Acasa BusinessMediu-Energie Google sărbătoreşte Ziua Pământului

Google sărbătoreşte Ziua Pământului

scris de C.F.V.
2 afisari

În 1970, în urma eforturilor senatorului american Gaylord Nelson,  s-a ajuns la concluzia că e cazul să se facă ceva pentru a se atrage atenţia asupra pericolelor ce pot fi provocate de degradarea mediului înconjurător. Aceasta în condiţiile în care nimanui nu îi păsa de acest aspect şi de efectele pe termen lung avute de dezvoltarea acerba asupra mediului înconjurător. Astfel, pe 22 Aprilie 1970 a avut loc în Statele Unite una dintre primele manifestaţii ecologiste de anvergura, la care au participat milioane de oameni.

Google sarbatoreste Ziua Pamantului

Google sarbatoreste Ziua Pamantului

În Romania,  Ziua Pamantului  “a prins” mult mai puţin ca Ora Pământului. 

Google sărbătoreşte Ziua Pământului cu un logo special, aşa cum ne-a obişnuit de ceva timp când este o celebrare importantă. 

Site-ul Ziua Pământului (Earth Day) a anunţat că a lansat o aplicaţie Facebook creată pentru a le atrage oamenilor atenţia asupra schimbărilor climatice şi pentru a-i încuraja să susţină campania „Un miliard de acţiuni verzi”.

Cu toate acestea, Ziua Pamantului a avut un rol foarte important in mediatizarea problemelor climaterice ale Pamantului. Ea a dat naştere unei organizaţii (Earth Day Organization) cu filiale în peste 170 de ţări şi rezultate notabile în conştientizarea omenirii asupra problemelor de mediu, efectelor poluarii etc.

 

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult