Meteo: Cum va fi vremea marţi şi miercuri | Ziua Veche
Acasa BusinessMediu-Energie Meteo: Cum va fi vremea marţi şi miercuri

Meteo: Cum va fi vremea marţi şi miercuri

scris de L.M.
2 afisari

Marţi, vremea se va menţine uşor mai caldă decât în mod obişnuit pentru această dată. Cerul va fi variabil, cu înnorări şi pe arii restrânse ploi slabe, la începutul intervalului în vest şi nord, iar după-amiaza şi noaptea local în centru şi est şi doar izolat în sud, mai ales la deal.

Meteo: Cum va fi vremea marţi şi miercuri

Meteo: Cum va fi vremea marţi şi miercuri

Potrivit ANM, în zona montană înaltă a Carpaţilor Orientali precipitaţiile vor fi mixte. Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări în regiunile estice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 8 şi 18 grade, iar cele minime se vor situa între -1 şi 9 grade. În zonele joase, local va fi ceaţă, dimineaţa mai ales în regiunile extracarpatice, iar noaptea în cele intracarpatice.

La Bucureşti, cerul va fi variabil, cu înnorări pe parcursul nopţii, când vor fi condiţii ca, trecător, să plouă slab. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 14…15 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 6 grade. Dimineaţa vor fi condiţii de ceaţă.

Miercuri, vremea se va răci. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în sud-vestul şi sudul ţării, unde izolat va ploua slab. Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări în regiunile estice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 5 grade în depresiuni şi 12 grade în vestul ţării, iar cele minime se vor situa între -6 şi 4 grade, mai coborâte în estul Transilvaniei, spre -10 grade. În zonele joase dimineaţa şi noaptea local va fi ceaţă.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult