani incoace, poate nu asa de bine ca dl.Borcean.

Dar asteptati un pic ca acu’ apar neacsum si Titirca sa zica ei lozinca adevarata !

UnUL 14-08-2014 - 08:43

Da, dar imediat vor sări vreo 10 să combată. Eu nu mă pronunț, nu sunt competent în domeniu, dar păstrez unele temeri bazate pe accidente ecologice.

UnUL 14-08-2014 - 08:43

Evident, pe termen lung și când tehnologiile vor fi absolut sigure, e o soluție.

ValVerde 14-08-2014 - 08:49

dar păstrez unele temeri bazate pe accidente ecologice.

===

Poti aprofunda ?
Marea majoritate a romanilor pastreaza temeri despre viata de apoi, bazate pe legende vechi de 2000 de ani.
Temerile tale ecologice intra in aceeasi categorie ?

Daca nu esti competent in domeniu, dupa cum declari, cum decizi cind sunt tehnologiile absolut sigure si, mai important, cum ai decis ca azi nu sunt absolut sigure ?

UnUL 14-08-2014 - 09:39

Am mai avut discuția asta cândva și ți-am trimis respectivele date, iar dumneata mi-ai răspuns relativ convingător – ceea ce nu mi-a spulberat încă toate rezervele. Să așteptăm să vedem cum vor evolua lucrurile (și tehnologiile)!

Florin 14-08-2014 - 16:29

ValVerde, in Europa densitatea pop.ulatiei, respectiv distanta intre localitati este relativ mica (sub 10-15 km?). La exploatarea gazelor de sist, productia pe sonda este relativ mica, amplasarea a mii si zeci de mii de sonde la marginea localitatilor mi se pare o utopie.

P.s riscuri exista chiar si la exploatarea zacamintelor conventionale.

http://www.rff.org/centers/energy_economics_and_policy/Pages/Shale-Matrices.aspx#tablethree

salut 14-08-2014 - 16:36

Bre, Iuropeanule, putzica taiata, relatia intre densitate si distanta intre elemente e exact inversa, nefericire intre urechi. Densitate mare = distanta mica si viceversa, nepricopsitule.

ValVerde 14-08-2014 - 16:47

Florine, asa e, densitatea popoolatiei si a localitatilor e mai mare.

Dar nu amesteca lucrurile !
Daca nu vrei sonde care sa duduie la capul patului, sau drumuri prafuite si camioane in convoi, e OK !
Nu incepe perforarea hidraulica!

Spune clar de ce si nimeni nu rade de tine.

Dar nu incepe cu cutremure de trei ori pe zi, cu chimicale care iti intra in ciorba sau cu gazul care iti vine brin buda si te arde la poponeatza !
Zi ca nu vrei sntier linga casa si toata lumea intelege.

Mai mult, e suficient sa spui ca n-o vrei, fara explicatii, asa cum idiotii francezi au decis ca nu vor Red Bull.

Dar nu devia discutia dind vina pe efecte imaginare ca sa-ti justifici tu deciziile.

Da, accidente se intimpla in perforarea conventionala. Proportia de accidente e similara )procentual) la fracturarea hidraulica.

Vrei risc zero ?
Vinde-ti masina, incalzeste-ti casa cu intentii bune si mai vorbim dupa aia.

ValVerde 14-08-2014 - 08:56

As fi bucuros sa ascult opinii contrare daca sunt la fel de documentate, sprijinite de dovezi stiintifice si obiective.

Din pacate oponentii nu au reusit sa depaseasca stadiul da raget furios si isterie generala.

UnUL 14-08-2014 - 09:40

Asta cam așa e, din păcate.

UnUL 14-08-2014 - 09:41

… dar sper că nu te aștepți la excursuri coerente și argumentate din partea unora ca Curbos.

ValVerde 14-08-2014 - 09:57

Nu, maimutele urlatoare nu conteaza.
As vrea sa aud argumente documentate din partea cealalta.
Nici eu nu vreau sa distrug planeta.
Dar pitecantropii care tipa, sau cei care mint prin articole sau filme, isi fac rau cauzei lor.
Deja isterici ca neacsum au discreditat miscarea anti-fracking.
Chiar daca ar aparea cineva de buna credinta, trebuie intii sa invinga valul de scepticism pe care il ridica orice om obiectiv impotriva argumentelor lor.

Daca ar exista motive stiintifice anti-fracking, cercetetori credibili ar fi facut studiile respective si le-ar fi prezentat lumii.

Dar, repet, tot ce aud sunt lozinci, urlete, minciuni si chipuri vinetii de pasiunea tampa a non-argumentului lor.

Seamana a secta religioasa.

Pungescu Gazian 14-08-2014 - 10:20

@ OtravaVerde

Studiul afirma ca exploatarea zăcămintelor de gaze naturale prin metoda fracturării hidraulice nu contaminează acviferele subterane DIN AMERICA, 1 – IN CONDITIILE GEOLOGICE DE PE ACEL CONTINENT, 2 – CU TEHNOLOGIILE AMERICANE UTILIZATE IN TIMPUL STUDIULUI, 3 – CU GARANTIA FEDERALILOR DE CONFORMITATE

ValVerde 14-08-2014 - 10:23

Si unde e studiul care sa arate ca in Romania e pe dos?

Pungescu Gazian 14-08-2014 - 13:59

„Si unde e studiul care sa arate ca in Romania e pe dos?…..”

Unu e spre exemplu in Constitutie, zice ca federalii din America nu au jurisdictie in Romania.

Ionel 14-08-2014 - 10:17

Temerile dumitale vin in functie de fondurile de campanie de la Chevrom pentru basisti. Deci , daca Chevrom se orienteaza catre pesedei inseamna ca tehnologia nu e buna, daca se orienteaza pentru initiatorul dezastrului(matrozul) cu fonduri de campania atunci e buna tehnologia si dupa aia vii cu lozincile lui Tismaneanu si papatievici(consilieri sovietici din generatie in generatie ca doar e traditie la spolierea acestei tari, inainte erau pentru despagubiri si sovromuri si astazi pentru ,,investitii straine”) . Curg banii de campanie atunci si tehnologia e buna ca nu degeaba se calca toti in picioare la intrarea in ambasada SUA la fel ca la cea sovietica pe vremea sovromurilor.

UnUL 14-08-2014 - 10:27

Ionelaș, ai un dar excepțional de a bate câmpii. După povestea cu scuipatul ți-au făcut o expertiză psihiatrică completă? Căci e clar că ceva nu e tocmai în regulă.

Ionel 14-08-2014 - 10:36

Iaras aplici metode sovietice? sa-i platesti drepturi de autor lui Voronin! Vino si tu cu ceva nou!

UnUL 14-08-2014 - 14:43

Ce metode sovietice, puișor? Eu nu mă pricep la așa ceva, că nu sunt copil de securist.

mircea 14-08-2014 - 14:52

Bai urmasul lu Zarony facut dintr-un spermatozoid espirat,esty chiar mai prost de cat Dumitu Basescu si nepoata lui EBA la un loc,tu ca prefesor invatasi o lectie pa care ai repetato in fiecare an ca popa la slujbe,da la gazele pa sest de unde te pricepi da la BOC cel mic sau da la Jegaryka manglitoru,ciorditoru???Nobel da tabel-PALTABELESTY_balygatule

UnUL 14-08-2014 - 23:48

”Repetat-o” cu cratimă, cretinuț!

Pungescu Gazian 14-08-2014 - 10:04

Hai sa ne dedulcim la aceste gaze, fie si asa!

DAR BLESTEMUL SA CADA PE CRIMINALA RUSIE DE SE INTAMPLA CEVA RAU.

ValVerde 14-08-2014 - 10:15

S-ar putea sa nu fii chiar asa de departe de realitate.
O Europa mai putin dependenta de gazele rusesti ar fi un blestem cum nu se poate mai real pe capul lui Putin.

ValVerde 14-08-2014 - 10:19

Stii ce ar fi cu adevarat hazliu?
Sa incerce Neacsu sa raspunda autorului articolului cu argumentele lui de cazarma…

Cred ca as citi fiecare cuvint !

pathfinder 14-08-2014 - 10:32

Pai sa stii ca va raspunde!
Dar intr-un articol separat in care-l va face praf pe asta cu genul de „argumente” pe care-l cunoastem…
Va fi veselie!

Pkly 15-08-2014 - 15:16

Mda…ceva cu arme chimice,amerloci si Sadam !

BULA 14-08-2014 - 10:43

Au ajuns si americanii sa traiasca din vanzari de hidrocarburi, la fel ca rusii. Productia de bunuri materiale au mutat-o in China. Vai de mama lor !

pathfinder 14-08-2014 - 10:47

BULA, esti prost.
Nu traiesc „din vanzari de hidrocarburi” mai carcalete…

ValVerde 14-08-2014 - 10:53

Bula e asa un idiot ca sa-l numesti „prost” e aproape o ridicare in grad.

Ai vrut sa fii politicos, nu e asa ?

pathfinder 14-08-2014 - 10:58

🙂

BULA 14-08-2014 - 10:56

Si din vanzari de gaze de sist. Iar restul din furaciuni din tarile ocupate militar. „Fabrica Germania” pompeaza bani in tara mulatrilor. Sa moara Hitler de ciuda, pe lumea cealalta.

pathfinder 14-08-2014 - 11:00

Mai BULA, eu unul inteleg ca ai probleme.
Le-ai descris pe larg si am inteles.
Asta insa nu-ti da dreptul sa faci afirmatii tampite.
Sau, ma rog, de-a dreptul comice…

UnUL 14-08-2014 - 14:44

Și comice și tâmpite; sau, mai exact, comice prin tâmpenia lor.

ValVerde 14-08-2014 - 10:52

Iar nu mai poti de grija americanilor ?
Lasa-i, mai Bula, c-or trai ei si fara tine.

BULA 14-08-2014 - 10:57

Sa traiasca la ei acasa, acolo unde i-au exterminat pe indienii americani. Pa !

pathfinder 14-08-2014 - 11:04

Se numesc amerindieni.
Spaniolii, pe de alta parte, au fost niste sfinti! N-asa?
Asa-i cand se ciocnesc civilizatiile…
Sa vezi tu cand vin Annunaki!!!

BULA 14-08-2014 - 11:25

Asa si nemtii erau infreptatiti sa-i extermine pe evrei si pe tigani, ca tot de coliziune intre civilizatii a fost vorba. Adica genocidul amerindienilor era ceva firesc, dupa cum zici tu.
Iar pe spanioli nu-i mai punem la socoteala, ca sunt cazaturi, la groapa istoriei.

pathfinder 14-08-2014 - 11:31
BULA 14-08-2014 - 10:45

Gazele sunt chiar benefice, pentru aia care le vand. Si gloantele sunt ceva bun, pentru cei care traiesc din vanzari de munitii.

BULA 14-08-2014 - 10:52

„Cu toate că rezultatele sunt preliminarii – studiul încă nu s-a încheiat – ele constituie o primă apreciere independentă referitoare la pericolul pe care substanțe chimice potențial toxice l-ar putea avea asupra oamenilor în timpul operațiunilor normale de foraj. Cercetătorii guvernamentali nu consideră studiul drept un verdict final asupra riscurilor, ci o etapă din cadrul eforturilor care se desfășoară în prezent, pentru a examina impactul pe care îl are avântul recent al explorării de petrol și gaze naturale.”

E gargara pentru prosti. Dezastrul se produce in timp, cand substantele toxice ajung la suprafata. Vor suferi copiii si nepotii celor din zona de extractie. Nexam apa buna de baut ! Si atunci fapta va fi prescrisa. Vorba aia, „prinde orbu’, scoate-i ochii”.

ValVerde 14-08-2014 - 10:56

Substantele vor ajunge la suprafata.
Dar in milioane de ani, gazul nu a ajuns la suprafata.

Bovina, tu ai idee despre ce vorbesti, sau e la fel cu cancerul, despre care stii mai bine decit doctorii sau la fel cu boala fiului tau pe care il omori cu zile, criminalule !

BULA 14-08-2014 - 11:19

Du-te ma d-aci, ciuma totala !
Am fost cu copilul la zeci de doctori si nu i-au facut nimic. Doctorii de la noi se trag din mediul satesc (cei mai multi) si au pedalat putin pana au luat diploma. Cand s-au vazut pe post au aruncat cartile si n-au mai citit nimic in domeniul lor. Nici carti de medicina n-au pe acasa. Sistemul comunist le-a permis chestia asta, sa parvina social pe seama diplomei. La fel a fost si cu inginerii (niste taranoi fara preocupari in domeniul tehnic). Te duci la medic si-l vezi din start ca nici nu te asculta, nu-l preocupa problema ta de sanatate. Vorbeste la telefon cu cunostintele (planifica excursii, etc) in timp ce asistenta iti scrie din memorie o reteta STAS, la un diagnostic fara legatura cu boala ta. Si cand vad ca te-ai prins ca sunt pe langa meserie, iti recomanda calduros sa iei legatura cu centrele universitare, ca poate te rezolva aia. Adica sa faci munca lor. Sau iti spun o lozinca celebra, cum mi-a zis mie medicul de familie (o cucoana), ca „la Craiova cel mai bun medic este TRENUL”, adica sa te sui in tren si sa mergi la spitale din Bucuresti sau din alte orase.
De asta ne doctoricim singuri. Traim in regim spartan si daca nu citim de pe Internet sau din carti de medicina, belim kalul.

S-au aplicat directivele NKVD :

” ….45. Trebuie ca la facultati sa ajunga cu prioritate sau in mod exclusiv, cei ce provin din cele mai joase categorii sociale, cei care nu sunt interesati sa se perfectioneze la nivel inalt, ci doar sa obtina o diploma.”

http://istoria.md/articol/254/Directivele_de_Baz%C4%83_ale_NKVD_pentru_%C5%A3%C4%83rile_din_orbita_sovietic%C4%83

Vad ca acum si America a luat-o pe calea asta, de cand cu neconii in Congres.

ValVerde 14-08-2014 - 12:12

Zeci de doctori n-au stiut sa-ti trateze copilul si tu,cu pregatirea ta de tehnician, citind pe internet, stii exact ce are si cum se trateaza.

Criminalule !

BULA 14-08-2014 - 15:21

Ma ciuma, am studii superioare facute inainte de lovilutie. Si sunt un tip destept, nu ca m-as lauda.
Ce am descoperit eu la boala fiului meu, cu encefalita Wernicke pe baza de tiaminaze produse in corp de agenti patogeni (microbi, fungi sau parazitoza), nu se stie in intreaga lume. A fost o intamplare (nefericita in cazul fiului meu) care a dus la observatia asta. Insa nu mi-am dat seama despre ce este vorba decat de putin timp, observand disparitia simptomelor la administrarea de doze mari si din 4 in 4 ore de tiamina (500 mg pe zi). Mult timp am crezut ca este vorba despre hipertiroidism, desi la analize nu iesea. Encefalita Wernicke apare si la intoxicatia cu hormoni tiroidieni. Nu am bani sa fac toate investigatiile necesare (numai o investigatie costa cateva sute de lei si trebuie zeci de astfel de determinari) ca sa descopar agentul patogen. Si nici nu exista laboratoare serioase (nici mult laudatul SYNEVO) care sa faca toate analizele. Tiaminazele in sange se determina in Franta, dar la laboratoare veterinare. Practic nu este cunoscuta patologia umana datorata tiaminazelor. Sunt convins ca autismul, depresia, comportamentul borderline, schizofrenia cu simptome negative, unele epilepsii, unele tipuri de dementa, sunt cauzate de infectii cronice cu microbi (sau fungi) care produc tiaminaze. Dar pot fi produse si de anumiti paraziti, mai ales in cazurile de parazitoza sistemica.
Daca as avea la dispozitie fonduri de cercetare, as putea sa descopar multe chestii si as scapa lumea de multe necazuri. Am „procesorul analogic” foarte performant. In domeniul psihiatriei se freaca menta de zeci de ani, pentru ca nu se merge la cauzele bolilor. Doctorii doar prescriu niste chimicale facute de firmele unor smecheri.

Decat sa ma besteliti pe mine, mai bine ati folosi timpul ca sa cititi pe net de ce am povestit eu, sa va luminati putin capatanile intunericite. Luati-o metodic, din link in link, legat de toate aspectele. E nevoie de rabdare si tutun, dar si de materie cenusie ca sa faceti legaturile intre fenomene si sa trageti niste concluzii.

Mircea 14-08-2014 - 12:22

Du-te la o clinica privata (copilul tau merita asa ceva) si ai sa vezi ca aia nu practica tratamentul cu trenul si se pare ca au si alte scoli. La ei nu s-a aplicat directiva NKVD.Apropo tu din ce categorie sociala te tragi de ai ajuns posesor de diploma ?

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 14-08-2014 - 12:28

…CATEGORIA:
…LUES arzilor!

BULA 14-08-2014 - 15:33

Taticu, sunt trait in mediul urban, nu sunt taranoi ca voi. Am copilarit pe gramada de motoare de la Rampa Militara (depozitul de fiare vechi) si la cercurile tehnice de la Casa Pionierilor. Am frecventat cluburile tehnice, unde citeam reviste americane, cehesti, rusesti, unguresti, etc. In tot liceul am fost abonat la multe reviste de electronica din „tarile fratesti” Dadea mama un salariu de-al ei in fiecare toamna, cand se faceau abonamente la presa straina. Voi bateati turca la vremea aia (anii ’70), iar unii pul.icari care ma iau peste picior nici nu erau nascuti. La munca, nu stati cu ochii dupa furaciuni !

Iar la clinicile private lucreaza tot aia din spitalele de stat. E faianta peste tot, inox, flori ornamentale, politeturi pe bani grei, dar meserie adevarata tot nu stiu.

nimeni 14-08-2014 - 12:25

Sper sa nu te deranjeze, daca ai citit deja asta:
http://www.financiarul.ro/2011/05/24/descoperiri-uluitoare-despre-adevaratele-cauze-ale-cancerului-corpul-se-vindeca-singur

documentul /directiva nkvd nu l-am vazut pana acum.
citindu-l, intelegi intregul sistem de organizare si actiune comunista de dinainte de 89.

BULA 14-08-2014 - 15:46

Legatura dintre boli si starea mentala se poate explica pe baza modificarilor de neurohormoni (produsi de hipotalamus) care controleaza hipofiza si prin ea toate celelelte glande. Dereglarile hormonale pot sa scada imunitatea si sa duca la aparitia cancerului. Dar cauza reala a cancerului e cea pe care am intuit-o eu, si anume hibridizarea ADN intre celulele umane si bacterii. Aceasta hibridizare este mediata de virusuri, insa nu este exclus sa se produca si direct, prin fragmentarea prin forte mecanice (forfecare) a ADN-ului uman si de la bacterii, urmata de recombinare. Celula canceroasa ia de la bacterii partea din ADN care controleaza diviziunea celulara si o face sa se multiplice nelimitat.

BULA 14-08-2014 - 19:15

Domnule „nimeni”, ar fi interesant de verificat daca animalele de laborator (cobaii) crescute in mediu steril, fara urma de bacterii, se imbolnavesc de cancer. E greu de creat un mediu fara urma de bacterii si fara microbi in interiorul (intestinele) animalelor de laborator, dar merita sa fie incercat. Daca boala canceroasa apare prin hibridizarea ADN intre bacterii si celulele animalului respectiv, atunci in mediu fara bacterii n-ar trebui sa mai apara cancerul.
De altfel e usor de observat ca se cancerizeaza cu frecventa mare partile din corp unde colcaie bacteriile (colul uterin, prostata, intestinul gros, pielea, plamanii).

BULA 14-08-2014 - 11:21

Da, dar dupa fracturarea scoartei terestre lucrurile se schimba.

ValVerde 14-08-2014 - 12:14

Propozitie demna de un tehnician pe jumatate imbecilizat.
Jumatatea cealalta, doar prost.

BULA 14-08-2014 - 14:57

Daca gazele ies la suprafata prin fisurile din scoarta, logic e ca si mizeriile pompate in pamant sa ajunga prin aceleasi fisuri in apa freatica si la nivelul culturilor agricole. Doar ca se misca mai incet.

pathfinder 14-08-2014 - 15:06

BULA, tu despre ce vorbesti acolo? 🙂
Deci esti comic!
Da’ am sa las pe altcineva sa se distreze pe seama ta.

Hint: le amesteci de nu se mai poate… 😉

BULA 14-08-2014 - 15:49

Ma lupt cu darzenie cu ciumele de pe forum, care vor sa ma inngenunchie si nu reusesc. Sunt ca Spartacus in vremurile grele, cand lupta el si in izmene.

pathfinder 14-08-2014 - 15:53

Lupta-te!
Dar vezi ca ai sabia boanta si scutul ciuruit.

ValVerde 14-08-2014 - 16:53

🙂
Bine mai Spartacus in izmene, macar m-ai facut sa rad de tine altfel decit de obicei.
De obicei rad de cit esti de prost.

ValVerde 14-08-2014 - 16:59

Lupta-te cu izmenele, mai Spartacus.
Nu merita timpul pierdut sa-ti explic cum se proiecteaza si cum functioneaza un put de hidrocarburi.

Oricum esti prea berbec sa intelegi.

Dar esti hazliu in dobitocia ta !

Cioxe 16-08-2014 - 17:43

Bey gonoree hidrocarburistica , las-o-n kilu’ saftei , nu vezi ca Bula te-a izbit da pamint si te batjocoreste ?
Vezi ca-ncepe etapa la fotbal , acolo cred ca duci, nu ?

MI-5 14-08-2014 - 11:01

Nu gazele de sist sunt problema ci
fracturarea hidraulica.

Am vazut nenumarate filme pe tv, cu protestele populatiei din USA si Canada care au ramas fara apa potabila in urma fracturarii hidraulice.

Cine este Emil Borcean?
Cum de nu stie nimeni nimic despre un asmenea specialist?

N-am gasit decat un umil gazetaras, dar care pare a fi altul decat acest borcean scos de nicaieri.

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 14-08-2014 - 12:20

aLL DREAQ , Singaporezu de Austin !
Toooooooot de Bwlache se ancoreaza,
Dupa ESECUL RASUNATOR cu SALIUT-SALIUT
( REEVALUAtu) …

…. Bwlache ,Ta Bulla RAS -am!

MI-5 14-08-2014 - 13:32

Iata ca a aparut marele specialist Emil Borcean sa ne convinga ca fracturarea hidraulica este benefica, ne va face fericiti, Romania va capata independenta energetica – cu cei 4% redevente din exploatare, etc etc., ca nu vom plati gazele noastre ale Romaniei la pretul impus de Chevron…

Cine este acest mare specialist Borcean?
A auzit cineva de el?

Eu am gasit doar un ziarist destul de tinerel care scrie la ceva saituri…
Dar nu e asta cu mustata…

Sau e un nume inventat? sa pui mustati pe net nu e mare lucru…

pathfinder 14-08-2014 - 13:44
pathfinder 14-08-2014 - 13:53

Acu, ca ti-ai primit raspunsul si eventual ai vazut si pregatirea omului, iti pui tu mustati? 🙂
Te rog eu frumos…

MI-5 14-08-2014 - 14:53

cred ca mustati trebuie sa=ti pui tu.
Ia uite in ce este specialist „specialistu'”…

copy/paste:
bucataria de azi, Healing Art Forms Institute, In Linie Dreapta, Atac Critic la CriticAtac, Fundatia Ioan Barbus, Falsa societate civila. Descoperind comunismul lui Antonio Gramsci, Horia-Roman Patapievici, ‎Cazare La Pensiune, Români întru Hristos, Freedom House România, Blogary, ‎Ariel Sharon – Condolence Page, Libraria Libertas & TL Store, ‎Walid Shoebat, ‎צעירי חיפה בעד גיוס העדה הנוצרית-شبيبة حيفا مع التجنيد‎‎‎‎and 27 more

si ca este fan Steaua.
Halal specialist…

pathfinder 14-08-2014 - 15:02

Tu ai luat selectiv si rau intentionat.
Mie imi ajung urmatoarele:
//————————————————————
Former inginer geolog at Anina
Studied at Facultatea de Geologie si Geofizica, Universitatea Bucuresti
//————————————————————

Daca, cu pregatirea asta, publica un articol despre criptarea asimetrica, de exemplu, ridicam din spranceana.
Asa, ii dau credit.

P.S. Astept sa te vad cu mustata!

MI-5 14-08-2014 - 13:35

@ Vaca Verde:
Stii sa faci oua?
sigur nu…
dar tot sigur stii sa deosebesti un ou stricat de unul bun…

Ei bine, fracturarea hidraulica este acel ou stricat care pute rau!…

ValVerde 14-08-2014 - 13:49

Mda…maimutele urlatoare nu intirzie sa apara…

MI-5 14-08-2014 - 14:55

mai bine maimuta decat vaca in casa, vaca pe strada, vaca in pat si vaca pe net.

Antibasistul 14-08-2014 - 15:24

Mda, basist zici, gunoi zici, basiști zici, stirpituri zici!!

jan dinu 14-08-2014 - 17:56

Iar te-ai sculat vorbind mah scirnavie …ciumata ??!!
JD-USA

Antibasistul 15-08-2014 - 11:39

Ptiu!

UnUL 15-08-2014 - 12:30

!Bășinel, iarăși „PTIU”? E al 2806-lea scuipat – RECICLAT – doar de când sunt eu pe acest forum. Această salivație în exces e, categoric, o problemă de sănătate extrem de gravă (Chiar dacă, așa cum bine spunea cineva, recuperezi, regurgitezi și refolosești fiecare scuipat de mai multe ori)!

Antibasistul 15-08-2014 - 14:02

Ptiu!!!

UnUL 15-08-2014 - 14:32

2807

Antibasistul 16-08-2014 - 02:53

Închisoare pe viața celor proexplatarilor cu fracturare!!!!!!!

ValVerde 16-08-2014 - 04:00

Ecce simia

Antibasistul 16-08-2014 - 08:11

Ptiu pe blestemații, spurcații care vor sa oraveasca subsolul planetei Pamînt, ptiu de miliarde de ori!!!

Antibasistul 16-08-2014 - 08:13

oraveasca=otraveasca

UnUL 16-08-2014 - 09:01

Huhule, din păcate chestiune a e mai complicată decât pare. Atâta vreme cât nu se va trece masiv la automobilul electric și nu se vor dezvolta serios sursele de energie alternativă, omenirea e dependentă de petrol și de gazele naturale. Ori zăcămintele clasice se epuizează…

ValVerde 16-08-2014 - 17:58

Automobile electirce ?…Cum produci energia electrica pe care o inmagazinezi in baterii, ca sa te duci la piata ?

Energiile alternative sunt (deocamdata) ineficiente.
Cum ti-ar place sa platesti cam de patru ori ceea ce platesti acum la intretinere ?
Poate te ajuta fiul sa raspunzi, ca ne-ai spus ca e anti-frack fervent. In general e usor sa dai din gura si sa protestezi. E mai greu cind trebuie sa scoti din buzunar ca sa fii consecvent pricipiilor tale.

Alte idei ?

Antibasistul 16-08-2014 - 16:12

BLESTEMAȚI SA FIE IN VECI,cei ce doresc otravirea subsolului planetei Pamînt, ei si urmașii lor!!

Antibasistul 16-08-2014 - 20:24

Blestemați in veci sa fie toți basiștii….!!!!!

neacsum 15-08-2014 - 08:37

Au fost scrise, zeci, sute, mii de articole despre pericolul folosirii gazelor de sist prin metoda fracturarii hidraulice, pentru mediu si populatie, pe termen lung. Toti specialistii in extractie sustin sau admit ca exista o intensificare a cutremurelor in zona de extractie, care depinde de intensitatea lucrarilor si natura solului, si ca in timp de realizeazao contaminare a solului si panzei de apa freatica in aceleasi conditii ca si celelalte efecte nocive. Dar se mai trezeste cate un impiedicat sau vandut, companiilor de exploatare care sa intoxicelumea cu porcarii. Stiti cum se manipuleaza lumea? Companiile exploatatoare comanda un studiu al carut rezultat deja il stiu pentru ca din 20000 de puturi, ei le selecteaza cele la care in care stiu ca efectele nocive sunt mai mici , activitatea de exploatare nu este intensa sau este la adancime mare, cu o structura a solului care sa nu permita prea repede aparitia efectelor nocive, apoi dupa ce ”cercetatorii” bine garnisiti spun ca nu au gasit efecte majore, sau ca apa de la robinet prezinta foarte putine elemente de pericol, vin si fac din asta o ”regula generala” si gata i-au prostit pe fraieri, exploatarea e sigura, dar nu spun nimic despre celelalate 19859 sonde. Dar Intersanta este si gulgula cu carevin cand spun ca „NU NOI AM PUS GAZELE ACOLO”. Ce scuza mai e asta? E ca si cum un criminat ar spune ca nu el a adus victima in calea cutitului sau, el doar facea execrcitii sau incerca sa taie un tantar si victima a intrat in cutitul sau. Iar Muste Verzi vin si aplauda spunand ca are dreptate. De curiozitate Musca fara Cap, ca tot le stii pe toate, ia spune matale unde sunt amplasate in America aceste puturi, care este cea mai apropiata localitate sau sursa de panza freatica folosita de o comunitate de aceste puturi si de ce ? Apoi daca tot s-a vorbit despre Romania, de ce nu vorbesti despre Izvoarele ? Acolo ce s-a intamplat? Guvernul criminal si toti mafiotii care au semnat acorduri de ”prospectare” (care au o mica anexa care spune ca in caz ca se gasesc gaze in cantitatile dorite, se va trece la exploatare de catre acceasi firma care a ordonat sau inceput prospectiunile), au facut din cazul Izvoarele cea mai mare porcarie, ascunzand adevaratele motive ale cutremurelor si dematandu-i pe oficialii care au indraznit sa faca legatura intre OMV si cutremure. Pai daca nu sunt pericole de ce au luat masuri sa stupe gura celor care ca specialisti isi spuneau punctul de vedere. Dar asta nu se vede din America… Articolul, bine directionat , bine recompensat probabil de catre cei care l-au comandat cum au fost comandate si verificarile cu ”concluzii”favorabile are atataea hibe incat iti trebuie un articol la fel de mare sa combati, pentru ca fiecare paragaraf aproape are cate o fumigena. II recomand autorului sa mearga in america acolo unde lucreaza Chevron si sa isi faca o casa pe care sunt convins ca Chevron ar plati-o, intre sonde, unde sa traiasca impreuna cu familia 100 de ani ca sa vada si el si toata lumea cat de sigur si sanatos este. Daca tot recomanda viata frumoasa de pe ”plantatiile” Chevron, sa faca domnul un pustiu d ebine si sa ne demonstreze practic cum se traieste acolo. Sunt convins ca Chevron ii va construi o casa acolo, nu se poate o mai mare propaganda.

ValVerde 16-08-2014 - 02:54

🙂

Vilvoi nu se dezminte !

Metoda argumentului de cazarma:

1. Arunci cu afirmatii generale, nesuportate de nici o evidenta, de tipul: „au fost scrise”, „toata lumea stie” ..”e evidenta ca”..”toti specialistii in extractie”…cu cit mai infoiata afirmatia, cu atit mai putine datele concrete (in cazul de fata: zero)

2. Cind nu exista argumente sa combati dovezile care ti se pun in fata, discreditezi studiile. le acuzi ca sunt partinice sau prost informate. (Bineinteles ca nu aduci nici o dovada in sprijinul afirmatiilor tale, ca atunci n-ai fi Neacsu, visatorul din cazarma)

3. Ca sa fie treaba rotunda, in final ataci autorul. Adica pe cel pe care iti prezinta dovezile cu care nu esti de acord. Bineinteles ca nici aici nu te incurci cu dovezi sau evidente. Daca asa crezi tu, e clar ca e realitate obiectiva.

Mai pigmentezi cu ceva retorica goala si gata argumentul.

Are prize la cretini (ia uitati-va la Pribeagul) si din pacate cretinii sunt multi.
Dar fara patima si fara injuraturi, asa cum e scris articolul de fata, sper ca oamenii normali vor continua sa-si sustina punctul de vedere si poate…poate…desteptam din cind in cind cite un cretin.

urbos 16-08-2014 - 02:56

Lindic! Freaca!

Pribeagul 15-08-2014 - 21:40

http://nazone.ro/2013/08/agunda-contra-chevron.html

„Maria Aguinda este o indiancă quechua de 61 de ani ce a reprezentat în faţa justiţiei peste 30 000 de victime. După 18 ani de bătălie judiciară, ea a obţinut pe 14 februarie 2011 câştig de cauză în faţa gigantului petrolier Chevron-Texaco, ce a fost condamnat de către justiţia ecuadoriană la plata a 19 miliarde de dolari despăgubire pentru poluările cauzate de 30 de ani de exploatare în pădurea amazoniană…

Poluarea a fost prea evidentă pentru a mai putea fi ascunsă. Soţul femeii şi doi dintre fiii ai ei au murit iar alţi fii ai ei suferă de boli de piele ca urmare a poluării apelor din preajma locuinţei lor. După ce explatarea hidrocarburilor a început, nimeni nu a bănuit ceva. Dar puţurile s-au înmulţit, promisiunile de respectare a mediului au fost date uitării şi reziduurile au contaminat solul şi râurile. Animalele au murit, plantele au pierit. Hrana băştinaşilor a fost compromisă. Mulţi s-au îmbolnăvit: boli de piele şi infecţii respiratorii , cancere bucale , stomacale şi uterine, naşteri cu malformaţii i-au decimat pe locuitorii pădurii.

După ce i-a văzut murind pe soţul şi pe fiii ei, Maria Agunda a depus plângere în justiţie, alături de treizeci şi nouă de victime.”

+

„Ca să ştiţi ce ne aşteaptă, citez: „Aţi văzut vreodată copii cu tălpile picioarelor putrede, de pe care carnea cade fîşii, fîşii? Curtea de Justiţie din Ecuador a văzut şi a obligat compania [Chevron] la plata a 18 miliarde de dolari despăgubiri pentru decimarea comunităţilor indigene, pentru miile de cazuri de cancer de care au murit şi vor mai muri aceşti locuitori şi pentru contaminarea şi distrugerea pădurii tropicale amazoniene. […] De rîurile contaminate de pe teritoriul Statelor Unite, de fermele părăsite şi de întinderile uriaşe de pămînt pe care nu mai creşte nici o plantă ce s-ar mai putea spune? […] Un bărbat aprinzînd cu o brichetă lichidul gălbui care curge la robinet. Apa arde şi asta nu mai e o metaforă, ci un adevăr cu care nu se poate trăi. O femeie pe cîmpul din jurul casei sale, adunînd broaşte otrăvite şi iepuri morţi. Un fermier pe un cîmp inundat de ape negre, care bolborosesc de gaz ca un pahar de Coca Cola”.”

Cine are nevoie de asa ceva? Mai ales cind sunt alte solutii.

ValVerde 16-08-2014 - 02:57

Habar nu ai ce copiezi.
Asta e neacsum din Ecuador, dar mai plingaretz.

Nu-ti explic ce a fost acolo ca tot nu poti sau nu vrei sa intelegi.

UnUL 16-08-2014 - 09:03

Ai mai explicat cândva – chiar într-un dialog cu mine, dar unii ori nu au citit, ori nu au reținut.

MI-5 16-08-2014 - 12:58

Vaca Verde iar rumega explicatii…

Pribeagul 16-08-2014 - 20:38

Ce atitudine de trompeta imperialista ai luat in ultima vreme mai VV. Adica abordarea naimitului Borcean e “bazata pe studii si date concrete”, iar a mea pe priza la argumentele domnului Neacsu si pe copiere. Bine ca n-ai zis plagiere! 🙂

Pai sa vedem ce zice Borcean: tehnologia fracturării hidraulice este una matură, cu un pedigri impresionant în ce privește siguranța mediului și cu beneficii economice deosebite. Concluzia se bazeaza pe: un studiu federal de referință… neincheiat inca,ale carui rezultate sunt preliminarii.
Se admite ca fluidul de fracturare este deosebit de toxic, iar, studiul nedind un verdict final asupra riscurilor, fracturarea e posibil sa cauzeze cancer, cutremure, polueze apa freatica…

Asta-i studiul,in schimb faptele… faptele ramin, nu pot fi contestate.

“Somnul ratiunii naste monstri”, iar necunoasterea… dezastre.

Si ce s-a intimplat in Ecuador este un fapt, este un dezastru care nu poate fi contestat. I-o fi apucat mila pe chevronieni si le-au dat pomana amaritilor 19 mld $? Greu de crezut ca cineva le da voie sa-si bata in asa hal joc de actionarii lor.

Iata ca necunoasterea provoaca dezastre cind nici nu te gindesti! Sper ca acesta nefericita “intimplare”sa-i puna deocamdata cruce la… Rosia Montana.

http://saccsiv.wordpress.com/2014/08/15/video-dezastrul-de-la-mount-polley-mine-va-putea-avea-loc-si-la-rosia-montana-barajul-iazului-de-decantare-al-exploatarii-de-aur-si-cupru-s-a-prabusit/

VV, trec peste obraznicia ta, care ar merita aspru taxata si inchei: “Cine are nevoie de asa ceva? Mai ales cind sunt alte solutii.”

UnUL 16-08-2014 - 21:08

”Năimitul” e un specialist care-și spune părerea. Putem să fim sau nu ne acord cu el, dar nu să-l insultăm.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult