Acasa BusinessMediu-Energie Grecia. 54 de incendii de vegetaţie în 24 de ore. Pompierii intervin pe insula Evia

Grecia. 54 de incendii de vegetaţie în 24 de ore. Pompierii intervin pe insula Evia

scris de Șt. C
166 Afisari

Grecia a înregistrat 54 de incendii de vegetaţie într-un interval de 24 de ore până luni seară, echipele de intervenţie reuşind să aducă sub control 43 dintre acestea, conform Brigăzii de Pompieri.

Operaţiunile de stingere a flăcărilor continuă marţi pentru a aduce sub control 11 incendii active, potrivit agenţiei naţionale de presă din Grecia (AMNA), potrivit Agerpres.

Un incendiu major, care a izbucnit luni după-amiază într-o zonă împădurită din proximitatea satului Petres din municipalitatea Kymi-Aliveri, pe insula Evia, a devenit principalul punct de interes al pompierilor.

Focul a crescut rapid în intensitate, înteţit de vântul puternic care bate dinspre nord.

Pentru a stinge flăcările, au fost mobilizaţi 189 de pompieri, nouă echipe la sol şi 56 de autospeciale, împreună cu numeroşi voluntari, ajutaţi de 26 de unităţi aeriene, inclusiv 16 avioane şi 10 elicoptere.

Purtătorul de cuvânt al Brigăzii de Pompieri din Grecia, Vasilis Vathrakogiannis, a declarat că cisterne de apă ale municipalităţii locale şi utilaje folosite în construcţii sprijină, de asemenea, operaţiunea.

O navă pentru stingerea incendiilor a fost trimisă la faţa locului, iar Garda de Coastă a mobilizat bărci în apropierea liniei de coastă.

Forţele de poliţie ajută la evacuarea localnicilor.

Un pompier care lupta cu incendiul din Evia a suferit arsuri uşoare şi a fost transportat la Centrul Sanitar Aliveri pentru a primi îngrijiri medicale, potrivit AMNA.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult