Acasa BusinessMediu-Energie Earth Hour România. Concurs între oraşe

Earth Hour România. Concurs între oraşe

scris de A.B.
5 afisari

World Wide Fund for Nature România (WWF România) anunţă lansarea competiţiei Capitala Earth Hour România, organizată în contextul evenimentului Earth Hour 2012, programat pentru data de 31 martie.
Concursul reprezintă o întrecere între oraşele din România, invitate să se înscrie, indiferent de mărime

Earth Hour România. Concurs între oraşe

sau de localizare, în Capitala Earth Hour şi să demonstreze că pot construi strategii pe termen mediu şi lung, în beneficiul cetăţenilor şi al naturii. Iniţiativa WWF România survine în contextul evenimentului Earth Hour 2012, programat pentru 31 martie, în intervalul orar 20:30-21:30, cea mai mare manifestare de mediu din istorie. Concret, primăriile care doresc să participe la concurs în numele comunităţilor lor vor trebui să realizeze un dosar în care să detalieze atât proiectele şi iniţiativele din domeniul protecţiei mediului înconjurător derulate în anii trecuţi, cât şi pe cele ce urmează a fi implementate în viitorul apropiat, inclusiv planurile pentru organizarea Earth Hour 2012.
Potrivit organizatorilor competiţiei, domeniile avute în vedere sunt: infrastructura de mediu, economisirea energiei şi investiţii în surse de energie regenerabilă, gestionarea şi extinderea spaţiilor verzi, educaţie şi comunicare în acest domeniu, îmbunătăţirea/dezvoltarea reţelei de transport în comun, conservarea biodiversităţii şi aplicarea bunelor practici de mediu la sediul primăriei.
Noua platformă globală a campaniei, ‘I Will If You Will’, are scopul de a ilustra faptul că oricare dintre noi, indiferent de funcţie, domeniul de activitate sau statut social, are puterea de a schimba ceva în lumea sau în anturajul în care trăieşte.  În 2011, WWF a pus la dispoziţia susţinătorilor Earth Hour platforma 60+ sau ‘Beyond the Hour’ (Mai mult decât o oră pentru Planetă), care îndeplinea o dublă funcţie: invita oamenii din toată lumea să-şi spună poveştile şi ideile într-un spaţiu dedicat, încurajând, în acelaşi timp, iniţiativele ‘verzi’ mai ambiţioase. Earth Hour a apărut ca un răspuns la întrebarea ‘Cum îi putem determina pe oameni să conştientizeze una dintre cele mai mari ameninţări actuale, schimbările climatice?’.
Replica a venit de la WWF Australia, concretizată într-o campanie care promova un gest pe cât de simplu, pe atât de puternic: stingerea luminilor. Se întâmpla pe 31 martie 2007, la Sydney, când două milioane de case şi sedii de companii australiene au stins luminile timp de o oră. Ora Pământului.

2 comentarii

digital 17-02-2012 - 14:46

fiți vigilenți,în timp ce lumina e stinsă,kk-ții fură de sting…valabil și pentru romăni,mai ales

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult