Pompierii constănțeni au intervenit, marți, după ce a fost sesizat fum la o clădire administrativă a centralei nucleare de la Cernavodă, informează Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).
La fața locului au intervenit pompierii Detașamentului special ‘Cernavodă’ din cadrul ISU Constanța.
‘A fost sesizat faptul că la etajul 1 al unei clădiri administrative este fum. Pentru eficientizarea misiunii de răspuns, la locul evenimentului au fost alocate patru autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD’, se arată într-o informare transmisă de IGSU.
Sursa citată subliniază că securitatea celor două reactoare nucleare nu este pusă în pericol.
‘În acest moment, nu există riscuri pentru angajați, populație sau mediul înconjurător, iar măsurile luate asigură desfășurarea în siguranță a activităților din cadrul centralei. Misiunea este în dinamică’, precizează IGSU.
UPDATE ORA 15:17 Incendiul izbucnit într-o clădire administrativă a centralei nucleare de la Cernavodă a fost lichidat, anunță Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).
Conform aceleiași surse, fumul a provenit de la un tablou electric.
Pompierii Detașamentului special ‘Cernavodă’ din cadrul ISU Constanța au intervenit, marți, după ce a fost sesizat fum la o clădire administrativă a centralei nucleare de la Cernavodă.
‘A fost sesizat faptul că la etajul 1 al unei clădiri administrative este fum. Pentru eficientizarea misiunii de răspuns, la locul evenimentului au fost alocate patru autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD’, se arată într-o informare transmisă de IGSU.
Sursa citată a subliniat că securitatea celor două reactoare nucleare nu a fost pusă în pericol, neexistând riscuri pentru angajați, populație sau mediul înconjurător.